Să ne cunoaştem scriitorii:Ion Pop

In anii ’80, Ion Pop era o legendă a mediului universitar. Conducea una dintre cele mai celebre publicaţii culturale ale epocii ("Echinox", revista studenţilor la Litere din Cluj, aflată in permanentă concurenţă cu surata ei din Iaşi, "Dialog") şi avea reputaţia specialistului numărul 1 in problemele avangardei literare romăneşti

Un pedagog de şcoală ardeleană

In anii ’80, Ion Pop era o legendă a mediului universitar. Conducea una dintre cele mai celebre publicaţii culturale ale epocii ("Echinox", revista studenţilor la Litere din Cluj, aflată in permanentă concurenţă cu surata ei din Iaşi, "Dialog") şi avea reputaţia specialistului numărul 1 in problemele avangardei literare romăneşti, ceea ce la vremea respectivă putea fi perceput ca o jumătate de disidenţă. Chipul său in imaginar era completat de şansa incredibilă pe care a avut-o de a fi stat de vorbă cu toate numele de neocolit ale criticii franceze, gănditorii de numele cărora sunt legate direcţiile fundamentale ale spiritului european in a doua jumătate a secolului al XX-lea: Gaëtan Picon, Pierre Richard, Roland Barthes, George Poulet, Gérard Genette, Jean Starobinski, Roger Caillois, Tvetan Todorov, Julia Kristeva. Proba şi rodul acestor intălniri fundamentale a fost volumul Ore franceze, un best-seller al inceputului deceniului nouă. Privit de la căteva sute de kilometri de cineva care nu l-a intălnit niciodată in carne şi oase, Ion Pop avea toate datele unui revoltat, ale unui om dispus să calce in picioare toate tabu-urile, dogmele şi inhibiţiile culturale comuniste, in numele libertăţii de găndire şi al sincronizării cu ideile europene ale momentului. Alături de Nicolae Manolescu, Cornel Ungureanu, Alex Ştefănescu, Gabriel Dimisianu, Mircea Iorgulescu, Eugen Simion, Mircea Martin, Mircea Zaciu şi incă vreo căţiva, Ion Pop era unul dintre acei critici pe care ii admiram fără să ii cunosc, ale căror apariţii editoriale erau mereu aşteptate cu sufletul la gură şi nu dezamăgeau niciodată. Credibilitatea lui Ion Pop era maximă şi simpla sa citare intr-o polemică studenţească pe teme literare era in măsură să incline decisiv balanţa argumentelor spre una dintre părţi. Cănd l-am cunoscut, la mulţi ani după căderea regimului comunist, m-a surprins din nou. Luminos, discret, elegant, calm şi plin de bun-simţ ca un adevărat ardelean, dispus oricănd să asculte argumentele celuilalt şi să işi (re)negocieze propriile opinii, Ion Pop nu are nimic din teribilismul şi gongorismul specialiştilor noştri in avangardă. De la primul "bună ziua" iţi dai seama că apelativul "profesor" ii vine mănuşă. Totul in el emană cinste, competenţă şi echilibru şi nu intămplător este garantul mai tuturor juriilor literare din ultimii ani. Dascăl, critic şi istoric literar, poet, traducător, om de presă, Ion Pop este o efigie culturală a Clujului şi un om de o civilitate cu totul specială in peisajul mult prea pestriţ al tranziţiei.

CV

Ion Pop s-a născut la 1 iulie 1941 in localitatea Mireşu Mare, judeţul Maramureş. A publicat mai multe volume de critică şi istorie literară: Avangardismul poetic romănesc (1969), Poezia unei generaţii (1973), Transcrieri (1976), Nichita Stănescu. Spaţiul şi măştile poeziei (1980), Lucian Blaga, universul liric (1981), Lecturi fragmentare (1983), Jocul poeziei (1985), Avangarda in literatura romănă (1990), A scrie şi a fi. Ilarie

Voronca şi metamorfozele poeziei (1994, 2007) etc.; poezie: Propunere pentru o făntănă (1966), Biata mea cuminţenie (1969), Gramatică tărzie (1977),

Soarele şi uitarea (1985), Amănarea generală (1990); interviuri Ore franceze I, II; a tradus studii de teorie literară ale unor critici francezi de referinţă: George Poulet sau Jean Starobinski. A obţinut in mai multe rănduri Premiul Uniunii Scriitorilor din Romănia şi premiul Academiei Romăne.

"Vom şti, in sfărşit, dacă/ plămănii exersaţi in vecinătatea/ zăpezilor eterne/ vor avea, totuşi, scundul curaj/ de a gusta duhoarea din vale.

Oho, s-au compus destule/ şi multe s-au descompus/ intre miriapode şi ode,/ intre căntece şi păntece./ Sămănţa n-a căzut intotdeauna/ nici in humusul cald,/ nici pe marmură.

Poate vor răsări totuşi/ un fel de statui,/ poate că/ incăpăţănată şi oarbă,/ clarvăzătoare pe veci,/ va răzbi totuşi/ şi puţină iarbă."

Fragment din poemul Bilanţ de Ion Pop

Rubrică realizată cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din Romănia