Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Punerea în scenă de către Silviu Purcărete a piesei Faust, prezentată în hala Lowland Hall a complexului expoziţional Royal Highland Centre de la Ingliston (lângă Edinburgh), a fost, în opinia unor critici, experienţa teatrală cea mai intensă şi uimitoare din aceasta sau oricare altă viaţă, scrie ziarul britanic Guardian. Faust este o producţie a Teatrului "Radu Stanca" din Sibiu şi a avut premiera în 2007.
"Cei mai mulţi dintre noi au fost hipnotizaţi şi captivaţi, iar pe mine m-a lăsat trist doar într-un sens pervers, şi anume că poate nu voi mai vedea un eveniment mai mare şi mai teatral ca acesta în întreaga mea viaţă", se exprima un critic britanic. De la tragerea cortinei (de fapt vreo 400 de metri de cearşafuri albe cusute între ele, trase de maestrul de ceremonii, un albinos chel şi tăcut, în costum alb şi pălărie, cu o tarantulă zvârcolindă pe rever) ne găsim într-o lume de vise şi coşmaruri, în acest hangar. În câteva secunde uiţi că totul este în româneşte, cu supratitrare şi te scufunzi de-a dreptul în dimensiunile camerei de şcoală cretoase şi scorojite, pline de milioane de ziare vechi. Corpurile zvâcnesc de sub scenă şi se târăsc în afară, pământ este acolo din plin, aruncat, la fel şi foc, respirat şi suflat, şi o imensă strălucire către Mefistofeles, jucat cu nevoie acută de Ofelia Popii - jumătate Gollum, jumătate dandy şi jumătate sexuată, cu sânii în afară, la care se adaugă un suspensor uriaş, totul plin de sânge. Este cea mai viscerală experienţă şi asta doar la trei minute de la începutul piesei, spune criticul.
La o oră, întreaga scenă, tot peretele, totul, dispare, este dat la o parte. Suntem conduşi, amăgiţi, dirijaţi de oameni cu măşti de porci către vasta jumătate posterioară a hangarului, unde răutăciosul Dr. F savurează Noaptea Walpurgiei. Am crezut că era teatru înainte, însă acesta era teatru, sălbatic, exploziv, terifiant. O distribuţie de 120 de oameni, jonglerii cu înghiţitori de flăcări, femei care fac sex cu porci de plastic, doi dandy de Versailles călărind pe un rinocer de argint uriaş, femei şi bărbaţi-porci dansând printre noi, bărbaţi în pielea goală, cu măşti fără ochi pe faţă (dar cu ochelari), mişcând furci printre noi şi transportând îngeri atârnaţi de crucifixe întinse.
De-a lungul numeroaselor prelucrări ale legendei originale, de la Marlowe la Goethe şi în afara lor, au existat nenumărate reinterpretări legat de ce căuta Faust: cunoaştere, raţiune, bogăţii sau plăceri lumeşti, reinterpretări de fapt ale Iluminismului. Producţia lui Silviu Purcărete le cuprinde pe toate dintr-una, în acelaşi timp ambiţios şi competent ca şi evenimentul însuşi. Iar la sfârşit, înapoi în scaunele noastre, am avut parte de jocul final. Această interpretare l-a răscumpărat pe Faust, în sfârşit, printr-un fel de nu-Dumnezeu, ci Bunătate. Sufletul său este salvat şi mântuit, iar Mefistofeles se năruie. În mod fascinant, legătura de amor nu este de fapt între Faust şi Margareta - avem seducţie, viol, iubire, da, între el şi fata neobişnuit de tânără, însă acest lucru joacă un rol secundar - ci între el şi Mefistofeles, care, la sfârşit, este de-a dreptul privat de iubirea şi sufletul lui Faust.
Simţim compasiune şi o anume durere pentru Mefistofeles (şi ne ridicăm să aplaudăm cu un gust infernal), emisarul androgin al diavolului însuşi, iar el/ea este iertat aşa cum lui Faust i-a fost iertat pactul făcut. Nici că s-a fi putut întâmpla la un moment accidental mai potrivit, dată fiind prezenţa poveştii în titlurile ziarelor de săptămâna aceasta din întreaga Scoţie. Pedofilie, bestialitate, sânge, porci, foc, iertare...hmm. Pentru asta plătim...licenţa de finanţare pentru teatru românesc de artă publică? Slavă domnului, cineva o face, iar prin faptul că directorul de festival, capriciosul Jonathan Mills, a asigurat prezentarea acestei producţii fenomenale, zguduitoare şi înălţătoare, festivalul din 2009 este doar şi prin aceasta deja un triumf, scrie criticul britanic.
