Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Convorbiri cu Octavian Paler (Editura Corint) - o carte cu adevărat testamentară, pentru a cărei idee Daniel Cristea-Enache nu poate fi felicitat indeajuns.Paler şi-ar fi dorit s-o intituleze "convorbiri cu un bătrăn reacţionar", dar pesemne că termenul din urmă sună incă prea tare in auzul corectitudinii politice, chit că in rezonanţa lui eminescian-cioraniană este căt se poate de legitim şi natural inrădăcinat in tot ce ţine de bunul conservatism.
Scrisul din urmă
Convorbiri cu Octavian Paler (Editura Corint) - o carte cu adevărat testamentară, pentru a cărei idee Daniel Cristea-Enache nu poate fi felicitat indeajuns.
Paler şi-ar fi dorit s-o intituleze "convorbiri cu un bătrăn reacţionar", dar pesemne că termenul din urmă sună incă prea tare in auzul corectitudinii politice, chit că in rezonanţa lui eminescian-cioraniană este căt se poate de legitim şi natural inrădăcinat in tot ce ţine de bunul conservatism.
Daniel Cristea-Enache a perceput bine şi generos năvalnicul impuls confesiv care l-a dominat irepresibil dintotdeauna pe Octavian Paler, dar cu o acuitate aproape dureroasă, aş zice, in ultimii ani. Chiar dacă toate cărţile sale, de la Apărarea lui Galilei (1978) la Aventuri solitare (1996), au structură de automărturie, Deşertul pentru totdeauna (2001) şi Autoportret intr-o oglindă spartă (2004) aproape că au ridicat ultimele bariere din faţa ispitelor spovedaniei ca desăvărşire şi - chiar - penitenţă. (Mă găndesc mai ales la spinii regretului de-a nu fi "trecut niciodată Rubiconul", recte opoziţia făţişă, nu doar piezişă, la ceauşism).
Citește pe Antena3.ro
Astfel incăt in 2005, cănd Daniel Cristea-Enache şi-a inceput suita intrebărilor, Paler era deja robul maşinii de scris, ca şi, ceva mai tărziu, al patului de spital, gata să-şi reverse monologal dilemele şi reveriile, puseurile acide, sceptice sau melancolice, in răspunsuri suspendate, radicale, ţepoase ori vulnerabile.
PARABOLĂ MORALĂ. Noutăţi, pentru cititorul familiarizat cu subiectul, nu există. Insă totul e trecut din registrul cronic in cel acut. Dinspre mustul parabolei morale inspre directeţea crudă a dezvăluirii. "Principalele mele calităţi sunt defectele mele." "Trăiesc de ani de zile cu ideea sinuciderii." Noi, romănii, "avem, se pare, nefericita capacitate de a pune un grătar cu mititei pe orice golgotă". "N-am ştiut niciodată ce vreau, in ciuda aerului meu temeinic, cum au zis unii. Şansa mea in viaţă a fost că am ştiut din ce in ce mai bine ce nu vreau, ce nu pot face, ce nu pot accepta. Asta m-a ferit de multe şi mi-a ţinut loc de «morală». Mi-a adus şi necazuri, ce-i drept, dar mai ales nu m-a apărat de defectele mele." "Există, poate, ceva prea mediocru in mine care nu-mi permite să am acces la misticism. Nu pricep, intre altele, pe ce se bazează sfinţenia"â¦
AMĂGIRE A DEZGHEŢULUI CEAUŞIST. Totul şi toate sună altfel in faţa morţii. Pănă şi anecdoticul care face deliciul istoricilor (literari şi nu numai) se incarcă in context testamentar de-o gravitate ce desfide replica. Aşa este cazul paginilor 185-189, cu marea amăgire a dezgheţului ceauşist, al paginilor 194-195, unde ni se reaminteşte că junele Corneliu Vadim Tudor a năvălit in gazetărie ca meschin plagiator ("⦠fusese in redacţia Romăniei libere, apoi la revista Magazin. Mi-l aduseseră de mănă Radu Popescu şi Aurel Baranga. Vadim avusese nefericita idee să copieze un articol din revista ambasadei americane Sinteze, semnăndu-l cu numele luiâ¦") sau concluzia de la 266: "Nu sunt deloc convins că solidaritatea intelectuală de care se face atăta caz cănd e amintită viaţa literară a anilor 70 şi 80 se baza realmente pe acelaşi mod de a găndi. Ne simţeam (şi chiar eram) extrem de vulnerabili in faţa presiunilor sistemului comunist, iar faptul că eram mai mulţi de aceeaşi parte ne dădea curaj. Eram solidari din egoism".
ARISTOCRAŢIE RURALĂ. Scriind pănă in preziua morţii, Octavian Paler ne-a făcut părtaşi la străvechea măsură a ceea ce Mircea Vulcănescu numea: rănduiala aristocraţiei rurale, cea care ştie din instinct lecţia singurătăţii lucrătoare, a deşertăciunii generale şi a tăcerii finale. "Mă găndesc la cărţile pe care nu voi apuca să le citesc (â¦) Chiar dacă aş striga ajutor nu m-ar auzi nimeni. Aşa că prefer să tac şi să cred că alunec printr-un vis. Spre ce? Habar n-am."
"Am avut timp să fiu egoist şi superficial, am avut timp să fac din regrete o boală incurabilă. Am avut timp să descopăr că lumea in care mă aflu nu e lumea in care mi-aş fi dorit să trăiesc, fără să fiu sigur că există vreuna cu care să fi fost compatibil"
Octavian Paler
