Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Copiii rămaşi fără părinţi sunt orfani, dar care este cuvântul care să denumească părinţii rămaşi fără copii? Este un detaliu semnificativ din piesa lui Jean-Claude Grumberg „Tragedie dentară” (în franceză „Vers toi terre promise: Tragedie dentaire”), pusă în scenă de Felix Alexa la Teatrul Evreiesc de Stat.
Jean-Claude Grumber a fost caracterizat de poetul şi jurnalistul francez Claude Roy „Autorul tragic cel mai comic din generaţia sa”. Grumber s-a născut la Paris în 1939 din părinţi evrei (tatăl său era originar din România). Piesa „Vers toi terre promise: Tragedie dentaire” (publicată în 2006), pentru care autorul a primit în 2009 Premiul Molière vorbeşte despre tragedia Holocaustului, este presărată cu glume şi ironii.
Regizorul pune accent pe durere – durerea sufletului. Este durerea trăită de un stomatolog evreu şi soţia sa prin prisma interpretării unei dureri dentare, atribuită unui copil. Paralela între cele două înţelesuri, la propriu şi la figurat, se face pe baza unei realităţi ca o aducere aminte.
Medicul dentist Charles Spodek (Andrei Finţi) şi soţia sa Clara Spodek (Maia Morgenstern) trăiesc o mare tragedie, după cel de-al doilea război mondial. El are un cabinet în care îşi primeşte pacienţii. Durerea bărbatului este închisă. Femeia însă încearcă să-şi exteriorizeze suferinţa, povestind în şoaptă doamnelor care vin la stomatolog despre necazul lor.
Aceste încercări ale cuplului vin din pierderea pentru totdeauna a fiicei care a fost gazată în lagăr şi din pierderea (dar cu speranţa reîntoarcerii) a celei de-a doua fiice pe care au lăsat-o într-o mănăstire catolică, pentru a o salva de Holocaust, dar care nu mai vrea să-şi vadă părinţii. Carmelitele au „protejat-o” atât de bine, încât tânăra se dedică numai Domnului. Viaţa celor doi este în fiecare zi ca o ispită, cu atât mai mult cu cât au rămas şi fără cabinet, căci a fost dat unui francez tânăr. Merg în instanţă pentru a recupera ce li s-a luat, merg la mănăstire în speranţa că îşi vor lua fata de acolo. Durează ani. Încrâncenarea bărbatului se balansează cu îngăduinţa femeii. Maia Morgenstern ştie să „interpreteze” umorul evreiesc strecurat cu tandreţe de autor, în aşa fel înâct să smulgă râsete din sală. De fapt este vorba de iscusinţă, de trăirea stărilor ce o inundă pe femeia care este lăsată de Dumnezeu să sufere şi să supravieţuiască. Ea vede salvarea spre un pământ al făgăduinţei, spre noua ţară numită Israel.
Celorlalte personaje ale piesei – Actorul bun la toate, Suzanne, Maica superioară, Mauricette şi Corul – le dau naştere doar doi actori: Tudor Aaron Istodor şi Anka Levana.
Felix Alexa, care semnează nu numai regia ci şi light designul, pune în practică stilul cinematografic folosit de autor şi prin care te face martor la evenimente istorice. A ştiut cum să aducă în scenă această poveste ce pendulează cu exactitate între caracterul grav şi „umorul scrâşnit” din piesă. Libertatea de care se bucură actorii în scenă vine dintr-un control sever al ochiului regizorului asupra relaţiilor dintre personaje, asezonate cu durerea, cu umorul, cu ironia, cu emoţia afectuoasă, adăugându-se şi muzica Adei Milea. Toate pentru a reda o comunicare între artişti şi public. Dorinţa stomatologului de a extrage rădăcina răului, precum o măsea stricată din gura unui pacient, e ca o nesocotire a legilor naturii. El se smulge din locul unde s-a născut şi pleacă spre o nouă ţară. Ce va reuşi? Probabil va supravieţui.
Citește pe Antena3.ro
