CARRERAS REVINE. Jose Carreras, unul dintre cei mai apreciati tenori ai lumii, revine toamna aceasta in Romania, pentru a sustine un concert de caritate la Sala Palatului din Capitala. Spectacolul, organizat de catre Fundatia "Dinu Patriciu", va avea loc la 4 octombrie, iar biletele urmeaza a fi puse in vinzare in saptaminile urmatoare, in reteaua Diverta si pe www.myticket.ro. Toate incasarile din bilete vor fi folosite pentru a sprijini copiii aflati in zonele afectate de inundatii din nordul Moldovei, in cadrul programului "Sponsorizeaza un Copil!".
CARRERAS REVINE. Jose Carreras, unul dintre cei mai apreciaţi tenori ai lumii, revine toamna aceasta în România, pentru a susţine un concert de caritate la Sala Palatului din Capitală. Spectacolul, organizat de către Fundaţia "Dinu Patriciu", va avea loc la 4 octombrie, iar biletele urmează a fi puse în vînzare în săptămînile următoare, în reţeaua Diverta şi pe www.myticket.ro. Toate încasările din bilete vor fi folosite pentru a sprijini copiii aflaţi în zonele afectate de inundaţii din nordul Moldovei, în cadrul programului "Sponsorizează un Copil!". (R. G.)
SUNWAVES. După succesul Festivalului Creamfields, vine Sunwaves 4 la Mamaia. Organizat week-end-ul trecut la Saturn, Festivalul Creamfields a avut un succes răsunător, iar scena Kiss a fost în permanenţă asaltată de clubberi, setul lui David Morales şi cel al lui David Guetta isterizînd cîteva mii de fani. După un asemenea succes, în acest week-end are loc un alt eveniment dance care se anunţă cel puţin la fel de spectaculos: Sunwaves 4, la Mamaia. Festivalul, organizat de OneFM cu ocazia împlinirii unui an de la începerea emisiei, va avea patru scene. Biletele nu se mai găsesc decît la intrare, la preţul de 70 lei. Anul acesta sînt aşteptaţi iarăşi DJ de talie mondială: Danny Tenaglia, Ricardo Villalobos şi John Digweed. (R.G.)
NOUVELLE VAGUE. După succesul înregistrat anul acesta la B’ESTFEST, celebrul grup de muzicieni francezi Nouvelle Vague va reveni în toamnă în România. Spectacolul va avea loc pe scena Salii Palatului din Bucureşti, la 22 noiembrie. Biletele vor fi puse în vînzare în perioada următoare, în reţeaua magazinelor Diverta şi online, pe www.myticket.ro. Avînd ca sursă de inspiraţie muzica punk şi post-punk, alături de curentul new-wave, grupul Nouvelle Vague a fost înfiinţat de producătorii francezi Marc Collin şi Olivier Libaux. (R.G.)
MISIUNE: METALLICA. Săptămîna trecută s-a lansat live, în 31 de teritorii noi, web site-ul interactiv al formaţiei Metallica. Mission:Metallica dă posibilitatea fanilor să acceseze conţinutul exclusiv din noul material semnat Metallica, premergător lansării oficiale a noului album "Death Magnetic", din 12 septembrie, dar şi accesul la înregistrări din studio cu membrii formaţiei, colecţii de fotografii în exclusivitate din studio, plus şansa de a cîştiga bilete şi permise de acces în backstage la cocncertele din această vară. (R.G.)