x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte 9 cărți ale lunii făurar

9 cărți ale lunii făurar

de Florian Saiu    |    02 Feb 2024   •   06:20
9 cărți ale lunii făurar

Ultima lună de iarnă ne/vă aduce titluri noi și captivante: studii de istorie antică, romane cu țesătură fină, SF-uri, distopii, poeme - o comoară a minții închegată din comori una și una.

1. Viziunea lui Tnugdal

Editura: Polirom, 2024

Ediţie îngrijită, traducere din limba latină, note, comentarii şi studiu de Emanuel Grosu

Studiu introductiv de Corin Braga

Scrisă la jumătatea secolului al XII-lea și bucurându-se de un succes enorm, Viziunea lui Tnugdal relatează călătoria în lumea de dincolo a unui cavaler irlandez. În răstimpul de trei zile al unui episod de moarte aparentă, însoțit de un înger, protagonistul are prilejul de a străbate spațiile în care sunt răsplătiți sau pedepsiți cei defuncți, în așteptarea Judecății de Apoi. Majoritatea criticilor consideră că această viziune se numără printre sursele utilizate de Dante pentru Divina Comedie. Prin coerența internă, prin capacitatea de a sintetiza teme și motive specifice literaturii vizionare din Evul Mediu, dar și prin inovațiile pe care le propune, textul este indispensabil pentru înțelegerea imaginarului medieval.

2. 20 de ani în Siberia

Autor: Anița Cudla

Editura: Humanitas, 2024

Cu un cuvânt înainte de George Kudla

Ediție, prefață și postfață de Gheorghe Nandriș

„…20 de ani în Siberia - o așez printre cele mai fantastice cărţi care s-au scris în ţara noastră. În faţa ei multe cărţi, mulţi scriitori și mulţi eroi literari pălesc. După primul şoc şi cea dintâi nedumerire a cititorului, chiar şi a unui erudit academician, poate după un număr de ani în care uimirea se va fi aşezat, deodată cineva va pricepe şi va ridica această carte - a Aniţei cu trei clase primare şi suflet cât o istorie naţională, de o autenticitate «stilistică» genială - şi le va aşeza, fiinţa şi cartea, la umărul marilor noştri mărturisitori ai sufletului românesc” - Ștefan J. Fay.

3. Rubicon

Autor: Tom Holland

Editura: Litera, 2024

Traducere: Monica Grădinaru

Într-o dimineață întunecată de ianuarie, Iuliu Cezar, guvernatorul Galiei, a pornit călare împreună cu cei mai apropiați aghiotanți ai săi către râul numit Rubicon, care marca linia de frontieră cu Italia. Unui guvernator îi era interzis să își conducă trupele în afara provinciei care îi era alocată, iar a încălca această lege foarte severă însemna o declarație de război civil. Cu toate acestea, lui Cezar îi plăcea riscul. Ca un adevărat actor pe scena publică, așa cum fusese mereu, a citat o replică din una dintre piesele lui Menandru: „Este timpul să aruncăm zarul”. Apoi a ordonat legiunii care îl urma să înainteze peste râu și spre Roma. Traversarea Rubiconului a avut atât de multe și însemnate consecințe, încât a ajuns să fie sinonimă cu orice pas important în istorie înregistrat din acel moment încoace. Când Cezar și-a aruncat zarul, rezultatul a fost un război civil, unul care va sfârși prin a distruge libertățile tradiționale ale Romei și a întemeia o dictatură permanentă pe ruinele constituției sale.

O istorie minunată, plină de spirit și de informații, a uneia dintre cele mai mari civilizații ale umanității și a evenimentelor și popoarelor care au dus la transformarea ei din republică în imperiu.

4. Între două lumi

Autor: Mirel Bănică

Editura: Polirom, 2024

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile. Prin observație, participare directă și interviuri, el redă scene elocvente din viața monastică actuală, utile pentru înțelegerea evoluției relațiilor dintre societate și religie în lumina tendințelor bio-eco în materie de alimentație și a căutării unui mod de viață mai simplu, mai sănătos și mai apropiat de cel tradițional.
Lucrarea este completată de un studiu consacrat condiției aparte a mănăstirilor, de microsocietăți alternative situate simultan în lume și în afara ei.

5. Cum să te ratezi cu demnitate

Autor: Octav Gheorghe

Editura: Curtea Veche, 2024

Octav Gheorghe este regizor, scenarist și publicitar român. Opera sa, dacă se poate numi operă, cuprinde un număr mic de execuții memorabile, câteva mediocre și foarte multe de care nu vrea să-și amintească.

De-a lungul consistentei sale cariere, domnul Gheorghe a ratat: numeroase examene de admitere, un număr însemnat de pase și goluri (e un fotbalist execrabil), bunăstarea, obișnuința de a sta cu spatele drept, un tablou pictat de cineva care a devenit celebru (domnul Gheorghe nu s-a trezit la timp pentru tranzacția de două sute de euro), un mariaj, profunzimea intelectuală, o serie de concursuri CNC, șansa de a avea un câine, apropouri pe care nu le-a sesizat, o abundență de alegeri locale, parlamentare și generale, ocazia de a purta costum, stabilirea în Statele Unite și ultimul sezon din Bravo, ai stil!. Și, după cum veți vedea parcurgând acest volum, a trecut și pe lângă șansa de a fi un scriitor onorabil. Sau nu?

