Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Născut în orașul unde tatăl lui fusese numit în administrația militară, Balzac nu era totuși originar din însorita provincie Touraine, scăldată de apele maiestuoase ale Loarei, ținut pe care avea să-l evoce mai târziu, cu nostalgie, ca pe un paradis pierdut al copilăriei și adolescenței. Tatăl său, Bernard-François Balssa, provenea dintr-o familie de agricultori din departamentul Tarn, în sudul Franței (fără legătură cu familia Balzac d’Entragues, aristocrați originari din Rouergue, cu care va pretinde că se înrudește). Autodidact, fire întreprinzătoare, atras de proiecte îndrăznețe, ambițios și energic, adevărat personaj balzacian, Bernard-François, care din 1776 își ortografiază numele Balzac, devine secretar în cabinetul notarului din comuna natală, apoi urcă la Paris, unde face rapid carieră în administrație (secretar în consiliul privat al regelui, apoi secretar al ministrului Marinei)”, remarca cercetătoarea Angela Ion în prologul crochiului închinat romancierului”.
Fiul ăl mare
„În timpul Revoluției franceze - adăuga biografa -, este ales președinte al secțiunii Drepturile Omului, iar în 1795 este numit directorul aprovizionării diviziei a 22-a militară din Tours, unde Primul Consul Napoleon Bonaparte îl va numi administrator al Azilului general și ajutor de primar. În 1797, Bernard-François, în vârstă de cincizeci și unu de ani, se căsătorește cu Laure Sallambier, în vârstă de nouăsprezece ani, care provenea dintr-o familie înstărită de negustori de postav și pasmanterie din strada Saint-Denis, în vechiul cartier Marais din Paris, pe atunci centrul comerțului de mercerie, pânzeturi și pasmanterie. Honoré este cel mai mare dintre cei patru copii ai familiei Balzac (i-au urmat Laure, 1800-1871; Laurence, 1802-1825, la nașterea căreia pe actul de botez apare faimoasa particulă nobiliară de; Henri, 1807-1858, probabil fiul lui Jean de Margonne, proprietarul castelului Saché, lângă Azay-le-Rideau)”. O familie complexă, fără îndoială…
Romane „negre” și romane „vesele”
„Honoré face studii la colegiul oratorienilor secularizați din Vendôme (1807-1813), perioadă de formație intelectuală pe care o va evoca în romanul Louis Lambert, apoi, după instalarea familiei la Paris (1814), urmează cursurile Liceului Charlemagne și se înscrie la Facultatea de Drept, unde studiază timp de trei ani, făcând în paralel practică în cabinetul avocatului J.-B. Guillonnet-Merville și la notarul Victor Passez. Atras însă de literatură, renunță la cariera juridică și, cu asentimentul familiei, se instalează într-o mansardă de pe strada Lesdiguières, nr. 9, unde petrece doi ani (1819-1820) scriind tragedia în versuri Cromwell, judecată foarte sever de specialiștii consultați de familie. Publică, fără succes, romane negre și romane vesele, în gustul epocii, pe care le semnează cu pseudonimele Lord R’Hoone și Horace de Saint-Aubin și pe care le va renega mai târziu, numindu-le cu dispreț cochonneries littéraires”.
Datorii, dezastru financiar, primul succes
În continuare: „În 1822 o întâlnește la Villeparisis pe Laure de Berny (1777-1836), Dilecta, care-i va fi până la sfârșitul vieții ei iubită, prietenă, sfătuitoare și sprijin material la nevoie. Tentative financiare riscante, cumpărarea unei tipografii (unde au fost tipărite, între altele, romanul Cinq-Mars de Vigny și piesa La Jacquerie de Mérimée), apoi a unei topitorii de litere se soldează cu un dezastru financiar (1828) și cu mari datorii, de care scriitorul nu va scăpa până la sfârșitul vieții. Revenind la literatură în 1829, publică primul roman semnat cu numele său (Honoré Balzac), Le Dernier Chouan ou la Bretagne en 1800, devenit în 1841 Les Chouans (Șuanii), și spirituala scriere Physiologie du mariage (Fiziologia căsătoriei), de un tânăr celibatar, care îi asigură un succes imediat. Timp de douăzeci de ani, din 1830 când apare prima serie de povestiri intitulată Scènes de la vie privée (Scene din viața privată) și până la ultimele sale capodopere, La Cousine Bette (Verișoara Bette) (1846) și Le Cousin Pons (Vărul Pons) (1874), istoria vieții lui Balzac se confundă cu istoria constituirii grandiosului edificiu romanesc intitulat La Comédie humaine (Comedia umană), operă unică prin vastitatea proporțiilor, diversitatea personajelor și profunzimea viziunii asupra lumii”.
