Cea de-a XIII-a editie a Galei Premiilor UNITER n-a fost cu ghinion. Sau a fost poate pentru cei care cred ca n-au fost apreciati la adevarata valoare. Multe premii previzibile, dar si multe surprize.
|
CADOU. Caramitru (dreapta) a primit un premiu UNITER si o masca din Bali de la George Banu |
Sala Mare a Teatrului National Bucuresti a gazduit si de asta data Gala UNITER. Multi artisti au urcat pe scena de mai multe ori, fie ca au fost premiati, fie ca au ridicat premiile celor care n-au fost prezenti la ceremonie.
GREII. Dintre ei, regizorul Alexa Visarion a fost de doua ori nominalizat si tot de atatea ori premiat. O data pentru scenariul spectacolului de teatru radiofonic "Un duel in ziua nuntii", pe care
l-a dedicat memoriei marelui George Constantin, apoi pentru intreaga activitate, premiu inchinat sotiei sale, care-i sta alaturi de 38 de ani. Si Mariana Mihut "a recidivat". Marea doamna a primit premiul pentru cea mai buna actrita in rol principal, pentru a treia oara. Premiul pentru cel mai bun actor in rol principal i-a revenit lui Ilie Gheorghe, pentru rolul "Harpagon" din "Avarul" de Moliere, de pe scena Nationalului craiovean. Actorul i-a ridicat lui Silviu Purcarete - absent motivat, in interes de serviciu, in strainatate - premiile pentru cel mai bun regizor si cel mai bun spectacol: "Cum doriti sau Noaptea de la spartul targului". Draga Olteanu Matei si Mircea Albulescu au primit premii pentru intreaga activitate. Din discursul lui Albulescu am retinut: "In atentia celor fo
arte tineri din teatrul nostru, cinci cuvinte din piesa «Danton»: indrazneala, mereu indrazneala, neaparat indrazneala".
NOII. Multe surprize placute: scenograful Radu Alexandru Nica (premiul pentru debut), Andreea Bibiri si Mihai Calota (rol secundar). Multi invitati distinsi: Principele Jean de Luxembourg, ambasadorii Frantei si Marii Britanii la Bucuresti, ministrul Culturii, Mona Musca, Alteta Sa Regala Principesa Margareta a Romaniei si, in premiera, Majestatea Sa Regele Mihai I de Romania si Regina Ana. Principesa Margareta a anuntat ca Fundatia pe care o conduce inceteaza sa mai sponsorizeze cea mai buna piesa a anului, urmand ca de acum inainte acest demers sa fie sustinut de
Casa Regala a Romaniei.
FERICITII. Au mai primit premii, printre multi altii: Ludmila Patlanjoglu (critica teatrala), Lia Mantoc (scenografie, pentru intreaga activitate), Magdalena Boiangiu (critica si istorie teatrala), Matei Retas (spectacol de circ), Teatrul Luni (excelenta) etc. Ceremonia a fost pigmentata cu umorul lui Mircea Dinescu si al celor de la Divertis, dar umbrita de evocarea artistilor disparuti in ultimul an si de moartea Suveranului Pontif, "un campion al libertatii absolute", asa cum a spus eternul amfitrion al Galelor UNITER, Ion Caramitru. Si el premiatâ¦