“Obosit de viaţă, obosit de moarte” (Colecţia Raftul Denisei), cel mai recent roman al laureatului premiului Nobel pentru literatură 2012 Mo Yan, a fost lansat zilele trecute şi în România. Roman total, de mari dimesiuni, în care magicul se intrepatrunde cu realismul cel mai dur, Obosit de viata, obosit de moarte este destinat să devina un clasic al literaturii actuale.
Ximen Nao, un ţăran înstărit din China, este ucis în timpul reformei agrare iniţiate de Mao în China comunistă, la jumătatea secolului XX. În iadul unde este supus pe nedrept la cazne, ţipetele lui indignate îl exasperează până şi pe regele Yama, stăpânul tărâmului celor damnaţi, iar acesta îi îngăduie lui Ximen să se întoarcă printre cei vii. Însă, pentru a-şi revedea gospodăria şi a îndrepta răul ce i s-a făcut, Ximen trebuie să parcurgă un şir de reîncarnări, potrivit învăţăturilor budiste: mai întâi măgar, apoi vită de povară, porc, câine şi maimuţă, vreme de zeci de ani, doar la urmă având şansa de a renaşte ca om. Trăind sub felurite înfăţişări alături de familia lui, Ximen este cronicarul unei jumătăţi de secol din viaţa ţinutului său natal. Avatarurile lui Ximen însoţesc metamorfoze istorice ample, tragice, dar şi comice în acelaşi timp, iar dure-rile şi bucuriile omeneşti la care este martor alcătuiesc o epopee sublim umană.
Excepţionala traducere a romanului din limba chineză este semnata de Dinu Luca şi a fost recompensată cu premiul pentru traducere "Antoaneta Ralian", premiul acordat la Gaudeamus 2012. “Obosit de viaţă, obosit de moarte” este al doilea roman al lui Mo Yan apărut în colecţia Raftul Denisei, după “Sorgul roşu”.
Mo Yan (“Nu vorbi”), pseudonimul scriitorului chinez Guan Moye, este una dintre cele mai puternice voci ale literaturii contemporane si laureatului premiului Nobel pentru literatura 2012.
"Cu un realism halucinant, Mo Yan îmbină folclorul, istoria şi contemporaneitatea".
Motivaţia juriului Nobel
Amprenta omului
În anii 1870, Jacques Rebiere şi Thomas Midwinter, doi tineri ambiţioşi, descoperă că au aceeaşi fascinaţie de a înţelege cum funcţionează mintea omenească. Cercetările lor în noul domeniu al psihiatriei îi poartă dintr-un ospiciu englezesc de la ţară în campiile Africii, din sălile de conferinţă ale Parisului în Alpii austrieci şi în California. La trecerea într-un nou secol şi în vreme ce Europa este divizată de Primul Război Mondial, cei doi prienteni sunt constrânşi la o tragică introspecţie a propriilor idealuri şi credinţe.
Volum apărut la Editura Litera, în Colecţia Premium.
Atlasul norilor
Un vizionar postmodern, un maestru al stilurilor şi genurilor literare, David Mitchell combină aventura pură, pasiunea nabokoviană pentru puzzle şi fina analiză psihologică cu un dozaj inteligent de speculaţii filozofice şi ştiinţifice, în tradiţia lui Aldous Huxley, Italo Calvino, Umberto Eco şi Philip K. Dick. Rezultatul este o strălucită ficţiune originală, care ne dezvăluie cum, oricând şi oriunde, voinţa de putere naşte monştri, dar şi cum sufletele oamenilor străbat timpul asemenea unor nori care plutesc pe cer.
Roman distins cu British Book Literary Fiction Award şi nominalizat la Booker Prize, Nebula Award şi Arthur C. Clarke Award, Atlasul norilor a fost ecranizat, cu Tom Hanks, Halle Berry, Susan Sarandon, Ben Whishaw şi Hugh Grant în rolurile principale.
Volum apărut la Editura Humanitas
101 cărţi româneşti de citit într-o viaţă
Aceasta este istoria literaturii romane à la Istodor. Ce se mai poate citi astăzi din literatura română de la origini până în prezent? “Lista Istodor” conţine 101 titluri, comentate scurt şi cuprinzător, “amestecând arome, cărţi şi tării”, şi recomandate prin câte o “declaraţie de dragoste” luată de la oameni dintre cei mai diferiţi, de la taximetrişti la filosofi. O adevărată aventură. Cinci-şase ani de citit sistematic, însemnând peste o mie de volume, cele mai multe parcurse cap-coadă, altele doar răsfoite. Un instrument util: cărţi alese, aşezate în ordinea cronologică a apariţiei lor şi prezentate succint. O carte ce nu se poate încheia nicicând, ea cuprinzând şi un top, alcătuit de câte un specialist, al celor mai bune lucrări din domenii umaniste (istorie, sociologie, ştiinţe politice, filosofie, teologie).
Volum apărut la Editura Polirom.
Cum să cucereşti un bărbat pe e-mail
Deşi cartea anunţă că se adresează în principal femeilor, fiind un manual practic de persuasiune pentru femei, ea poate fi la fel de utilă şi pentru bărbaţi. "O carte ce ar trebui interzisă bărbaţilor", în fond nu poate decât să ne stârnească curiozitatea... Întreaga carte este scrisă într-un limbaj viu, dinamic şi cât se poate de actual, punând în evidenţă principiile persuasiunii şi ale comunicării eficiente. În plus, cartea este constituită în principal din elemente de natură practică, iar la sfârşitul fiecărui capitol se găsesc exerciţii de verificare a cunoştinţelor.
Mai mult decât un ghid de online dating, cartea este ghidată de povestea romantică dintre Eva şi Alexandru. Scrisă din perspectiva unei poveşti cu personaje care ai zice că sunt reale, cartea dezvăluie un număr mare de situaţii ce se întâlnesc frecvent în lumea reală.
Volum apărut la Editura Nemira
Generala – cei mai naşpa ani din viaţa mea
Dacă nu mai ştii cât de Naşpa era “Generala”, această carte îţi va reaminti. Dacă eşti cumva “încarcerat” acolo, s-ar putea ca acest volum să te ajute să supravieţuieşti. Mai mult, o să te facă să te prăpădeşti de râs la fiecare pagină. UN volum tradus în 9 limbi, un bestseller New York Times şi, în curând, un film produs la Hollywood. Ia, vezi, te încumeţi?
Volum apărut la Editura Corint Jr.
Seria Răzbunarea Zeilor
Egipt anul 318 î. Hr. Deşi muncea de puţin timp în Casa Talmacilor, talentatul tânar Kel, socotit peste măsură de înzestrat şi hărăzit unei frumoase cariere, fusese însărcinat să se ocupe de documentele mai dificile. Dar, într-o zi, săvârşeşte o greşeală teribilă, întârzie la slujbă, iar în momentul când ajunge, îi găseşte morţi pe colegii săi şi pe bătrânul învăţat. Îşi dă seama că asta s-a întâmplat din cauza papirusului cifrat pe care s-a chinuit să-l tălmăcească. Papirus ce conţinea numele celor care au pus la cale un complot împotriva faraonului, dorind să-l ucidă. Probabil că ucigaşii erau pe aproape şi stăteau la pândă....
Volumele din seria Răzbunarea Zeilor (“Fugarul” şi “Divina adoratoare”) au apărut recent la Editura Rao.
Citește pe Antena3.ro