Berlin noir

"Toporaşi de martie", "Criminalul din umbră", "Recviem german". Trilogia "Berlin noir" a lui Philip Kerr. O construcţie epică de proporţii, care i-a adus autorului o binemeritată faimă internaţională.

Primul dintre romane îşi desfăşoară acţiunea în 1936, anul Olimpiadei organizate la Berlin. Hitler şi clica lui îşi consolidează puterea, perfecţionând un diabolic mecanism opresiv. În jurul lor - tot mai mulţi "toporaşi de martie" - indivizi care îi susţin nu din convingeri politice, ci din dorinţa de a face bani, sau pentru a se înălţa pe scara ierarhică. Mari industriaşi, bancheri, avocaţi, poliţişti, cadre din armată îşi urmăresc fără scrupule reuşita. Chiar şi o simplă anchetă a două asasinate şi a dispariţiei unui colier constituie pentru scriitor un prilej de a dezvălui corupţia răspândită ca un flagel în societatea germană, incapabilă să mai observe teroarea care o cuprinde ca într-o menghină uriaşă, şi care o conduce la catastrofă.

"Criminalul din umbră" istoriseşte întâmplări petrecute doi ani mai târziu. Un ucigaş în serie îngrozeşte metropola. Victimele lui - adolescente de 15-16 ani, frumoase, blonde, cu ochi albaştri. Toate se încadrează în tiparul arian proclamat de propaganda oficială. Suspiciunile îi vizează pe evrei. Chipurile, aceştia se răzbună din pricina tratamentului inuman la care sunt supuşi. De fapt, este vorba de o conspiraţie concepută la cel mai înalt nivel, pentru a justifica o represiune sălbatică împotriva lor din partea cetăţenilor revoltaţi. "Expresiile spontane ale mâniei poporului german" vor culmina cu vestita "Noapte de cristal" din noiembrie 1938, când gloate dezlănţuite vor omorî evrei în bătaie, le vor pune foc la case, le vor devasta magazinele şi sinagogile, vor privi cu deliciu mânarea lor în lagăre de concentrare.

Ultimul roman al trilogiei marchează un salt în timp. Războiul s-a sfârşit, dar în capitala germană urmele lui sunt vizibile pretutindeni: ruine, oameni fără adăpost şi înfometaţi, lipsă de combustibil. Iar foştii aliaţi nu mai sunt prieteni, după ce duşmanul comun a fost înfrânt. În sectorul ocupat de trupele sovietice, "Ivani" beţi violează, jefuiesc, ucid, fără să dea nimănui socoteală. Comportamentul unei hoarde barbare. Dar nici în sectoarele deţinute de francezi, englezi, americani situaţia populaţiei nu e mai roză, chiar dacă atrocităţile sunt mai puţin frecvente. Iar serviciile secrete poartă între ele un război sângeros, pentru a obţine informaţii şi a câştiga supremaţia în noua ordine mondială care se configurează. Totul va culmina cu blocada Berlinului, aprovizionarea zonelor atribuite occidentalilor necesitând crearea unui coridor aerian, străbătut zi şi noapte de avioane încărcate cu provizii.

Trilogia lui Philip Kerr îşi proiectează întâmplările pe ecranul vast al unei perioade cumplite din istoria omenirii. Liantul dintre ele îl asigură un protagonist fascinant, Bernhard Gunther, care aminteşte de Sam Spade, eroul lui Dashiell Hammett. Ca şi acesta, este cinic, spiritual, mare amator de femei şi de băutură. Dar în toate circumstanţele, detectivul particular, devenit comisar de poliţie, redevenit un anchetator pe cont propriu, rămâne onest şi loial. Orice caz pe care îl acceptă îl duce la bun sfârşit, deseori punându-şi viaţa în pericol, chiar şi pentru cauze dinainte pierdute. Dacă ar fi trăit într-o altă conjunctură, dacă ar fi cunoscut personaje mai puţin odioase, cu siguranţă că ar fi fost mai puţin singur şi mai puţin dezamăgit de natura umană, mai puţin sarcastic şi sfidător până la insolenţă, şi n-ar mai fi călcat, cu atâta lipsă de sfială, unele reguli morale. Însă el, ca şi alţii, luptă să supravieţuiască, şi de aceea acţionează chiar şi împotriva firii sale.

Dacă vrea cineva să afle prin ce au trecut berlinezii între 1936 şi1947, pot apela la "Berlin noir" ca la un ghid remarcabil. E o realizare narativă impresionantă, bine documentată şi bine scrisă, în care ficţiunea şi realitatea alcătuiesc un melanj captivant, răscolitor.

"Un zgomot asurzitor îmi umplu urechile, ca şi cum o grenadă explodase chiar în faţa mea, şi, pentru o clipă, degetele lui părură să-şi slăbească strânsoarea. Am vrut să-mi duc mâna la capul lui şi am dat de spaţiul gol care era din fericire semnalat acum de un ciot care se termina abrupt printr-o vertebră umană însângerată. Un copac sau poate un stâlp de telegraf îl decapitase fără greş"