Joi seara la Sala Dalles din Bucureşti va fi vernisată expoziţia-eveniment a anului. Maestrul Vladimir Zamfirescu, elevul preferat al lui Corneliu Baba, revine pe simeze. Trupul şi fiinţa-pictură, desen, colaj- este titlul ezpoziţiei. Vladimir Zamfirescu este considerat de critici cel mai important pictor român.
A primit bursa Academiei Regale a Suediei, dar şi bursa statului italian, decernindu-i-se şi medalia Raffel a Academiei Caravaggio din Roma.A pictat-o pe Regina Silvia a Suediei, a fost vizitat la atelierul său de lângă TVR de Regina Margrethe a Danemarcei, de alte capete încoronate din întreaga lume, de preşedinţi sau personalităţi de vârf. Regele Mihai a dorit şi el să fie pictat de Vladimir Zamfirescu. Papa Ioan Paul al II-lea a primit cadou din partea statului român o pictură semnată Vladimir Zamfirescu. A expus la muzeele Ermitaj din Moscova, Marmottam din Paris, Veneţia, New York, Palma de Mallorca. Şi este mult prea puţin faţă de ceea ce a creat Vladimir Zamfirescu în cei peste 70 de ani de viaţă.
PETRE TUŢEA ŞI MONSENIORUL GHICA
Expoziţia de la Sala Dalles prezintă dincolo de lucrări caracteristicile temelor clasice şi subiecte noi: Moartea lui Petre Tuţea, monseniorul Vladimir Ghika. Regăsim, evident, temele clasice ale picturii superbe a lui Vladimir Zamfirescu: De gardă la Rembrandt, De gardă la El Greco, Peştera lui Platon, Infernul-Divina Comedie, Picasso, Mozart şi Salieri, Hristea-Nichita Stănescu.
"Pictez de o viaţă, ştiu foarte multe despre pictură, ştiu multe despre viaţa pictorilor şi, totuşi, mărturisesc că, după ce mi se pare că am terminat un tablou, mă întreb uneori cine l-a pictat. Sigur că exagerez puţin, dar, în orice caz, mă surprind uimit că l-am făcut tocmai eu. Cu siguranţă, nu e un sentiment narcisist, nici foarte critic, dar nici inconştient. Cred că tablourile ar trebui să răspundă la întrebarea asta, pentru că ele ştiu cel mai bine. Poate chiar o fac în clipa în care le privim, dar noi nu le putem auzi. Miracolul picturii stă chiar în actul de a picta, asta din perspectiva a ceea ce înţeleg eu că e pictura. Credinţa, conceptele, sensibilitatea, cunoştinţele, tehnicitatea, manualitatea - toate se adună laolaltă, se îngemănează şi conlucrează în a consacra lucrul făcut", spunea Maestrul Vladimir Zamfirescu într-unul din puţinele interviuri acordate. Spune şi de ce preferă o astfel de tăcere. "Discreţia este cea care m-a caracterizat de-a lungul devenirii mele artistice. Mereu departe de luminile reflectoarelor, nu am vrut altceva de la viata decat sa creez linistit, in intimitatea atelierului meu.". Un cuvânt al unui maestru care ar merita să fie în paginile ziarelor sau în emisiuni de televiziuni. Şi, totuşi, nu e. Şi probabil în maneau zilnică nici nu îşi are rostul. Noi, privitorii operei lui superbe, o putem vedea.
OM CU FRICA LUI DUMNEZEU
Vladimir Zamfirescu nu îşi uită nici maestrul. Corneliu Baba l-a adorat. Discipolul îşi adoră şi acum maestrul. Se prezintă: "Am fost întrebat odată dacă îmi este frică de Dumnezeu şi am răspuns că nu. Întrebarea era greşită. Trebuia să fie aşa: "Eşti om cu frica lui Dumnezeu?". Răspunsul ar fi fost: "Da". Lucrările mele nu sunt tablouri religioase, ci picturi ale unui astfel de răspuns".
Despre ceea ce se întâmplă azi în România: "Scandalos este că neliniştea a început să ne stăpânească freatic bunăvoinţa, iar "nimicul ca adevăr", aceasta ţoapă care ne contaminează nu numai trupul, dar şi credinţă, proliferează endemic şi managerial prin toate cartierele vieţii noastre. Răspund ferm: fenomenul trebuie înlăturat acolo unde el apare. Cum? El trebuie arătat cu degetul", spune Maestrul. Oare îl aude cineva?
● mai multe poze www.zamfirescu.net
Citește pe Antena3.ro