Decenii în şir clanurile celtice Leinster şi Ulster s-au războit. Atracţia pentru putere şi pământ a făcut aceste neamuri să se urască, să uite ce înseamnă omenia. Conducătorii celor două clanuri au avut numai de pierdut din nesfârşitele lor lupte. În cele din urmă rămân să moştenească şi să împartă o ţară... în ruină: Insula de Smarald. Speranţa împăcării dintre clanurile Leinster şi Ulster renaşte o dată cu instalarea la putere a noilor conducători. Pacea va domni din nou pe Insula de Smarald. Zeii celţi trimit pe Pământ trei reprezentanţi care se vor îngriji ca pacea să fie păstrată şi Răul să nu destrame ceea ce oamenii vor să construiască.
În scenă apar doamnele din clanul Lenster, care prin dansul lor vor să arate cât sunt de puternice. Lor li se alătură bărbaţii din clanul Ulster, care sunt cuceriţi de frumuseţea lor... Cu toţii sărbătoresc, prin dans, pacea pe care o visează ambele clanuri. Astăzi, "Rhythm of the Dance" sărbătoreşte viaţa, "acest spectacol destul de mare pentru a umple toate sufletele" – aşa cum spunea Flaubert.
Încă de la debut, din anul 1999, "Rhythm of the Dance" a fost urmărit de peste 3 milioane de spectatori, din peste 33 de ţări, prin aceste show-uri, irlandezii deschizând o nouă eră în lumea spectacolului de divertisment.
În New York Times s-a consemnat: "Încă o dată ni se demonstrează că profesionalismul, împletit cu talentul şi având parte de o tehnică de cea mai înaltă valoare, generează un spectacol pe care, dacă nu îl vezi, vei regreta întodeauna când vei auzi vorbindu-se despre el".
Pentru a nu regreta când veţi auzi că a trecut prin oraşul dumneavoastră, iată traseul turneului companiei irlandeze: pe 21 februarie la Timişoara, pe 22 februarie la Arad, pe 23 februarie la Târgu-Mureş, pe 24 februarie la Cluj şi în 25 februarie la Braşov. În Capitală, spectacolul va avea loc la Sala Palatului, pe 26 februarie, începând cu ora 19:30. Preţul unui bilet variază între 75 şi 250 de lei.
Citește pe Antena3.ro