Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Primul pe ordinea de zi, termenul „Bulache”: „Argou astăzi, are înțelesul de om naiv, cu mintea odihnită. Un apelativ prietenesc, adeseori vrut zeflemitor. Fără vreo legătură cu sensurile cunoscutului verb românesc ori ale celui rom. De asemenea, nume de familie. Mai ales în Oltenia - în sudul țării, în general. Originile termenului dat sunt peste Dunăre, unde, dialectal, cuvântul slav bulaki este o poreclă dată celor care îl repetă pe acesta foarte des, aproape ostentativ. Înțelesul: așa să fie, dă, Doamne, fie, e de dorit, gata, așa trebuie. Prin urmare, un om de acord cu toate. În orice situație - bulaki (cum să nu!, se poate!, absolut etc.), fără ca lui Bulaki să-i pese cu adevărat de ceva. Din poreclă, devenit nume de familie. De două veacuri, odată cu migrațiile mai multor comunități bulgărești la nord de Dunăre, răspândit și la noi.”, ne-a explicat reputatul etnolog Gheorghiță Ciocioi.
Ciuruc, cea mai veche sursă
În continuare, un alt cuvânt familiar (ca formă) românilor: „ciuruc”. „Astăzi, cu sensul de bun de aruncat, fără valoare, rest nefolositor, om vrednic de dispreț. Cuvânt turcic - çürük - a pătruns la noi din cumană ori turcă. Din verbul vechi turcic çuri - a (se) acri, strica (prinzând o pojghiță de mucegai), putrezi. Cea mai veche sursă în care este menționat termenul dat: çurumak - a acri, a strica, putrezi [Codex Cumanicus, 1303].”
Enigma lituaniană
Un cuvânt cu origini surprinzătoare: „spaimă”. „Despre punerea Vieții în mormânt și spăimântarea oștirilor îngerești creștinul a auzit cântându-se în mai multe rânduri în aceste zile la biserică. Originea cuvântului spaimă, înspăimântare, cu sensul de teamă, înfricoșare - termen trecut cel mai adesea cu etimologie necunoscută în dicționarele noastre (existând mai multe încercări de a-i afla un corespondent forțat în latină) - rămâne până astăzi o enigmă.”, a precizat Gheorghiță Ciocioi.
Spaimă provine din baime/paime
Și totuși! „Spaimă, fără doar și poate, face parte însă din zestrea lexicală lituaniană - ce e drept, redusă - a limbii române (amintim doar de zloată în cazul dat). Preluat prin intermediar slav, cel mai probabil, dar nepăstrat în limbile slave astăzi spaimă provine din baime/ paime, unde are același sens cu termenul românesc - înspăimântare/ de/ cu spaimă însemnând primirea particulei lituaniene iș (baime) ori a mai cunoscutei legături vechi slave s (baime).”, a conchis etnologul.
De ce nu țin rușii Paștele blajinilor odată cu românii
„Sărbătoare slavă păgână, impregnată cu elemente creștine, Paștele blajinilor, prăznuit în prima zi de după Duminica Tomei, poartă numele la ruși de Radonița (de la radost - bucurie). Slavii răsăriteni aveau obiceiul, înainte de creștinare, de a merge, primăvara, la mormintele celor din familie, spre a se întâlni și sărbători împreună cu aceștia. Trecută în Biserica Rusă, sărbătoarea a căpătat conotații creștine.”, mai remarca Gheorghiță Ciocioi.
Bucuria primăverii
Mai departe: Cum vreme de 11 zile, din Joia Mare până la Duminica Tomei, nu se fac parastase și pomeniri (cu excepția slujbelor de înmormântare), s-a hotărât ca această zi de aducere aminte de cei adormiți să fie lunea de după Duminica Tomei. Însemnată în calendar ca Radonița, bucuria primăverii, sărbătoarea păgână, în unele părți ale Ucrainei, mai poartă numele de Provodi (dar nu numai), cu înțelesul de petrecere de pomenire, rămas bun, amintire a celor răposați (cu mâncare și băutură). În Rusia, din pricina postului de luni, păstrat în calendar vreme de mai multe veacuri, Radonița e prăznuită în marțea de după Duminica Tomei (în puține regiuni este serbată, totuși, lunea).”
Arie de răspândire
„Paștele blajinilor, la români, e ținut mai ales în Basarabia. Mai puțin în Moldova. În Oltenia, regiune cunoscută pentru păstrarea tradițiilor legate de cei adormiți, în această zi cimitirele sunt aproape goale.”, a încheiat etnologul.
