x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Protest elegant, la Târgovişte

Protest elegant, la Târgovişte

de Maria Sârbu    |    23 Mar 2009   •   00:00

Directorul Teatrului "Tony Bulandra" din Târgovişte, Mihai Constantin Ranin, a vernisat, sâmbătă seară, expoziţia "Portocaliu", realizată sub forma unui happening artistic în spaţiile instituţiei pe care a înfiinţat-o cu şapte ani în urmă.



Este reprezentată "amuzant" lupta între cultură şi politică, din motivul neînţelegerilor dintre director cu trupa sa şi edilul oraşului, Gabriel Boriga (PD-L).

Deşi politica este cea care dictează societăţii, expresia plastică pare foarte puternică prin mesajele ei. Ranin spune că acum are "o furie" pe culoarea portocalie. Şi-o exprimă prin modul plastic pentru a se elibera de ea. A anunţat că în iunie, când se încheie stagiunea, va demisiona: "Nu pot îngropa un teatru făcut cu mâna mea". Trupa intenţionează să plece o dată cu directorul. Conflictul a început anul trecut, când s-a schimbat puterea la Târgovişte. Atunci, teatrul era desfiinţat printr-o hotărâre a Consiliului Local şi transformat într-o secţie a unei direcţii.

A fost "salvat de justiţie". Acum, aşa cum anunţă conducerea, proiectul de buget local prevede că Teatrul "Tony Bulandra" va primi pentru anul în curs bani doar pentru salarii şi plata utilităţilor, nu şi pentru producţie. Asta înseamnă că nu vor mai fi realizate noi spectacole. Până la plecare, Ranin îşi manifestă în continuare calităţile artistice. Este regizor şi scenograf, a lucrat la Muzeul de Artă Modernă "George Pompidou" din Paris. Teatrul din Târgovişte, aşa cum arată în interior, este o mare izbândă în cultura teatrală din România, ştiind cât de greu se renovează şi amenajează astăzi sediile unor instituţii de cultură. El a reuşit. Acum asociază arta teatrală cu arta plastică creând un demers ce vizează activitatea politicienilor aflaţi la conducere.

AU INTRAT ÎN GURA PRESEI
Instalaţia-expoziţie începe de la intrarea în teatru. Diverse sculpturi amplasate cu multă pricepere reprezintă "creaturi cu mâinile murdare de portocale". 100 de farfurii, cu tot atâtea mesaje, sunt înşirate prin tot teatrul, pe ele arzând câte o lumânare.

Pe o bancă, aidoma celor din parcul oraşului, pe care e o inscripţie cu numele primarului, un "actor" îl joacă pe Hamlet. Un peşte mare portocaliu înghite un peşte mic. La "Masa tribală" se serveşte "supă portocalie" şi mici. Un alt moment reprezintă iniţierea în arta modernă, cu trimitere la "Fântâna" lui Marcel Duchamp, tocmai pentru a nu se înţelege "ceva vulgar". Nişte "porci" mănâncă mărgăritare. E totul portocaliu. După vernisaj, la care a participat multă lume, a fost prezentat, pe scenă, un frumos spectacol "Biloxi Blues", al studenţilor UNATC, clasa Mircea Rusu şi Alexandru Jitea. Tinerii actori ar fi trebuit să vină după absolvire la Târgovişte.

×
Subiecte în articol: arte