Cunoscută drept „femeia care a destrămat grupul Beatles”, Yoko Ono (78 de ani), deşi are o avere estimată la 500 de milioane de dolari, continuă să exploateze la maximum tot ce ţine de fostul ei soţ.
După ce a vândut o serie întreagă de instrumente şi lucruri personale ale lui John Lennon, mai nou, Yoko Ono i-a vândut colecţia de scrisori, editurii londoneze Orion Books, pentru 500.000 de lire sterline. Editorul Alan Samson, care va scoate pe piaţă – în octombrie 2012 – o carte în care va reproduce scrisorile lui Lennon, a declarat: „aceste scrisori nu au fost niciodată strânse la un loc şi multe dintre ele nu au fost văzute niciodată. Sunt pline de desene minunate, sunt amuzante, triste şi foarte umane”. Printre alte „isprăvi” ale văduvei se numără şi obţinerea drepturilor asupra unui documentar (din anul 1970), în care fostul Beatles apare fumând marijuana, în timp ce compunea muzică. În înregistrare, Lennon, care avea pe atunci 29 de ani, le sugerează celor prezenţi să pună drogul LSD în ceaiul fostului preşedinte american Richard Nixon.
Discuri pentru Player
Adele:- 21. Este cel de-al doilea album al interpretei britanice, după cel din 2008, care s-a numit 19. Primul single este „Rolling In The Deep”, descris de Adele ca având un sound „întunecat, bluesy gospel şi disco”. Talentata englezoaică spune că „21 este diferit faţă de 19, chiar dacă, în mare, este vorba despre aceleaşi lucruri, acestea sunt prezentate într-o lumină nouă”.
Bruno Mars: Doo-Wops & Hooligans. Nume consacrat al industriei muzicale, artistul a reuşit să se menţină mai multe săptămâni în Billboard Top 100, cu piesa „Just The Way You Are”, devenită hit internaţional. Şi albumul a avut o frumoasă ascensiune, debutând pe locul trei în Billboard 200. Muzica CD-ului e variată, cu influenţe de la pop, rock sau reggae, la R&B, soul şi hip-hop.
Antony & The Johnsons: Swanlights. Proiectul muzical experimental susţinut de Antony Hegarty şi diferiţi alţi artişti a debutat în 2000, cu LP-ul „I Fell in Love with a Dead Boy”. Discul de faţă cuprinde unsprezece piese, printre care şi un featuring cu Bjork la piesa „Fletta”. Celebra interpretă din Islanda a spus că vocea lui Hegarty „îi aminteşte de un mix bizar între Nina Simone şi Boy George”.