Nume cu înțeles uitat ori pierdut
Bimbirel
„Nume de familie provenit dintr-o poreclă turcească (binbir/el), cunoscut atât la nord, cât și la sud de Dunăre (Bimbirov). Binbir, în limba turcă, se tălmăcește prin o mie unu (bin - o mie; bir - unu), număr considerat, alături de numărul o mie, unul aproape magic, rotund, îndestulător. De altfel, numele faimoasei colecții de povești O mie și una de nopți e datorat celei dintâi traduceri a acesteia în turcă (Abdi, secolul al XV-lea - după ce la cele 1000 de vechi istorisiri persane a mai fost adăugată una, destul de târziu, în secolul al XIV-lea).”
Omul cu 1001 de mâini
Tot aici: Binbir-ul era, cel mai adesea un negustor ce vindea 1001 de articole, multe prăvălii (dar și site-uri de vânzări) turcești purtând până astăzi numele de... Binbirel. Porecla va fi dată în Balcani unui om care le poate pe toate, cu 1001 de mâini, care face rost de felurite lucruri. Bimbirică, mai cunoscut la noi, era numele pentru un băiat/ copil de prăvălie, care alerga încoace și încolo.” În plus: „Devenit din poreclă nume de familie, Bimbirel este astăzi nume purtat, la noi, de artiști, profesori, medici etc.”
Bunaru
„Nume de familie purtat de persoane de etnie bulgară - Bunarov - ajuns, odată cu migrațiile de la sud de Dunăre, în Banat și Oltenia. Românizat: Bunaru. Își are originea în limba turcă, în legătură cu meseria de fântânar - bunargiev. Termen folosit în bulgară mai multe veacuri ca bunargia. Bunar = puț adânc, ochi de apă (tc.). Tatar Bunar = Fântâna tătarului.”
Vâlsan
„Din Vlasie. Variantă locală a acestui nume. De obicei, nume călugăresc, dat în cinstea sfântului sfinţitului mucenic Vlasie, episcopul Sevastiei.”
Vârlan
„Din Varlaam. Variantă locală a numelui.”
Vancu
„Prescurtare și diminutiv. Din Ivan.”
Ghețu
„Din Gheorghe. Asemenea diminutivelor Ghiță, Ghițu, ajunse nume de familie. Des întâlnit în comunitățile românești din Bulgaria (Sviștov, Belene, Turtucaia, Ruse) - Ghețo. Prezent și în satele dimprejurul Bucureștilor, mai ales după 1834.”
Gore/Gorea
„Nume de familie la nord și la sud de Dunăre. Prescurtare a numelui Grigore.”
Piru
„Nume aromân. Din Spiru, prin căderea literei s. Devenit nume de familie în Bulgaria, Macedonia (Piro), România.”
Pica, Pică, Picu
„Diminutiv - din Oprea. În limbajul copiilor, Oprică, Oprica devin Pică/Picu, Pica. Nume purtat, ca mirean, de vestitul miniaturist-monah din Săliștea Sibiului Procopie Pătruț - născut Oprea (Picu) Pătruț (1818-1872). Astăzi, încă nume ce îl dublează pe Oprea, dar și nume de familie - Pică, Picu.” În completare: „Numele românesc Oprea este corespondentul numelui grec Stamatis (Stamate, în românește) și al celui medio-bulgar Zaprean, cu înțelesul de a opri, a întrerupe. Acesta era dat, în trecut, în Grecia, Balcani și la nord de Dunăre ca nume protector: a opri necazurile asupra unui copil, a înceta moartea în familie, prin nașterea unor prunci morți, ori care mor imediat după naștere.”
„Nume folosit mai ales în sudul țării. Din Alexandrina, Lixăndrina. În greacă, Αλέξανδρος - protector al oamenilor, om (ἀνδρ-ος) care respinge (ἀλέξω) [dușmanii]. Atestat în secolul al XIII-lea î.Hr.”
„Argou astăzi, bulache are înțelesul de om naiv, cu mintea odihnită. Un apelativ prietenesc, adeseori vrut zeflemitor.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Originile termenului bulache sunt peste Dunăre, unde, dialectal, cuvântul slav bulaki este o poreclă dată celor care îl repetă pe acesta foarte des, aproape ostentativ.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Spaimă, fără doar și poate, face parte din zestrea lexicală lituaniană - ce e drept, redusă - a limbii române (amintim doar de zloată în cazul dat).”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Preluat prin intermediar slav, cel mai probabil, dar nepăstrat în limbile slave astăzi spaimă provine din baime/ paime, unde are același sens cu termenul românesc - înspăimântare.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Binbir, în limba turcă, se tălmăcește prin o mie unu (bin - o mie; bir - unu), număr considerat, alături de numărul o mie, unul aproape magic, rotund, îndestulător.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
