Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
10 Mai 1881. Este a treia oară când în istoria României moderne data de 10 Mai e fixată în calendar cu litere de aur. A fost mai întâi 10 Mai 1866 - când, la puțină vreme după ce ajunge în Principatele Românie, prințul german venit de la Sigmaringen, Carol, depune jurământul de credință față de noua sa țară, dinaintea membrilor Parlamentului. 10 Mai 1877 - după ce cu o zi înainte deputații și senatorii români aprobaseră în unanimitate moțiunea de declarare a independenței țării față de Imperiul Otoman, Principele Carol I semnează actul care consfințește Independența. 10 Mai 1881 - țara devine oficial Regatul României, iar conducătorul ei, cel dintâi rege.
S-a scris mult despre acest moment din 1881. Au făcut-o jurnaliștii vremii, dar și cei ai timpurilor noastre. Au scris istoricii și analiștii politici. Au consemnat evenimentul contemporanii lui, oameni politici și de spirit. Mai puțin au fost făcute însă publice cele mai intime gânduri ale principalului protagonist al zilei de 10 Mai 1881 - însuși Regele Carol I. Discursul lui politic era public. Gândurile pe care le trimitea însă la Sigmaringen, în lungi scrisori adresate familiei sale și mai ales fratelui mai mare, Leopold, principele de pe tronul din „castelul acvilei negre” de la izvoarele Dunării, gândurile acelea ne-au fost multă vreme necunoscute. Cercetate ani la rând chiar în arhiva de la Sigmaringen, traduse în limba română de unul dintre istoricii care îl cunoaște azi până în profunzime pe cel dintâi dintre regii noștri, ele au văzut lumina tiparului cu câțiva ani în urmă. Conf. univ. Sorin Cristescu poate să-ți spună cu precizie ce ascunde fiecare linie, fiecare buclă din scrisul Regelui Carol I, iar traducerea acestor scrisori personale ale conducătorului care a avut cea mai lungă domnie din istoria românilor (48 de ani) e o adevărată mină de aur. (...)
Vom face, în cele ce urmează, o selecție din câteva scrisori (cu mulțumiri Editurii Paideia pentru gentilețea de a ne permite citarea lor). Nu înainte însă de a fixa o anumită specificitate a contextului: Născută în septembrie 1870, primul și unicul copil al cuplului Carol I - Elisabeta, Maria, cunoscută și sub numele de Măriuca sau „Prințesa Soare” se stingea din viață la numai 4 ani, după ce se îmbolnăvise de scarlatină. Se punea deja problema succesiunii pe tronul de la București și unul dintre cei trei fii ai fratelui Leopold avea șanse să fie eligibil. Înțelegem, deci, de ce scrisoarea lui Carol din 15/27 februarie 1881 conținea și următorul gând:
„Prin reglementarea succesiunii la tron care a fost acceptată cu satisfacție de toate marile puteri, copiii tăi sunt în prim-plan mai mult ca niciodată” - scria el, neliniștit de o „poznă” a nepoților princiari, care-și făceau studiile la Dusseldorf. Aceasta este însă și prima scrisoare în care Carol spune clar că nu întâmplător a ales pentru încoronarea ca rege data de 10/22 mai 1881 - „o zi cu multiple semnificații” (și noi am făcut referite la ele în începutul acestui articol - deși, zice el mai încolo, „mulți doresc un termen mai apropiat, de teamă că s-ar putea întâmpla ceva între timp”.
40 de zile mai târziu, la 27 martie/8 aprilie 1871, temerile lui Carol I sunt departe. Încă din debutul scrisorii își exprimă satisfacția că lucrurile s-au așezat pe făgașul dorit:
„Mai repede decât aș fi bănuit eu însumi s-a realizat actul fundamental ce încheie o perioadă de lupte grele și care conferă țării mele poziția cuvenită întregii Europe. Într-adevăr, după 15 ani de domnie, iată ............
