x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Artown Festival #2. 28 iulie - 6 august 2023, Ploiești

Artown Festival #2. 28 iulie - 6 august 2023, Ploiești

de Magdalena Popa Buluc    |    26 Iul 2023   •   22:15
Artown Festival #2. 28 iulie - 6 august 2023, Ploiești

Un manifest social, o mișcare artivistă, o acțiune de recuperare a orașului prin artă, Artown Festival a ajuns la a doua ediție și va pune stăpânire peste Ploiești, între 28 iulie și 6 august.

Despre colaborare, asumare și creativitate prin intermediul picturilor murale, a performance-urilor de tot felul și intervenții de artă stradală, cărora li se alătură remodelarea microspațiului din spatele fostului Cinemascop, expoziția “The sin to be seen” la Muzeul Judeţean de Artă Prahova – „Ion Ionescu-Quintus” și o surpriză pe peronul Gării de Sud a Ploieștiului.

3,000 de metri pătrați de pereți vor fi acoperiți cu 19 picturi murale realizate de 37 artiști care au lucrat în colaborări: Alex Baciu, AnnaOvni & Bona_Berlin, Barto & Mateo Sabatino, Cristina Barrientos & Denis Galocha (Twee Muizen), Dima Kashtalyan & OCU, Irlo & Eea & Taci, KSELE & RO, Med & BAKR, Megan Oldhues & SILOH, Modreanu & Matei Emanuel, Mouse & BILOS, Native Touch & Michael Marushkin, Ohboy & Eladela Furu Loom, Pandele & Tovnyah, Roper & Delia Cîrstea, Sarai & Isabela, Sophie Nicklas & Fabien Karp, SPACEBAR & TINE (Pentru de intervenții ale comunității), Tammy Lovin & Wanda din 14 țări de pe 5 continente, precum România, Israel, Canada, Maroc ș.a.

Ploiești-ul va fi plin de surprize la fiecare pas, prin intermediul celor peste 50 de intervenții de artă stradală realizate de cei 25 de artiști/artist crews din 3 țări: Aeul & Cristiana, Ana-Maria Stroie, Andreea Geamănu, Brave Bots, Bucharest stickerz fest, Carmen Pavel, Cristian Soto, Denis Nanciu, Diana Diaconu, Dragoste, Faces of Mosaic, John Dot S, Maria Bălan, Kalut Ceramics, Nadine Kseibi, Otto Constantin, Plan B, Pisica Pătrată, Rado van Jano, Robert Obert, Rosé cu apă minerală, The Plant, Victor Covrig, și Zdesroy street art.

„Ne dorim să îngustăm prăpastia dintre loc și locuitor aducând arta în stradă și oferind-o oamenilor să o folosească ca bun comun pentru a-și redefini conceptual și emoțional orașul. Ploiești este orașul meu natal și mi-am dorit enorm să aducem proiectul buchARTest, pe care îl facem în București, într-o forma mai mare și mai dezvoltată la Ploiești sub numele de Artown Festival pentru a da înapoi orașului care ne-a dat atat de multe”, transmitea Livia Florea, fondatoarea Artown Festival, la ediția de anul trecut.

Misiunea a fost îndeplinită și urmează a fi completată în cele 10 zile din cea de-a doua ediție Artown Festival.

Spectacole de teatru, poezie, diverse workshop-uri, instalații textile, concerte, petreceri sau momente de dans contemporan vor fi susținute de 30 de artiști și se vor adăuga în programul ediției curente.

Evenimentul se desfășoară în spațiul public, astfel că intrarea este liberă pentru oricine!

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

×
Subiecte în articol: Artown Festival ploiesti