Dacă vă "măcina" curiozitatea să ştiţi cât de culţi suntem noi, românii, faţă de alţi europeni, ei bine, aflaţi că nu suntem nici cei mai "fraieri", dar nici cei mai "tari".
Aceasta ar fi pe scurt concluzia la care au ajuns specialiştii Centrului de Studii şi Cercetări în Domeniul Culturii, în cadrul unei analize date ieri publicităţii. Studiul intitulat "Statistici comparative ale sectorului cultural din România şi din câteva ţări europene" şi realizat în colaborare cu Institutul Naţional de Statistică a fost alcătuit luându-se spre cercetare cinci "zone" culturale de bază: bibliotecile publice, producţia de carte, muzeele, instituţiile de spectacol şi cinematografia. Astfel că, dacă la primele patru "stăm aşa şi aşa", adică nici prea rău, dar nici prea bine, la cel din urmă capitol cinematografia , situaţia este de-a dreptul dezastruoasă. Responsabile pentru acest lucru sunt, în opinia cercetătorilor şi a ministrului Culturii şi Cultelor Adrian Iorgulescu, privatizarea întârziată a domeniului, lipsa banilor şi consumul redus de film al publicului în sălile de cinema, în special în mediul rural, majoritar în România. "Cel mai prost stăm în materie de cinematografie, mai prost chiar decât bulgarii. De 17 ani nu s-a făcut nimic în materie de distribuţie de film. Baza materială este la pământ. Majoritatea sălilor au devenit carcase. În ţările foste comuniste s-a făcut privatizare. În România, nu", a declarat Iorgulescu.Citește pe Antena3.ro