x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Robert Wilson – Doctor Honoris Causa al UNATC

Robert Wilson – Doctor Honoris Causa al UNATC

de Maria Sârbu    |    30 Apr 2008   •   00:00

Senatul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" a hotărît conferirea, astăzi, a titlului de Doctor Honoris Causa marelui regizor american Robert Wilson, artist de marcă al avangardei mondiale.



Senatul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" a hotărît conferirea, astăzi, a titlului de Doctor Honoris Causa marelui regizor american Robert Wilson, artist de marcă al avangardei mondiale.

Acest titlu reprezintă recunoaşterea carierei excepţionale a creatorului, care a marcat istoria artei în ultimele decenii, el declarîndu-se onorat să-l primească.

Înainte de festivitatea propriu-zisă, a fost programată proiecţia unui documentar biografic intitulat "Absolute Wilson", dar şi lansarea volumului "Întîlnire cu Robert Wilson", tradus şi editat de Fundaţia Culturală "Camil Petrescu" – Teatrul azi în seria "Mari regizori ai lumii". În carte este vorba despre întîlnirea dintre Robert Wilson şi Heiner Müller.

Deşi în cadrul Festivalului Internaţional Shakespeare, de la Craiova şi Bucureşti, va fi prezentat spectacolul invitat "Femeia mării", realizat la Milano de Wilson, celebrul regizor a anunţat că se va afla puţin timp în România. A sosit miercuri şi pleacă joi.

Născut în 1941 în Statele Unite, Robert Wilson este autorul unora dintre cele mai provocatoare şi autentice creaţii artistice. Spectacolele sale de teatru şi operă, lucrările de artă plastică, instalaţiile vizuale, producţiile video l-au impus ca unul dintre profeţii spectacolului total.

Robert Wilson a primit cîteva dintre cele mai rîvnite distincţii de artă: Cel mai novator artist american (2005), Medalia pentru artă a statului Texas (2005), Comandor al Artelor şi Literelor din Franţa (2003), Marele Premiu "Politika" La Festivalul Internaţional de Teatru BITEF ­ Belgrad (2002), Premiul naţional pentru design decernat de Smithsonian Institution (2001), Premiul Puşkin ­ Taganka Theater (1999), Premiul pentru excelenţă în design acordat de Harvard University (1998), Premiul Europa pentru teatru – Taormina (1997), Leul de Aur pentru sculptură la Bienala de la Veneţia (1993), Premiul criticii de teatru germane (1990), dar şi Marele Premiu al Festivalului cinematografiei de artă de la Barcelona (1989), Premiul MONDELO pentru teatru, obţinut la Palermo (1988), Premiul Obie pentru regie (1986). Este membru de onoare al Academiei Americane de Artă (2000).

×
Subiecte în articol: arte robert premiul wilson