Cum se tălmăcește numele orașului Balcic

Cum și-a căpătat Balcicul (re)numele? Aflați mai jos.

„Cunoscutul oraș de la Marea Neagră, de care românii sunt legați sentimental, a purtat în decursul istoriei mai multe nume, cel actual - Balcic - fiind dat de turci, după ocuparea lui - așezarea fiind stăpânită, până în 1418, de Mircea cel Bătrân. Speculațiile unor cercetători bulgari și maghiari că Balcicul ar fi purtat numele lui Balic, fratele despotului Dobrotiță («un proeminent feudal bulgar», după cum îl numesc adeseori), ori că ar fi vorba de un nume cuman cu înțelesul de «oraș», sau chiar de unul turc, legat de un anume «loc bun de pescuit» («balakçuk» - forțând termenul, practic necunoscut, în direcția dată), ori de «orașul mierii» - «bal» (tc.) - miere au fost demontate pe rând de mai mulți turcologi”, reliefa antropologul Gheorghiță Ciocioi, autor al unor fascinante călătorii culturale celebrate aici.

Să curgă noroaiele albe!

„Povestea numelui e una destul de simplă - a reluat specialistul. Numele Balcicului/Balçık, în turcă, se tălmăcește prin «noroi», «noroaie», termenul fiind menționat pentru prima oară în Kaşgarî, Divan-i Lugati't-Türk, 1073, cunoscut fiind și în cumană cu același sens [Ebu Hayyan, Kitabu’l-İdrak, 1312]. Acesta e datorat scurgerilor masive de noroi alb de pe dealurile așezării, ce se iveau după fiecare ploaie”. 

Casă cu prispă și parmalâc

Dacă ai fi locuit în Balcicul supus de turci cel mai probabil ai fi avut casă cu parmalâc. Da, cu parmalâc. Vă sună cunoscut, dar nu știți exact ce înseamnă? „Parmalâc este gardul subțire de lemn, înalt de 70-80 de centimetri ce protejează prispa/veranda unei case țărănești. Termenul este folosit în mai multe limbi turcice cu înțelesul de gard, îngrădire, din scândură foarte subțire - groasă de un deget («parmak» = deget). În română, cuvântul provine, cel mai probabil, din cumană: «barmak»/«barmaklık». A se vedea Codex Cumanicus, 1303. Cuvânt păstrat și în urmașele limbilor kipceak de astăzi. În sudul țării, în unele regiuni, pentru parmalâk se mai folosește termenul turcesc «tropozan». Acesta a fost împrumutat în turcă din persană: dārbazīn, cu sensul de: (îngrădire) înaintea ușii principale”, a mai menționat antropologul.
 

Acoperirea piciorului

Și te-ai fi încălțat, în serile fierbinți de vară ale Balcicului, cu papuci, un accesoriu specific tot lumii orientale (potrivit etnologului Gheorghiță Ciocioi): „«Papuci» este un termen intrat în limba română prin intermediul limbii turce («papuç»). La origine, cuvânt persan: «pāpūş» /«pāypōş» = «pantof»/«încălțare». Este format din cuvintele persane «pā» sau «pāy» («picior») și «pūş» (acoperire înveliș) - ultimul provenit din verbul medio-persan «pōşīdan» = a acoperi, a proteja”.
 

Pache, paki, piciu’… la bulevard

Mișcând lupa lingvistică dinspre Coasta de Argint spre apele Dâmboviței, la București, vă propunem identificarea unui nume celebru: Pache. De unde (pro)vine, ce-i cu el în Valahia, ne explică Gheorghiță Ciocioi: „«Pache» este un nume purtat de un cunoscut primar al Bucureștilor - Emanoil Protopopescu-Pake. Scrierea numelui în ordinea dată nu este deloc întâmplătoare, în ciuda părerilor unor istorici care cred, eronat, că, în cazul dat, Pake ar fi o modificare a diminutivului Lache (din Manolache, Emanoil). Fiind fiul unui vestit protopop (slujitor la Biserica Sfântul Gheorghe din centrul Bucureștilor), al cărui nume în acte devine Protopopescu, Emanoil este cunoscut ca Protopopescu cel («ăl») mic/fiul, piciu’/junior - după cunoscuta modă fanariotă încă nestinsă la 1845 - πάκι (páki) fiind prescurtarea greacă a lui ανθρωπάκι (anthropáki), cu înțelesul de «cel mic», «mogâldeață», «năpârstocea» (aproape o poreclă de mahala inclusă în nume). Un Protopopescu - «junior» ce va face istorie în cetatea lui Bucur, construind un bulevard - ce îi poartă astăzi numele - în doar patru luni (avize, exproprieri, piatră cubică etc.)”.
 

Să facem tumbe!
 

