Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Publicăm în această săptămână, în care sărbătorim Ziua Culturii Naționale, fragmente din materialele de presă semnate de gazetarul Mihai Eminescu. Textele și notele critice sunt extrase din „Eminescu. Articole politice”, volumele I, II, III - ediție critică, note de D. Vatamaniuc și introducere de Eugen Simion. Academia Română, Fundația Națională pentru Știință și Artă. București, 2015.
Proverbul acesta, moştenit din moşi-strămoşi, e rezultatul unei dureroase istorii, în cursul căreia poporul nostru, pierzând orice speranţă de îndreptare, ia lucrurile mai mult în bătaie de joc, ca şi cînd lui Dumnezeu i-ar fi plăcut să drapeze tragedia sorţii noastre cu foarte multe scene comice.
Realitatea tragică a vieţii noastre de stat e nespusa mizerie a populaţiunilor de jos, e stoarcerea lor prin nemăsuratele clase improductive, compuse mai cu seamă din străini, e uşurinţa şi lipsa de caracter în viaţa publică, e putrejunea bizantină a puilor de fanarioţi care, sub masca interesului general, fură de sting, fie pe calea diurnelor şi lefilor nemeritate, fie prin arendarea moşiilor statului, fie pe alte mii de căi. Comedia consistă însă în minciuna vecinică a constituţionalismului, în pretextarea diferitelor libertăţi publice, a civilizaţiei şi a altor mofturi pentru a acoperi unica tendenţă a acelei negre mulţimi de liberali care nu caută, nu visează decît puterea statului, pentru ca prin mijlocul ei să prade.
Citește pe Antena3.ro
O mulţime de oameni mari se mişcă pe această scenă bizară, pe care toate sînt cu putinţă afară de un singur lucru: onestitatea.
Autori cari nu ştiu a scrie o frază corectă (vezi Pseudo-Ureche), oameni de stat cari nu pot justifica nici săvîrşirea şcoalei primare, advocaţi fără ştirea lui Dumnezeu, pictori orbi şi sculptori fără de mîni, generali cari nu ştiu citi o hartă, subprefecţi ieşiţi din puşcărie, legiuitori recrutaţi dintre stîlpi de cafenele, jucători de cărţi şi oameni cu darul beţiei, caraghioşi cari înaintea erei liberale vindeau bilete la café chantant, iată banda ocultă care guvernează azi România, bandă care, pînă mai ieri republicană pînă la comunism, astăzi crează decoraţii, împărţindu-le între ei cu profuziune; ieri voind să răstoarne pe Domn, azi îl titluiesc rege; ieri proclamînd republică la Ploieşti, azi joacă cu aceeaşi măiestrie pe linguşitorii Curţii.
Din focarul Bucureştilor putrejunea morală şi socială se menţine metodic asupra întregei ţări; din painjinişul hidoasei pocituri se-ntind firele în filialele societăţii de exploataţie ce au forma de comitete de salut public. Pe cînd nici o îndreptare nu se face nici şcolii, nici bisericii, nici ramurilor de producţiune materială, tot pe atunci presa vecinicei minciuni, presa radicală, discută subtilităţi despre cea mai bună organizare a statului. Militari cari au pus pistolul în pieptul lui Vodă Cuza azi au reintrat în rangurile lor militare şi sînt decoraţi; omul care a proclamat la Ploieşti republica şi l-a detronat pe Vodă e-naintat, primeşte decoraţii şi reprezintă azi pe monarhul pe care l-a trădat ieri înaintea altor principi. A-şi călca jurămîntul a devenit în România un titlu de înaintare. Plebea de sus, slugarnică cătră cei mari, de neomenoasă cruzime şi trufie cu clasele de jos, esploatează poziţia ei oficială în interesul ei privat. Un meschin egoism, o lăcomie de cîştig ca orice mijloace, lipsa de buna-credinţă în afacerile publice şi în cele private, făţărnicia şi amăgirea ca busolă a presei, iată cumplitele efecte ale unui guvern liberal de cîţiva ani. Încă alţi cîţiva ani şi societatea va începe a plesni din toate încheieturile.
Elemente străine vor inunda România ca valurile potopului, după ce vor fi subminat terenul pe care hidoasa pocitură conduce ca regisor comedia meschină jucată de bufonii partidului său. Mai mult încă. Noi credem că mîni-poimîne, desfiinţîndu-se şi justiţia, va începe deplina anarhie.
(...)
Să ne aşteptăm dar curînd la desfiinţarea justiţiei, la darea frîului slobod tuturor hoţiilor, la corupţiunea deplină, sub pretext că tribunalele sînt părtinitoare. Oricît de părtinitoare ar fi însă, ele sînt mai bune decît curţile cu juraţi, căci în orice caz e mai preferabilă o justiţie nedeprinsă încă bine cu cercetări criminale, deci îngăduitoare, decît nici o justiţie. Juraţii însă nu sînt nici o justiţie.
Articolul tendenţios al „Românului", vro inspiraţiune a d-lui Stătescu, cel care permută şi destituie judecătorii pentru opiniile lor, cel care a propus graţiarea de vinovaţi făţişi, dar exercită presiune asupra judecătorilor ca să condamne oameni nevinovaţi, merită a fi reprodus ca un model de făţărnicie, amăgire şi lipsă de pudoare.
(...)
de Mihai Eminescu
Societatea românească este înfăţişată de Eminescu, sub aspectul bieţii politice, ca o scenă pe care se juca "comedia constituţionalismului". Întâlnim şi în acest articol pasaje care anticipează pamfletele argheziene prin violenţa şi culoarea limbajului critic la adresa societăţii româneşti din acea vreme.
(D. Vatamaniuc)
Nemulțumirea lui Eminescu cuprinde toate domeniile societății românești, de la formele sociale la cultură și limbă. Este scârbit de gazetarii ignoranți și buni de gură (potaia de gazetari ignoranți”), de păturile superpuse care au acaparat economia și politica, e dezgustat de politică, deși scrie cu precădere articole politice, nu-i mulțumit de calitatea învățământului public, denunță “internaționala pe acții” a liberalilor, dar acceptă un stat cu instituții liberale cu condiția ca acestea să respecte legile naturale, admite chiar “absolutismul sincer” în locul despotismului și demagogiei practicate de “nulitățile catilinare” (o categorie morală ce obsedează pe Eminescu). Toate scăderile, corupția, spiritul tranzacțional, imoralitatea, incultura, afacerismul - pe scurt toate relele societății românești de la 1870-1880 sunt întruchipate de fanariotul modern, umblat la școli străine, șmecher, urmașul de fanarioți zburătăciți de mișcarea lui Tudor Vladimirescu. Ciocoiul de lume nouă exasperează pur și simplu pe gazetarul Eminescu.
(acad. Eugen Simion)
