x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale TUDOR GHEORGHE - Don Quijote muzical

TUDOR GHEORGHE - Don Quijote muzical

de Maria Sârbu    |    29 Sep 2008   •   00:00
TUDOR GHEORGHE - Don Quijote muzical

Actorul şi baladistul Tudor Gheorghe va putea fi văzut în curând în postura ce va uimi mult publicul: interpret de teatru şi de muzică într-o creaţie la care se lucrează în prezent pe scena Teatrului Naţional din Craiova. Este vorba de cunoscutul musical american "Omul din La Mancha" de Dale Wasserman.



Actorul şi baladistul Tudor Gheorghe va putea fi văzut în curând în postura ce va uimi mult publicul: interpret de teatru şi de muzică într-o creaţie la care se lucrează în prezent pe scena Teatrului Naţional din Craiova. Este vorba de cunoscutul musical american "Omul din La Mancha" de Dale Wasserman.

În această aventură, care îl aduce pe Tudor Gheorghe după aproape zece ani înapoi la teatru, sunt implicaţi atât actori, cântăreţi, cât şi instru­men­tişti. E orchestra care l-a însoţit mereu pe marele artist în întreprinderile sale mu­zicale, condusă de Marius Hristescu. Ideea de a realiza musicalul e una mai ve­che a conducerii Naţionalului din Bănie, care a dorit să pună în scenă această creaţie acum doi ani, însă lipseau echipamentele necesare pentru "un musical de calitate", precum ne-a mărturisit directorul Mircea Cornişteanu. Odată achiziţionate echipamentele, în special microfoane şi mixere de performanţă (va fi un musical live), s-a purces la treabă.

"Omul din La Mancha" (operă care a câştigat foarte multe premii Tony, fiind unul dintre cele mai longevive musica­lu­ri pe Broadway) e o coproducţie între Tea­trul Naţional şi Teatrul Liric "Elena Teo­do­rini" din Craiova. Regia aparţine tână­rului Cezar Ghioca, absolvent al UNATC, care a avut şi o bursă de studiu Ful­bright Junior în Statele Unite, în do­meniul teatrului muzical (2004-2005). Con­ducerea muzicală a producţiei este în­credinţată maestrului Marius Hristescu.

Reîntoarcerea la teatru

Cornişteanu susţine că miza acestui spectacol este reîntoarcerea la teatru a lui Tudor Gheorghe – "o personalitate a culturii române". Primele reprezentaţii vor avea loc la Craiova, la finele lunii octombrie. însă un eveniment de amploare va produce "Omul din la Mancha" în seara de 6 noiembrie, la Sala Palatului, când va avea loc, în cadrul Festivalului Artelor, premiera în Bucureşti. "Se aşteaptă a fi un mare succes la Sala Palatului, acolo unde Tudor Gheorghe a fost întotdeauna aşteptat", spune cu oarecare mândrie directorul Naţionalului craiovean. Cei care nu l-au văzut jucând în teatru, în special bucureştenii, vor avea acum această ocazie.
Tudor Gheorghe e Don Quijote, perso­najul lui Cervantes. Mircea Cornişteanu afirmă că nu vede pe altcineva în România pentru rolul principal din acest musical, decât pe Tudor Gheorghe.

Actori cântăreţi

Alături de el vor juca şi cânta actorii Naţionalului. Sancho Panza e Valentin Mihali. Acest talentat şi experimentat actor refuzase iniţial rolul, motivând că joacă în alte multe spectacole, dar şi faptul că nu ar avea "capacitatea" muzicală necesară partiturii Sancho Panza.
Marius Hristescu, care l-a audiat, a spus că temerile actorului nu sunt întemeiate. Dulcinea capătă viaţă în scenă datorită Monicăi Ardelianu, care este pe acelaşi rol cu Monica Ciută. Din distribuţie mai fac parte apreciaţii actori ai teatrului: Angel Rababoc, Adrian Andone, Nataşa Raab, precum şi cunoscuta soprană Diana Ţugui, dar şi alţi artişti de la Teatrul Liric "Elena Teodorini".
Echipa de realizatori include şi pe scenografii Viorel Penişoară-Stegaru (decorul), Lia Dogaru (costumele) şi Păstorel Ionescu (coregrafia şi mişcarea scenică).

Roluri de neuitat

Tudor Gheorghe, absolvent al Facultăţii de Teatru, şi-a început cariera la Craiova în 1966, debutând cu rolul Paznicul tâ­năr din "Cocoşul Negru" de Victor Ef­ti­miu. A realizat multe personaje în piese din dramaturgia românească şi uni­ver­sa­lă. A fost Catindatul în "D’ale carna­va­lului", Brânzovenescu în "O scrisoare pi­er­dută", Ion în "Năpasta", Pristanda în alt spectacol "O scrisoare pierdută".
A avut şi alte roluri în piese de Caragia­le. Memorabil e şi rolul din "Pi­ticul din gră­­dina de vară" de D.R. Po­pescu, în re­gia lui Silviu Purcărete, creatorul care l-a distribuit şi în "Ubu Rex cu scene din Macbeth", şi în "Titus Andronicus", unde a ju­cat alături de Şte­fan Iordache. Un rol de mare anvergură a fost cel al lui Vlad Dra­cul din "A treia ţeapă" de Marin Sorescu.

×
Subiecte în articol: arte gheorghe tudor