x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Rezultatele licitației cu nr. 500 (partea I)

Rezultatele licitației cu nr. 500 (partea I)

de Magdalena Popa Buluc    |    30 Mar 2023   •   23:15
Rezultatele licitației cu nr. 500 (partea I)

Licitația Artmark de Primăvară, cel mai mare eveniment al pieței românești de artă din acest sezon, a înregistrat rezultate impresionante și a confirmat interesul solid pentru arta românească importantă: un total de aproximativ 1 milion de euro și o rată de adjudecare de peste 85%.

La evenimentul aniversar – Licitația cu nr. 500, organizat de Casa de Licitații A10 by Artmark în sala fizică de licitație, la InterContinental Athenee Palace, pentru prima dată după 3 ani de licitații aproape exclusiv online, au participat 341 de palete, dintre care 80 de palete în sală și prin telefon. Deși din punct de vedere numeric, limitele sălii fizice au impus ca majoritatea participanților să se desfășoare în online, pentru prima dată după mult timp, majoritatea valorică a fost adjudecată de către sală - 53,42% din adjudecatari fiind prezenți în sală sau prin telefon.

Evenimentul aniversar, cu nr. 500 – Licitația de Primăvară, a reașezat, așa cum o face cu regularitate trimestrială, ierarhiile aprecierii și importanței în arta românească. Unii artiști s-au menținut, alții au avansat, alții au fost surmontați. Astfel, din nou, topul adjudecărilor de aseară este condus de Nicolae Tonitza și Nicolae Grigorescu. Opera „Fetița cu fundiță roz” a fost adjudecată pentru 110.000 de euro. De asemenea, o altă lucrare semnificativă, semnată de Nicolae Tonitza, a fost „Trei frați”, care a fost adjudecată pentru 75.000 de euro. 

Una dintre cele mai așteptate lucrări ale serii a fost mica pictură „Elisabeta Doamna în biroul său”, semnată de pictorul național Nicolae Grigorescu. Opera, ce provine din colecția istorică a diplomatului Viorel Tilea și reprezintă o variantă mai mică a celei finale aflate în colecția familiei regale a României, a fost adjudecată pentru 77.500 de euro. 

La secțiunea de artă postmodernă și contemporană, o rară operă de Horia Bernea, din ciclul „Grădinilor”, a fost adjudecată pentru 16.000 de euro, plasându-se în top 3 lucrări cel mai bine vândute lucrări de Bernea (condus de o altă „Grădină”, de mari dimensiuni, adjudecată de Artmark în 2019, pentru 26.000 de euro).

La secțiunea de sculptură, cel mai bine a fost adjudecat bronzul „După baie” al lui Oscar Han, pentru 16.500 de euro, reprezentând totodată un record absolut pentru sculptor. Recordul său anterior a fost stabilit în 2014 cu lucrarea „Elegie” (adjudecată pentru 15.000 de euro).

Recorduri absolute au mai fost stabilite și de alți artiști români de patrimoniu, unii muzeali și public cunoscuți, alții mai rari și admirați doar de colecționarii pricepuți. Astfel, o plăcută surpriză a Licitației de Primăvară a fost Alexandru Romano, a cărui operă „Fetiță cu turban” a fost adjudecată pentru 4.000 de euro, plecând de la un preț de pornire de 800 de euro. Recordul anterior al acestui artist puțin cunoscut, de mare talent, decedat la doar 29 de ani, a fost stabilit în 2020 cu pictura „Înțeleptul”, adjudecată pentru 2.250 de euro. Un record parțial a stabilit aseară și Jean Alexandru Steriadi cu pictura „Bărci în portul Deauville”, adjudecată pentru 19.000 de euro, cel mai bine vândută operă a acestuia, cel puțin în ultimii 10 ani.

Rezultatele Licitației de Primăvară dovedesc soliditatea pieței de artă românească în perioada recesionară – mulți participanți, revenirea apetitului pentru evenimentele de sală, mulți adjudecatari, o rată mare de adjudecare (peste 85%), întinerirea vârstei participanților (15,3% dintre adjudecatari aparțin generației milenialilor, respectiv doar 38,8% dintre participanți aparțin generației de colecționari formate înainte de 1989), precum și interesul pronunțat al colecționarilor și investitorilor pentru segmentul artei de patrimoniu importante.

×
Subiecte în articol: Licitația Artmark de Primăvară