Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Yakupoglu Hizir s-a născut pe insula Lesbos (Marea Egee) și a fost unul dintre cei șase copii, dintre care patru băieți, ai cuplului Yakup Aga (turc musulman) - Katerina (grecoaică). Destinul celor patru frați care preluaseră afacerea tatălui - negoț pe mare cu vase de olărit - avea să fie deturnat de raidurile cavalerilor Sfântului Ioan, care, nimicindu-le turcilor mica întreprindere de familie, și i-a făcut dușmani de moarte pe Ishac, Oruk, Hizir și Ilyas. După un consiliu rapid, ei au decis ca Ishac să rămână acasă, să chivernisească bruma de avere încropită de părintele lor, iar ceilalți trei să colinde mările în urmărirea călugărilor-războinici aciuați pe insula Rodos.
Patru frați corsari
Așa a început odiseea celui care avea să fie cunoscut mai târziu după porecla Barbarossa, „Barbă roșie” (fața lui Hizir avea o podoabă capilară bogată, de un ocru aprins). El a navigat la început pe Marea Egee, în timp ce Oruc și Ilyas au apucat potecile mișcătoare de-a lungul coastelor Levantului, destinație fatală pentru Ilyas. Prinși de cavalerii Sfântului Ioan, acesta a fost executat, în vreme ce Oruc a scăpat ca prin urechile acului, fiind închis în cetatea Bodrumului. Hizir n-a ezitat și printr-un atac-fulger și-a eliberat fratele. În scurt timp, tridentul ofensiv s-a refăcut prin revenirea lui Ishac pe mare.
Braț de Argint
Sprijiniți de guvernatorul Anatoliei, care le-a pus la dispoziție o flotă de galioane pentru a stăvili jafurile cavalerilor creștini, băieții lui Yakup Aga au început să bată coastele Italiei și ale Spaniei, semănând groaza și haosul. Într-o astfel de expediție, Oruc avea să-și piardă mâna stângă și să-și câștige un supranume ce avea să devină faimos: Braț de Argint, după ce și-a anulat handicapul prin montarea unei proteze strălucitoare. Într-o singură lună, corăbiile conduse în neîncetate lupte de cei trei frați musulmani reușiseră, potrivit cronicarului Katib Chelebi („Istoria războaielor maritime ale turcilor”), să captureze nu mai puțin de 23 de ambarcațiuni creștine.
Cucerirea Algerului de la spanioli
Ishac, Oruc și Hizir erau niște autodidacți de temut. Învățau totul din mers, inclusiv producerea prafului de pușcă. În 1516, au eliberat Algerul de sub ocupația spaniolă, eveniment în urma căruia Oruc „Braț de argint” n-a ezitat să se proclame sultan. Temperat de trimișii conducătorului suprem al Imperiului Otoman, Oruc ceda un an mai târziu titlul în favoarea suveranului de la Istanbul, care, abil, i-a oferit la schimb un dublu statut: administrator al Algerului și guvernator maritim principal al Mediteranei occidentale - poziții pe care le-a deținut până la moartea sa și a fratelui Ishac, provocate de o ciocnire cu trupele lui Carol I al Spaniei.
În grațiile lui Suleiman Magnificul
De aici înainte istoria lui Hizir Barbarossa, ultimul frate în viață, s-a scris doar la superlativ. Moștenind Algerul de la Oruc, Hizir l-a apărat împotriva spaniolilor și a italienilor, lansând totodată atacuri frecvente asupra coastelor occidentale. În 1522 a pus umărul la supunerea Rodosului, turcii otomani îngenunchindu-i definitiv pe cavalerii ordinului Sfântul Ioan, iar în 1525 a luat cu asalt Sardinia. Patru ani mai târziu Hizir Barbarossa ocupa Tunisul. Începea să se contureze hegemonia musulmană în Marea Mediterană, mai ales după înfrângerea amiralului genovez Andrea Doria, succes care i-a asigurat lui Barbarossa respectul și recunoștința lui Suleiman Magnificul, sultan care l-a învestit pe talentatul navigator cu funcția de Capudan-Pașa - comandant general al flotei otomane și guvernator-șef al Africii de Nord - și i-a acordat titlul onorific Barbarossa Khair ad-Din Pașa.
Umilință pentru amiralul genovez Andrea Doria
Fiul olarului din Lesbos era pe val. Pe un val atât de înalt, încât în 1538, la Preveza, în Marea Ionică, Barbarossa, cu mai puține vase, dar cu mai mult sânge în vene, a umilit alianța creștină alcătuită din flotele spaniolă, venețiană, genoveză, malteză și papală conduse de același înfumurat Andrea Doria. Această reușită i-a obligat pe venețieni și pe genovezi, dornici să încheie pacea cu otomanii pentru a nu-și slăbi prea mult activitățile comerciale pe mare, la plata unor însemnate sume în aur ca despăgubiri și, mai important, a concretizat supremația turcilor în Marea Mediterană mai bine de trei decenii (până la bătălia navală de la Lepanto, din 1571).
Mită de la împărat
„În toamna anului 1540, Carol (între timp încoronat ca împărat sub numele Carol al V-lea) i-a oferit lui Barbarossa o mită uriașă pentru a schimba tabăra. Turcul l-a refuzat însă hotărât”, amintea istoricul John Bew în studiul „Titani ai istoriei” (Litera, 2019). Hizir Barbarossa, neînvins în eforturile de pacificare a Mediteranei, s-a retras în 1545 într-un palat fabulos ridicat pe malurile Bosforului. Aici și-a scris memoriile și testamentul. A murit un an mai târziu după ce l-a ales ca urmaș pe fiul Hasan, cunoscut mai târziu ca Hasan Pașa, căruia i-a lăsat moștenire Algerul.
Robi cu miile
Cronicile creștine, care l-au descris pe Barbarossa drept cel mai sângeros pirat din istoria omenirii, menționează că acesta ar fi luat în robie de-a lungul activității sale pe mare în jur de 50.000 de oameni doar de pe coastele italiene și spaniole.
Un secret scandinav
Potrivit cronicilor turcești, Barbarossa ar fi deprins secretul navigației cu pânze și al construirii unor nave ușoare de luptă - nu mai lungi de douăzeci de metri, dar extrem de rapide - de la câțiva transfugi scandinavi care s-au stabilit în nordul Africii în primele decenii al secolului al XVI-lea. Cu aceste corăbioare-săgeți, dotate și cu câte un pinten din bronz folosit la abordarea (și sfârtecarea) vaselor inamice, Barbarossa a reușit să-i învingă pe temuții marinari ai Spaniei ori ai Veneției.
477 de ani se vor fi împlinit pe 4 iulie 2023 de la moartea lui Barbarossa, în propriul palat din Istanbul
„Barbarossa a fost cel mai mare corsar din toate timpurile și unul dintre cei mai inteligenți strategi ai bătăliilor navale din Mediterana”, Edward Keble Chatterton, istoric
„Moartea lui Barbarossa a ridicat o piatră de pe inima Europei creștine”, Edward Keble Chatterton, istoric
„În toamna anului 1540, împăratul Carol al V-lea i-a oferit lui Barbarossa o mită uriașă pentru a schimba tabăra. Turcul l-a refuzat însă hotărât”, John Bew, istoric
