x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Trei secretari de stat la Cultură

Trei secretari de stat la Cultură

de Maria Sârbu    |    19 Ian 2009   •   00:00

Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional (MCCPN) va avea trei secretari de stat, în urma adoptării, în şedinţa de vineri a Guvernului, a unei Hotărâri privind organizarea şi funcţionarea MCCPN.



Potrivit secretarului general al ministerului, Virgil Niţulescu, citat de Mediafax, ministerul va avea încă un secretar de stat, care se va ocupa de domeniul Patrimoniului, revenind la structura din ianuarie 2005. Până acum au fost două asemenea posturi: unul pentru Creaţia contemporană şi diversitatea culturală (deţinut în prezent de Demeter Andras Istvan) şi unul pentru Culte (funcţie deţinută de Gigel Sorinel Ştirbu).

Prin actul normativ adoptat vineri de Guvern, s-a dispus desfiinţarea funcţiei de secretar general adjunct, pe care o ocupă în prezent Mircea Nicolaie Sălăgean, şi două posturi de director general ­ al Direcţiei generale Patrimoniu Cultural Naţional şi al Direcţiei generale Creaţie contemporană şi diversitate culturală.

Printre alte schimbări se numără şi cea referitoare la Direcţia monumente istorice şi arheologice, care urmează să se ocupe de un nou domeniu ­ al peisajelor culturale.

×
Subiecte în articol: arte