x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale REGAL FOLK/Festivalul "Om bun"

REGAL FOLK/Festivalul "Om bun"

de Alex Revenco    |    15 Dec 2008   •   00:00

De optsprezece ani încoace a devenit un obicei: înainte de Crăciun, la Creangă vine "omul bun". Cel mai longeviv festival de la noi începe astăzi la Teatrul Ion Creangă din Capitală, unde biletul de intrare este 40 de lei/seară. 



Secţiunea concurs se desfăşoară pe parcursul a două zile, luni şi marţi, începând cu ora 18:00, în timp ce miercuri, 17 decembrie, va avea loc spectacolul de gală, în care vor fi anunţaţi laureaţii ediţiei 2008 a festivalului.  Soliştii şi grupurile care au "trecut" de preselecţia de duminică se vor confrunta astăzi şi mâine cu publicul bucureştean, prezentând, fiecare, câte două cântece originale fiecare, iar juriul condus de Titus Andrei va decide atât premianţii, cât şi perdanţii. După secţiunea concurs, potrivit tradiţiei, fiecare seară va fi "închisă" de nume consacrate
ale folkului, prezentatorul spectacolului fiind Adrian Ivaniţchi, primul folkist "cu acte în regulă" din România.
În recital vor evolua: Andante, Ovidiu Scridon, Victor Socaciu (foto) & Biroul Executiv, Tatiana Stepa, Ducu Bertzi, Mircea Vintilă – luni, Dani Făt, Walter, Ţapinarii, Maria Gheorghiu, Dinu Olăraşu, Daniel Iancu, Ada Milea, Ştefan Hruşcă – marţi, Steliana Maria, Ovidiu Mihăilescu, Andrei Păunescu, Emerich Imre & Răzvan Crivaci, Vali Şerban, Vasile Şeicaru, Mircea Baniciu & Vladi Cnejevici.

×
Subiecte în articol: arte