6. Scrisori către cel nenăscut

Autor: Emil Dinga

Editura: Curtea Veche, 2024

Emil Dinga practică ceea ce, din anul 2002 încoace, în literatura poetică occidentală, s-a numit affective turn, care este o versiune de post-postmodernism sau chiar de anti-postmodernism (Nota bene: în niciun caz, de metamodernism, cum se mai spune în teoria și critica internațională) - mai exact, el preferă un lirism conceptual, bazat pe cerebralitatea creării premiselor unei lecturi generatoare de emoție estetică. Pentru Emil Dinga (care preia sugestia lui Eco, aici), poemul nu este, în totalitate, la dispoziția cititorului, el (poemul) nu trebuie să permită o hermeneutică aleatorie, complet liberă, ci este, mai degrabă, un ghid de reconstrucție (care nu mai presupune, totuși, deconstrucția anterioară), în cititor, a emoției generatoare din autor - de aceea poetica sa, de exemplu, nu elimină punctuația (gesticulația gândului, cum s-a spus), așa cum fac „adevărații” postmoderniști, deoarece ea, alături de ritm (de multe ori, și de rimă) asigură un anumit grad de ghidare care păstrează legătura emoțională și comunicativă dintre autor și lector - Curtea Veche.

7. Iuliu Maniu și Năsăudul

Autor: Mircea Gelu Buta

Editura: Școala Ardeleană, 2023

„Iuliu Maniu a fost o prezență constantă în conștiința națională românească începând din momentul realizării României Întregite, în 1918, iar acțiunile sale au reprezentat un imbold unanim recunoscut pentru construcția unei Românii Mari și Noi. El s-a opus tendințelor defetiste din vara-toamna anului 1940, atunci când unele grupări din jurul regelui Carol al II-lea au consimțit la destrămarea teritorială a statului român. În acel context dramatic, pentru a apăra suveranitatea României, Maniu a susținut necesitatea constituirii unei rezistențe naționale. În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, s-a impus ca un lider național al opoziției unite a românilor în fața dictaturii militare interne, a nazismului și fascismului. Din a doua jumătate a anului 1944, el a fost considerat cel mai important promotor al mișcării anticomuniste, ceea ce a atras represiunea autorităților prosovietice împotriva persoanei sale și a susținătorilor ori a celor care urmau crezul său.

Cartea profesorului Mircea Gelu Buta este o reconstituire bazată pe documente arhivistice din epocă a rolului lui Iuliu Maniu și a influenței sale în constituirea și desfășurarea unei rezistențe naționale românești contra bolșevizării țării, imediat după 1944, în zona Năsăudului și în alte regiuni ale României. Această lucrare nu înfățișează doar un capitol important de istorie locală, ci reprezintă și o reconstituire necesară pentru istoria națională și europeană a secolului al XX-lea” - Vasile Pușcaș, istoric.

8. Eminescu. Trepte ale devenirii

Autor: Mircea Popa

Editura: Școala Ardeleană, 2024

„Ideea unității morale a națiunei noastre e ceea ce ne-a-nsuflețit ca să luăm inițiativa unei serbări în care inima va fi una a priori; în care cugetele se vor unifica - cugetele, doamne a lucrărilor, astfel încât pe viitor lucrările noastre toate să aibă una și aceeași țintă, astfel că Unificarea direcțiunei noastre spirituale să urzească de pe-acum unitatea destinelor noastre. Să facem ca o cugetare, una singură, să treacă prin toate faptele, să pătrundă toată viața noastră națională. Să fim conștiuți de situațiunea noastră față cu lumea, de datoriile cătră ea și cătră noi înșine. În trecut ni s-a impus o istorie, în viitor să ne-o facem noi” - Mihai Eminescu.

9. Fetița cu săculețul roșu

Autor: Amy Le Feuvre

Editura: Sophia, 2024

Traducere: Diana Stănciulescu

Care ar putea fi soarta unui copil fără mamă, crescut de dădace ce se perindă neputincioase prin viața lui și a celor doi frați mai mici, năstrușnici și neobosiți? Ce se va întâmpla cu ei dacă își deschid inima învățăturii creștine, încercând, plini de inventivitate, s-o trăiască în prezent, într-un sat oarecare, cu ambiția de a înfăptui tot ce află din Biblie? Oare, deschizându-și sufletele, vor fi în stare, sub îndrumarea unei guvernante tinere și înțelepte, să pună început bunei schimbări?
Fiți martorii aventurilor lor pentru a descoperi cum se vor confrunta cu prejudecățile societății și cu indiferența celor mari, în hotărârea de a deveni buni-buni și din dorința curată și dezinteresată de a schimba lumea.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×