Istoria moravurilor societății franceze
„Pe măsură ce îi apăreau romanele și povestirile - mai evidenția cercetătoarea Angela Ion -, Balzac le-a grupat în serii organizate (Études de mœurs [Studii de moravuri]; Études philosophiques [Studii filosofice]; Études analytiques [Studii analitice]), pentru a da ansamblului o coerență logică și o unitate organică, subliniate și prin procedeul reluării personajelor în diverse romane, aplicat pentru prima dată în 1835, în romanul Le Père Goriot (Moș Goriot). În 1840, găsește titlul general La Comédie humaine și încheie cu un grup de editori (Furne, Hetzel, Dubochet și Paulin) un contract pentru publicarea operelor sale complete în șaisprezece volume (1842-1846; volumul XVII va apărea în 1848). În importantul Avant-propos (Cuvânt-înainte) scris cu acest prilej, text capital pentru poetica balzaciană, romancierul expune principiile filosofice, științifice și literare care stau la baza Comediei umane, afirmându-și intenția de a scrie istoria moravurilor societății franceze din prima jumătate a secolului al XIX-lea”.
Mort de tracasare
Pe același fir: „În ultimul an al vieții, Balzac se căsătorește, după șaptesprezece ani de la prima lor întâlnire și după nenumărate obstacole și nesfârșite tracasări de tot felul, cu contesa poloneză Ève Hanska (1803/1804-1882), descendenta unor cunoscute familii poloneze (Rzewuski, Radziwill), proprietara castelului și a vastului domeniu Wierzchownia din Ucraina. Epuizat de extraordinarul efort creator, extenuat și bolnav, scriitorul se stinge din viață după numai cinci luni, la vârsta de cincizeci și unu de ani, fiind înhumat la Cimitirul Père-Lachaise din Paris. La cimitir, Victor Hugo rostește un vibrant discurs, omagiul celui mai mare poet francez adus celui mai mare romancier”.
Citește pe Antena3.ro
100 de romane și 2.000 de personaje
În trena comentariilor critice: „Opera lui Balzac, cuprinzând aproape o sută de romane și povestiri, la care se adaugă șase piese de teatru (L’École des ménages [Școala căsniciilor], Vautrin, Les Ressources de Quinola [Istețimile lui Quinola], Paméla Giraud, La Marâtre [Mama vitregă], Mercadet) și spiritualele Contes drolatiques (Povestiri deșucheate), în manieră rabelaisiană, marchează un moment capital în istoria romanului francez și universal. De peste un secol și jumătate, fenomenul Balzac continuă să-și confirme extraordinara vitalitate. La Comédie humaine, impresionant monument literar alcătuit din aproape o sută de romane și povestiri, în care trăiesc, iubesc, suferă, luptă sau se înfruntă, cu intensitate frenetică, peste două mii de personaje, eroi ai unei epopei a vieții moderne, căreia Balzac i-a descoperit, pentru prima dată, grandoarea, dramatismul și poezia, îmbrăcând în lumină și purpură realitatea comună și banală - cum scria Baudelaire, fidel admirator al lui Balzac -, nu încetează să pună în valoare idei și sentimente, să provoace întrebări, să zdruncine prejudecăți de tot felul și să contrazică obiceiuri de lectură”.
„Fantomele din oglindă”
Tot aici: „Percepută de primii săi cititori din anii 1829-1847 ca un eveniment literar, ca o experiență estetică inedită, fără echivalent în contextul experienței anterioare privind romanul, poetica, structura și tematica lui, La Comédie humaine a impus în conștiința culturală a contemporanilor și a posterității forma modernă a mimesis-ului, a esteticii reprezentării, scriitura socialității și istoricității omului, instaurând un model narativ specific, forma canonică a romanului clasic, arhetipul romanului realist, romanul definitiv, romanul absolut (Roland Barthes), care a devenit un punct cardinal de referință în istoria romanului francez și universal. Vocația intelectuală a lui Balzac, lecturile și reflecțiile din anii copilăriei și tinereții, preocupările sale filosofice și științifice, mărturisite cu o insistență semnificativă în prefețe și alte texte teoretice, dar și în unele romane ale căror personaje refac itinerarul spiritual al creatorului lor - fantomele din oglindă (Pierre Abraham), în care Balzac își privește, distanțându-se, propria existență (Louis Lambert, Raphaël de Valentin, Daniel d’Arthez etc.) -, și-au pus pecetea pe întreg ansamblul romanesc balzacian, purtător al unei concepții unitare despre viață, societate și istorie, la baza căreia stă ideea conexiunii fenomenelor, a înlănțuirii cauzelor și efectelor”.
226 de ani se vor împlini în 20 mai 2025 de la nașterea scriitorului Honoré de Balzac.
„Patru bărbați vor fi avut o viață uriașă: Napoleon, Cuvier, O’Connell, iar cel de-al patrulea voi fi eu. Cel dintâi a trăit din viața Europei, și-a inoculat armata! Cel de-al doilea a îmbrățișat tot globul. Al treilea s-a întruchipat într-un popor, cât despre mine, eu voi fi purtat în minte o întreagă societate”, Honoré de Balzac
„Societatea franceză urma să fie istoricul, eu nu trebuia să fiu decât secretarul ei”, Honoré de Balzac
„Balzac a revoluționat genul proteic și a întemeiat realismul modern”, Angela Ion, cercetătoare
„Opera lui Balzac, cuprinzând aproape o sută de romane și povestiri, la care se adaugă șase piese de teatru, marchează un moment capital în istoria romanului francez și universal”, Angela Ion
