23 aprilie 2009
BRÂNCUŞI, LA LONDRA
Ieri, la Institutul Cultural Român din Londra a avut loc vernisajul expoziţiei "Constantin Brâncuşi fotograf", cu ocazia Târgului de carte londonez, informează Mediafax. Expoziţia va fi deschisă publicului până la 13 mai şi propune o selecţie de 30 de tiraje moderne după fotografii originale realizate de artist. La moartea sa (16 martie 1957), Brâncuşi a lăsat în jur de 560 de negative şi peste 1.000 de fotografii de autor, o operă ce începe să fie studiată şi integrată în ansamblul activităţilor sale creatoare. (Sebastian S. Eduard)
SEX ÎN ARMATĂ
Instinctul sexual nu cunoaşte poziţia de "drepţi" şi nici pe cea de "pe loc repaus". Nu rataţi în revista Flacăra, ediţia din aprilie, explorarea unui subiect, fals considerat tabu: sexul în armată. De asemenea, urmăriţi analiza la rece a economiei mafiote, aflată în plin avânt în România, pe timp de recesiune violentă a economiei reale. Revista este însoţită de romanul "Atingerea sultanului", din colecţia Scene-Crime, scris de Hakan Yel, o poveste incredibilă ce se desfăşoară într-un Istanbul zguduit de o serie de crime brutale. (C. Stamatescu)
Citește pe Antena3.ro