"Întregul turneu Road to the Balkans, pe care trupa finlandeză Impaled Nazarene trebuia să îl susţină în aceste zile în zona balcanică, este anulat, inclusiv trei concerte în România”, informează organizatorii.
După concertul din Slovenia, de sâmbătă seara, formaţia s-a văzut în imposibilitatea de a continua turneul din Balcani. Vestea rea a picat în această dimineaţă, prin intermediul paginii de Facebook, membrii trupei rugându-i pe fani să nu facă speculaţii, ci să aştepte o poziţie oficială în acest sens, menţionând că mai multe detalii vor fi oferite ulterior. După mai multe ore, agenţia care organizează cele trei concerte din România, Axa Valahă Productions, a reuşit să discute direct cu Mika Luttinen, vocalul şi liderul trupei Impaled Nazarene, care a transmis textual: "Turneul s-a anulat din cauza totalei lipse de profesionalism a idioţilor din Grecia (n. r. agenţia organizatoare a turneului, GCA Booking Agency). Noi n-am anulat niciodată vreun concert în cei 20 de ani de carieră, iar asta vorbeşte de la sine. Ce glumă proastă (n.r. e ceea ce se întâmplă)! Din partea noastră, nu pot spune decât ne pare foarte rău, abia aşpteptăm să putem cânta în România, dar deja ne-am rezervat biletele de avion spre Finlanda”.
În aceste condiţii, Axa Valahă Productions şi cele două agenţii organizatoare din România, Ribcage Booking şi Metal Support, au încercat să pună la cale cele trei concerte din Bucureşti, Iaşi şi Oradea chiar fără colaborarea agenţiei care a organizat întregul turneu, însă singura opţiune în acest moment este reorganizarea celor trei evenimente în cel mai scurt timp, avându-i ca headlineri pe finlandezi.
Mihai "Coro” Caraveteanu (Axa Valaha Productions) a declarat: "Suntem cu toţii extrem de dezamăgiţi de această situaţie, suntem prinşi în acest moment între orgolii şi interese care nu ne privesc, singura noastră opţiune fiind aceea de a-i aduce pe Impaled Nazarene în România. După o scurtă discuţie cu Mika Luttinen, am obţinut de la acesta confirmarea că e încă deschis pentru viitoare concerte în România, de asemenea a confirmat de principiu, cel puţin o dată de concert peste patru-cinci săptămâni, urmând să stabilim celelalte detalii de îndată ce ei vor ajunge acasă, în Finlanda. Oricum, din câte a precizat Mika, ei şi-au rezervat vacanţa de iarnă pentru a efectua acest turneu, care în acest moment este anulat. În condiiţle în care toţi lucrează, este improbabil ca Impaled Nazarene să poată susţine toate cele trei concerte din România, aşa cum a fost gândit iniţial programul. În acest moment pot confirma 100% cel puţin un concert al finlandezilor în România, la începutul lunii martie 2011, cel mai probabil într-o zi de sâmbătă, de asemenea încerc să confirm măcar încă un concert în provincie, ţinând cont de distanţele mari dintre cele trei oraşe confirmate iniţial pe harta turneului. Bineînţeles că atât eu, cât şi reprezentanţii celor două agenţii din Oradea şi Iaşi, înţelegem şi ne asumăm să returnăm contravaloarea biletelor deja achiziţionate. De asemenea, biletele respective rămân valabile pentru concertul sau concertele pe care le vom confirma în câteva zile. După cum sper să înţelegeţi, suntem responsabili, organizăm evenimente de acest gen de prea mult timp ca să ne putem asuma şi împăca cu o astfel de situaţie. De aceea am decis să facem tot posibilul pentru ca Impaled Nazarene să ajungă în România în cel mai scurt timp, vom reveni cu mai multe detalii în câteva zile.”
Artiştii au completat pe una dintre paginile oficiale: "Seara trecută am avut un concert excelent în Slovenia, chiar dacă a trebuit să împrumutăm unele dintre instrumente. Bassul a sosit la finalul show-ului, deoarece fusese lăsat în Helsinki. Dar asta n-a contat, prea mult, concertul a fost unul de zile mari. Din motive dincolo de puterile noastre, suntem nevoiţi să anulăm datele din Turcia, Bulgaria şi România. Mai multe informaţii vor fi postate pe campnazarene.com. Ne pare rău de concertele anulate, dar nu am avut ce face”.