Un bulevard pe care se poate sta, firesc, la… taclale (altă expresie balcanică). Dar să ne-o disece stăpânul cuvintelor: „«A sta la taclale» este o expresie pe care o cunoaștem cu toții: o conversație îndelungă despre lucruri mărunte. «Taḳla» este un cuvânt arab, ajuns la noi pe filieră turcă. Înțelesul, în trecut, nu era - nici la turci, nici la noi (ori în Balcani) - chiar cel de astăzi”. Dar? „«A sta la taclale» însemna a te aduna pentru a face tumbe (takla tc. - tumbă, răsturnare peste cap), a te da peste cap, a te distra astfel, discutând despre năzdrăvăniile făcute chiar atunci. În literatura turcă și bulgară expresia mai e cunoscută și din fraze precum «s-au adunat să se dea peste cap și să stea într-un picior» (Aleko Konstantinov, de pildă)”.

Mâncătorul de oameni

Care este originea cuvântului „căpcăun” știți? De nu, vă luminează antropologul Gheorghiță Ciocioi: „«Căpcăun» este o traducere veche românească (din greacă) a termenului kynokéfalos”. Cum? „Este vorba despre o ființă fabuloasă, un mâncător de oameni. Cu trup de om și cap de câine (căp + cân(e)/ cap + câine)”. Brrr..

6 nume, șase (mini)povești

Datcu
Nume slav, folosit adeseori de români în trecut. Din „dete” = copil. Deatko = copilaș. În cronici: Datko, Datcu. Cei ce purtau acest nume erau orfani de tată.

Sîrcu
Nume vechi slav, întâlnit la bulgarii din sudul Basarabiei, dar și în Oltenia și Moldova. Sirko se tălmăcește prin „orfanul”.

Tarlev
Nume ajuns în românește din bulgară, fiind purtat, mai ales, de bulgarii din sudul Basarabiei. Din „taralej” = arici.

Suciu
Nume de origine maghiară, desemnând inițial o meserie: szűcs = blănar. Folosit, în general, în Ardeal pentru românii cu o astfel de îndeletnicire. 

Spiru

Din Spiridon. Spiru este folosit de români (Spiru, Spirea etc.), dar mai cu seamă în Balcani, de slavi, de aromâni și greci. Dealul Spirii, din București, își trage numele de la vestita Biserică Spirea Veche, demolată în 1984, ctitorie (1745) a unui negustor din Corfu - Spiros/Spiridon Kristofi (românizat Spirea).

Dabija
Nume-urare, dat la naștere, la slavi, dar și la români, cu sensul: să fie viu, să trăiască - „da bi j(iv)ă” - în slav. Dabu, în română, este o prescurtare a acestui nume.

Casetă (cu foto 5)

Țara româno-pecenego-cumană a lui Negru Vodă

Etnologul Gheorghiță Ciocioi a avansat și o ipoteză îndrăzneață relaționată cu originile numelui orașului Făgăraș: „Fo gara/kara su (al/a apei negre/de pe apa neagră), ținutul/cetatea de pe această apă. Să fi fost, pentru turcici, Oltul? Oricum, Făgăraș rămâne un oraș cu nume peceneg în centrul României”. Și o adăugire (în contrast cu „apa neagră” a Oltului): „Numele Brașovului este la origini Barasu, adică Apa albă”. De reținut!

Fel de fel de războinici

„Românii au făcut, în trecut, deosebire între ostașii ce purtau războaie”, susține Gheorghiță Ciocioi. Și imediat aprofundează: „Voinicul (termen împrumutat din slava veche) era ostașul prin excelență, militarul chipeș, înalt, bine făcut și civilizat. Războinicul (tot din slavă) e tâlharul, jefuitorul. La slavi, s-a păstrat semnificația în ambele cazuri (voinik = ostaș, razboinik= tâlhar). La noi, nu. Probabil am avut mai mereu parte în veacurile de pe urmă doar de războaie tâlhărești”.


Bietul de el...

Nu în ultimul rând: „«Biet» este un termen împrumutat din limbile slave, cel mai probabil din medio-bulgară, ori sârbă. Bijeda/Beda = nenorocire, necaz. Bijed-en/ Bed-en = sărman, sărac, om cuprins de necazuri, cu probleme”.

„Orașul a purtat în decursul istoriei mai multe nume, cel actual - Balcic - fiind dat de turci, după ocuparea lui - așezarea fiind stăpânită, până în 1418, de Mircea cel Bătrân”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog

„Numele Balcicului/Balçık, în turcă, se tălmăcește prin «noroi», «noroaie». Acesta e datorat scurgerilor masive de noroi alb de pe dealurile așezării, ce se iveau după fiecare ploaie”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog

„«Taḳla» este un cuvânt arab, ajuns la noi pe filieră turcă. Înțelesul, în trecut, nu era - nici la turci, nici la noi (ori în Balcani) - chiar cel de astăzi. «A sta la taclale» însemna a te aduna pentru a face tumbe, a te da peste cap, a te distra astfel”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog

„«Papuci» este un termen intrat în limba română prin intermediul limbii turce («papuç»). La origine, cuvânt persan”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog

„Numele Brașovului este la origini Barasu, adică Apa albă”, Gheorghiță Ciocioi