Detectiv cu bursă

Se crede, îndeobşte, că lumea matematicii şi a celor care o slujesc cu fervoare este de o puritate absolută, scutită de ravagiile din existenţa diurnă. În excelentul său roman "Crimele din Oxford", scriitorul argentinian Guillermo Martinez contrazice o astfel de imagine.

Naratorul minunatei poveşti care îşi desfăşoară acţiunea la Oxford este un absolvent al Universităţii din Buenos Aires, venit cu o bursă în Anglia. Sejurul său aici constituie un prilej de a lua contact cu matematicieni eminenţi şi de a-şi spori bagajul de informaţii. Primele pagini descriu, cu o vagă ironie, impresiile despre localnicii care râd cu multă reţinere şi fac gesturi puţine.

El îi observă cât de grijuliu tund gazonul de un verde ireal, cum joacă tenis, de parcă ar oficia într-un templu, cum participă conştiincioşi la concerte de binefacere, cum se desfată jucând cricket, în timp ce doamne elegant îmbrăcate, cu pălării imense pe cap, sorb punch şi le aplaudă delicat execuţiile măiestre.

Evident, consemnează şi ritualul ceaiului de la ora cinci, dar şi de la alte ore şi se uimeşte de casele lipsite de grilaje protectoare, majoritatea uşilor de la intrare nefiind încuiate şi fără perdele la ferestre. Ritmul de viaţă este molcom, propice unui studiu intens, cum rareori se întâlneşte într-o cetate universitară.

IPOTEZE
În curând însă, evenimentele încep să se succeadă într-un alt ritm, mai rapid. Totul se întâmplă ca la un meci anost, comentat de un crainic sportiv plictisit el însuşi de desfăşurarea partidei. Când, în sfârşit, echipele care se confruntă se hotărăsc să lupte cu ardoare, şi comentatorul se smulge din toropeală şi vorbele lui abia prididesc să înregistreze ceea ce se petrece pe teren.

În paşnicul Oxford se instalează teroarea, deoarece un criminal începe să acţioneze potrivit unui plan iscusit. Dar nu e vorba despre un ucigaş obişnuit, ci despre unul cu profunde cunoştinţe matematice. Crimele lui se succed după serii logice şi simboluri pitagoreice. Totul pare o sfidare la adresa oamenilor de ştiinţă, o şaradă pe care minţi strălucite încearcă s-o rezolve.

E vizat în special matematicianul Seldom, autor al unei lucrări despre ucigaşii în serie. Un personaj extrem de interesant, refugiat în universul sigur al abstracţiunilor. Într-o astfel de carapace protectoare, dacă ai greşit, poţi să o iei de la capăt. În schimb, în realitate, ipotezele pe care le avansezi pot să aibă consecinţe grave şi nimic nu se mai poate repara, pentru a readuce armonia.

CU ÎNCÂNTARE
omanul lui Martinez se citeşte cu încântare, textul având un farmec "noir" aparte: "Când Seldom s-a apropiat şi a atins-o uşor pe umăr, capul i s-a prăbuşit greoi într-o parte. I-am văzut amândoi o dată ochii holbaţi şi înspăimântaţi şi două urme paralele de sânge care i se prelingeau din nas pe bărbie, unindu-i-se pe gât. Involuntar, am făcut un pas înapoi şi mi-am înăbuşit un strigăt. Seldom, care îi ţinea capul cu braţul, a potrivit cum a putut mai bine trupul şi a şoptit consternat ceva ce n-am izbutit să aud".

Cartea are ceva din frumuseţea demonstrării unei teoreme. De la o simplă dezbatere intelectuală se ajunge la victime nevinovate, de la coduri uitate la anchete. Poliţişti şi matematicieni îşi dau mâna pentru a rezolva acest caz misterios. Dar adevărul comunicat opiniei publice îngrozite rămâne parţial, pitit după o perdea de fum amăgitoare. Cel care îl cunoaşte în întregime este tocmai bursierul argentinian, un detectiv de circumstanţă.

Un latin poposit în Anglia - adică un străin - are o viziune mai complexă asupra faptelor, în continuare enigmatice pentru cei direct implicaţi în derularea lor. Şi în această carte se dovedeşte că freamătul existenţei ascunde, cu dibăcie, taine imposibil de explorat până la capăt.


"A luat perna şi, când a ridicat-o, am zărit în mijloc o pată mare şi roşie, aproape uscată. Ţinând perna în mâna atârnându-i moale, a căzut o clipă pe gânduri, explorând parcă ramificaţiile unui calcul complex. Părea profund tulburat. Atunci m-am hotărât să-i sugerez, iar el a consimţit mecanic că trebuia să chemăm Poliţia"


Un roman năucitor
Guillermo Martinez s-a născut în Bahia Blanca, Argentina, în 1962. Debutează la 19 ani cu un volum de povestiri. În 1984 se mută la Buenos Aires, unde îşi susţine doctoratul în logică matematică. În 1993 scrie primul său roman. Bursier la Oxford, participant la programe internaţionale pentru scriitori.

Romanul său "Crimele de la Oxford", tradus în 35 de ţări şi ecranizat, a fost încununat cu "Premio Planeta Argentina". Câteva aprecieri: "Coduri secrete, secte antice uitate şi ştiinţa vechilor magi, într-un roman năucitor ca un număr de prestidigitaţie" - The Washington Post; "Un cocktail exploziv în care se amestecă logica matematică, o serie de crime misterioase şi o poveste de dragoste pasională" - Guardian; "Asemenea lui Borges, Martinez examinează consecinţele teoriilor abstracte asupra realităţii concrete, punându-ne sub semnul întrebării capacitatea de a interpreta ceea ce percepem" - The Observer.