Casa de Licitaţie Artmark va organiza mâine, 16 aprilie, la Hotelul Radisson, Licitaţia de Primăvară unde vor fi prezentate 108 lucrări de artă plastică clasică, modernă şi contemporană, aparţinând celor mai renumiţi 80 de artişti români.
Artmark îşi propune promovarea valorilor româneşti, astfel că bucureştenii vor avea privilegiul de a asista la o întâlnire cu mari nume ale artei plastice.
Operele de artă au devenit investiţii din ce în ce mai rentabile pentru iubitorii de frumos, dar şi pentru cei care doresc să aibă o rezervă economică amintindu-şi de crizele financiare, dar şi de prăbuşirile înregistrate la burse. Cei care cumpără arta se gândesc că aceasta nu e o marfă oarecare sau un pachet de acţiuni, aşa că un cumpărător va alege un tablou care îi place şi pe care să nu-l considere doar o simplă investiţie. Continuând direcţia cu care şi-a obişnuit deja publicul, licitaţia va prezenta în premieră lucrări celebre ale unor nume de referinţă pentru pictura românească: Nicolae Tonitza, Nicolae Grigorescu, Corneliu Baba sau Ion Ţuculescu, alături de artişti contemporani ca Roman Tolici şi Ecaterina Vrana.
PREŢ DE PREŢ
Printre tablourile care vor fi prezente în această sesiune a Casei Artmark se numără: "Coroniţa de flori" de Friedrich Miess, având preţul de pornire 20.000 de euro, "Cap de copil" de Nicolae Tonitza, cu preţul de pornire de 18.000 de euro, "Hercule respinge tentaţia Desfrânării şi alege drumul Virtuţii" de Ludovic Hegheduş, pentru care preţul de pornire este de 30.000 de euro, "Theo" de Victor Brauner, cu un preţ de pornire de 25.000 de euro, "Natură moartă cu mere şi blid" de Ştefan Luchian, cu un preţ de pornire de 50.000 de euro, "Figură violacee" de Ion Ţuculescu, cu un preţ de pornire de 61.600 de euro, sau "Spaima" de Corneliu Baba, cu un preţ de pornire de 18.000 de euro. În licitaţie au fost înscrise însă şi opere al căror preţ de pornire se situează sub pragul de 1.000 de euro, autorii acestora fiind atât al unor artişti de la începutul secolului trecut, cât şi pictori contemporani. Dintre aceste lucrări amintim: "Peisaj cu parc" de Valeriu Maximilian (preţ de pornire 280 de euro), "Natură statică cu vas de flori şi cărţi" de Ecaterina Cristescu Delighioz (preţ de pornire 500 de euro), "Case şi bărci" de Coriolan Hora (preţ de pornire 500 de euro), "Zbor" de Viorel Mărginean (preţ de pornire 500 de euro) şi multe altele.
SPECTACOL INEDIT
"Licitaţia de primăvară Artmark va fi evenimentul monden al sezonului, prezentând nu numai lucrări de o calitate excepţională, ci şi un spectacol bine pus în scenă pentru «crema» societăţii româneşti. Evenimentele noastre sunt apreciate nu numai de cei care vin decişi să investească în artă, ci şi de persoanele care «profită» de această seară pentru a vedea o serie de opere de excepţie şi a fi «martorii» unui spectacol inedit", a subliniat Dragoş Farmazon, director de Marketing al Artmark. Ca o noutate, începând cu licitaţia din toamna anului 2009, Artmark a introdus sistemul de licitaţie electronică, care va oferi participanţilor un grad crescut de confidenţialitate. Organizatorii se aşteaptă ca acest eveniment să înregistreze un succes cu mult mai mare decât prima licitaţie organizată de Artmark, în decembrie când aproximativ 70% dintre tablouri şi-au găsit cumpărători.
Citește pe Antena3.ro