x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale SPECTACOL / La Teatrul Creangă, jucăriile spun "Pa!"

SPECTACOL / La Teatrul Creangă, jucăriile spun "Pa!"

de Maria Sârbu    |    27 Noi 2008   •   00:00
SPECTACOL / La Teatrul Creangă, jucăriile spun "Pa!"

Piesa Sânzianei Popescu "Când jucăriile spun pa!" a văzut lumina rampei la Teatrul "Ion Creangă" din Bucureşti. Regizat de Attila Vizauer, spectacolul a avut premiera în weekend, următoarea reprezentaţie fiind programată la 2 decembrie.



"Când jucăriile spun pa!" nu este pur şi simplu un basm. Autoarea propune, de fapt, o comedie muzicală supusă atenţiei atât copiilor, cât şi celor mari, în acest scop fiind folosită din plin muzica, costumele colorate, animaţia, mişcarea. Pornind de la titlul piesei, dar şi de la ideea că cei mici "sunt deştepţi şi de multe ori interpretările lor sunt strălucitoare, mai bogate în imaginaţie, mai fanteziste decât ale unui adult", regizorul Attila Vizauer oferă o interpretare firească a textului, dând poveştii un colorit scenic viu.

Fiecare dintre cele 11 jucării care prind viaţă poate fi uşor recunoscută prin costumul său (costume foarte frumoase create de Viaceslav Vutcariov), prin mişcarea-i caracteristică. Sunt: Păpuşa zvârlugă, cu mai multe feţe; Păpuşa Barbie, cu fiţele ei că e cea mai frumoasă; Păpuşa Mami, jucărie "trecută"; Şoricelul cu cheiţă, cuminte şi fricos; Ursul, mereu în căutare de miere; Raţa din cauciuc, o fiinţă ce măcăie întruna; Generalul, obişnuit să dea ordine; Hopa-Mitică, jucăria specific românească ce se clatină mereu în van şi trei teribilişti – Motociclistul, Tanchistul şi Pilotul de curse. Toate – jucării mai vechi şi mai noi – au un stăpân, pe copilul Andrei, care nu le mai iubeşte. De plictiseală, ele dau o petrecere, unde se vorbeşte despre jucăriile preferate ale acestui băiat, despre "vechiturile" aruncate de el în ladă, despre drepturile păpuşăreşti etc. Andrei le ignoră, este obsedat de jocurile noi, de aceea face prăpăd printre jucăriile din cameră. Rănite, acestea hotărăsc să evadeze, ca să ajungă la piaţa cu jucării, poate le vrea un copil cuminte.

EDUCAŢIE PĂPUŞĂREASCĂ
Regizorul încearcă să dezvolte imaginaţia publicului, scoţând personajele din scenă şi redându-le animat în călătoria lor, printr-o proiecţie video. Prin aceeaşi tehnică animată apare şi răsfăţatul Andrei. Tema educaţiei se desprinde din replicile personajelor pe parcursul spectacolului (cam lung pentru a-i ţine cu atenţia captată pe cei mai mici spectatori, aduşi de părinţi la teatru). Mai ales când jucăriile le cer copiilor, cântând în cor cu durere, să nu le mai strice. Micii spectatori păreau totuşi fascinaţi de muzică, de costume, de mişcarea scenică. Printre interpreţii rolurilor se numără talentaţii actori Carmen Palcu, Ani Creţu, Mirela Busuioc, Mihaela Beţiu sau decanul Teatrului Ion Creangă, minunata Alexandrina Halic, precum şi Ionuţ Antonie, Cristian Boeriu. Totuşi, de povestea în sine rămân captivaţi mai mult părinţii.

×
Subiecte în articol: arte