x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Xenofob, dar mă tratez...

Xenofob, dar mă tratez...

08 Apr 2009   •   00:00
Xenofob, dar mă tratez...

O serie de şase volume a apărut la Editura Nemira. Este vorba despre "Ghidul xenofobului": şase volume dedicate englezilor, spaniolilor, americanilor, germanilor, francezilor şi israelienilor.



"Un cititor prevenit, un xenofob convertit", ne previne sloganul colecţiei care va trece în revistă micile şi marile defecte ale respectivelor şase naţii pe un ton suficient de relaxat pentru a ne face să zâmbim şi să parcurgem pe nerăsuflate volumele.

"Combinaţia ideală, din punctul de vedere al unui francez, nu este mens sana in corpore sano, ci mens sexy in corpore sexy", citim despre francezi, iar despre americani aflăm că "Obezitatea constituie unul dintre marile paradoxuri ale americanilor: anorexicele din lumea modei sunt idolatrizate la unison, industria produselor pentru slăbit generează miliarde de dolari anual, însă în lumea reală domnul şi doamna America îşi toarnă din belşug maioneză pe Big Mac şi înfulecă porţii uriaşe de cartofi prăjiţi.

Desigur, discriminarea este interzisă cu desăvârşire, mai puţin când vine vorba despre graşi". Aşa că luaţi aceste cărţi şi puneţi-le în acelaşi buzunar cu ghidurile turistice. Le veţi citi în avion, la dus, apoi încă o dată la întors, pentru a vă verifica impresiile.

×
Subiecte în articol: arte