Al zecelea om

Habent sua fata libelli! Cărţile au soarta lor! Acest aforism al lui Terentianus Maurus se poate aplica şi cărţii lui Graham Greene, “Al zecelea om”, care a avut un destin curios. În 1944, îngrijorat de situaţia sa pecuniară fragilă, scriitorul a semnat cu Metro-Goldwin-Mayer un contract pentru o schiţă de scena­riu.

Alegere - Averea sau viaţa?

Habent sua fata libelli! Cărţile au soarta lor! Acest aforism al lui Terentianus Maurus se poate aplica şi cărţii lui Graham Greene, “Al zecelea om”, care a avut un destin curios. În 1944, îngrijorat de situaţia sa pecuniară fragilă, scriitorul a semnat cu Metro-Goldwin-Mayer un contract pentru o schiţă de scena­riu. Şi-a onorat înţelegerea care l-a eliberat de neliniştile financiare şi a uitat de el, mai ales că după scriptul trimis nu s-a realizat nici un film.

Peste 19 ani, un ne­cunoscut i-a semnalat că faimoasa companie dorea să pună în vînzare manuscrisul. La început, Greene nu s-a impacientat – uitase ce anume trimisese la MGM. Credea că e vorba doar de cîteva pa­gini. Surpriza însă i-a fost imensă. El oferise spre ecranizare un roman de mici dimensiuni. L-a re­luat şi astfel “Al zecelea om” a ajuns în librării.

VICTIME. Subiectul este zguduitor. Într-o închisoare din Franţa ocupată de nazişti se află mai mulţi ostatici. O acţiune a partizanilor francezi îi determină pe hitlerişti să îi execute, drept represalii, pe cîţiva dintre prizonieri. Unu din zece trebuie să moară. Alegerea victimelor se face prin tragere la sorţi. Printre cei care trebuie să cadă secerat de gloanţe se află prosperul avocat Jean-Louis Chavel. Îngrozit de perspectiva morţii, avocatul îşi oferă averea oricui va accepta să-i ia locul, nemţilor fiindu-le in­di­ferent pe cine execută. Culmea! – un tînăr, Janvier, acceptă tîrgul, lăsîndu-le mamei şi surorii lui bu­nurile dobîndite în acest mod ciudat.

TENSIUNE. Ieşirea din închisoare, la sfîrşitul războiului, nu-i aduce pacea lui Chavel. Mînat parcă de un demon, revine deghizat şi sub un alt nume în casa de care se deposedase singur. Bătrîna mamă a lui Janvier şi sora lui îl primesc pentru a le da ajutor în gospodărie. Din stăpîn, avocatul se trezeşte transformat în slugă. Dar nu pierderea averii îl macină. Eroul e ros de remuşcări din pricina tîrgului ruşinos în urma căruia îşi salvase viaţa. Fiecare obiect din încăperile unde locuise îi stîrneşte amintiri, fiecare loc pe unde umblă îi readuce în memorie fapte de odinioară. Situaţia se complică brusc atunci cînd în scenă apare un ins care se dă drept Chavel. Acesta este de fapt un colaboraţionist şi un asasin cu sînge rece. Tensiunea dintre cei doi bărbaţi creşte cu fiecare oră pe care o petrec unul în preajma celuilalt. Deznodămîntul tragic e previzibil, fiind o consecinţă firească a relaţiilor stabilite între personaje.

Oricît ar părea de paradoxal, ţinînd cont de avatarurile prin care a trecut, această lucrare de maturitate a lui Greene este mi­nunată. Are mult suspans. E cre­dibilă. Beneficiază de o profundă cunoaştere a firii omeneşti şi a contextului istoric în care se des­făşoară acţiunea. Analiza psihologică e remarcabilă. E mai puţin elaborată şi mai uşor de citit decît alte cărţi ale autorului. Oricine o parcurge îşi spune că ar fi fost păcat să se piardă o astfel de naraţiune şi numai un noroc a scutit-o de un destin ingrat.

Este scrisă cu mult talent, şi meşteşugul rămîne mai greu sesi­zabil. Pentru că orice autor, că­pătînd experienţă, apelează la trucuri care să-l facă mai interesant şi să-l diferenţieze vizibil de ceilalţi confraţi. Nici vorbă de aşa ceva în cazul romanului “Al zecelea om”. E ca o poveste de viaţă, pe care, de pildă, cineva o spune unor călători într-un compartiment de tren, pentru ca să treacă mai iute vremea pînă la destinaţie.

În final, revin la Terentianus Maurus. El însuşi este beneficiarul aforismului său. Din întreaga sa operă de poet şi gramatic, doar această reflecţie i s-a păstrat. Mai mult, unii nici nu cred că-i aparţine lui.

Aprecieri

“În «Al zecelea om» regăsim toate trăsăturile caracteristice ale prozei lui Graham Greene: ritmul, ingeniozitatea, profunzi­mea psihologică abia sugerată, dar niciodată impusă cu tot dinadinsul” – Sunday Telegraph

Biografie

Marele scriitor Graham Greene (1904-1991) a studiat la Balliol College, Oxford. După absolvire a fost, timp de patru ani, redactor la prestigiosul ziar The Times din Londra.  Între 1941 şi 1943 a lucrat pentru Foreign Office. Printre cele mai cunoscute romane ale sale inspirate din activitatea  în acest domeniu se numără “Omul nostru din Havana” şi “Americanul liniştit”. A scris numeroase romane, nuvele, cărţi de călătorie, piese de teatru şi biografii, eseuri, cronici literare şi de film. A primit două înalte distincţii ale Marii Britanii: “The Order of Merit” şi “Companion of Ho­nour”. Statul francez i-a conferit titlul de “Cavaler al Legiunii de Onoare”.