Liana Săndulescu şi Dan Manoliu, managerul, respectiv realizatorul proiectului, au o mare ambiţie: să organizeze "cel mai bun Eurovision naţional din toate timpurile".
Rămâne de văzut dacă, într-adevăr, România va ajunge din nou în Top 5 la finala Eurovision de la Moscova (16 mai 2009). Dacă ambiţia este mare, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre buget, care este mic şi în trend cu criza economică.
Răzvan Popescu, Bogdan Miu, Sanda Cepraga, Viorel Gavrilă, Adrian Despot, Mihai Georgescu, Mihai Trăistariu, Cătălin Crişan, George Popa, Zoia Alecu şi George Natsis (preşedinte) au ales cele 24 de piese pentru Selecţia naţională. Pe lista celor nominalizaţi se află compozitorii Cornel Ilie (cu două piese), Costi Ioniţă (trei piese), Marius Moga (două piese), Daniel Lăzărică, Eduard Cârcotă şi Adrian Ordean. Surpriză: Nico vrea să prindă din nou trenul spre Eurovision, de această dată cu o piesă compusă de soţul ei, Laurenţiu Matei. Noi avem o singură ambiţie: ediţia din acest an să nu mai fie o dumă de Eurovision!
Citește pe Antena3.ro