Dimiter

După „Exorcistul” – 1971, best-seller-ul lui William Peter Blatty, s-a realizat un film care, potrivit unui sondaj efectuat pe site-ul LoveFilm.com, este cel mai tulburător din toate timpurile. Dar şi după recenta sa carte „Dimiter”, din 2010, s-ar putea realiza o peliculă care ar suscita interes.

Naraţiunea are mult suspans, răsturnări de situaţie incredibile, prezintă personaje în împrejurări neobişnuite, dar pe care orice istoric le poate confirma. O scriere cu virtuţi cinematografice de la început până la sfârşit.

Primele secvenţe se desfăşoară în Albania anului 1973. Autorul descrie o atmosferă de coşmar, specifică unui stat totalitarist, cu o populaţie terorizată prin cele mai rafinate metode şi care nu mai speră să cunoască gustul libertăţii. Cetăţenilor li se ţine o evidenţă strictă, sunt urmăriţi pas cu pas pentru a afla ce fac şi cu cine se întâlnesc, orice conversaţie le este înregistrată. Pretutindeni mişună delatori care îndeplinesc fără crâcnire tot ce le ordonă o stăpânire samavolnică. Până şi preoţilor li se aplică un tratament inuman – sunt aruncaţi în lagăre, li se taie braţele şi picioarele sau cad sub gloanţele plutoanelor de execuţie dacă îndrăznesc să boteze copii. Lăcaşurile de cult devin restaurante, deoarece religia este socotită opium pentru popor şi trebuie stârpită în numele credinţei în socialism.

Într-o astfel de ţară care trăieşte în mi­zerie, foame şi suferinţe, nu este de mirare prezenţa în număr mare a superstiţiilor. În ciuda actelor poliţieneşti barbare, populaţia e împărţită în clanuri rivale, care îşi reglează conturile potri­vit legii străbune – „bessa”. Cu toate acestea, apar şi tentative de răzvrătire, repede înăbuşite – o încercare de a-l suprima pe şeful securităţii declanşează represalii înfricoşătoare, urmăriri cu câini şi echipe înarmate, gata să tragă în orice suspect, fără a-l mai duce la judecată.

Printre cei aruncaţi în închisorile lui Enver Hodja se află şi un prizonier neobişnuit, a cărui identitate anchetatorii săi nu reuşesc să o afle, deşi e supus unor torturi cumplite – i se smulg unghiile, degetele îi sunt zdrobite în uşă, e bătut cu bastonul în zona inghinală. Nici măcar când este vârât într-o cuşcă unde nu poate sta decât ghemuit sau când este sub hipnoză nu mărturiseşte cine este, de unde vine şi ce planuri are de gând să ducă la îndeplinire. Mai mult, ca printr-un miracol, reuşeşte să evadeze, rănindu-i şi omorându-i pe unii dintre torţionarii săi. De-abia atunci anchetatorii pun cap la cap toate indiciile adunate, descoperind că l-au avut în mână pe Paul Dimiter, despre care circula zvonul că l-ar fi omorât pe liderul nord-vietnamez Ho şi Min.

Dar mai trece un an şi în Ierusalim, unde se petrec mai multe morţi ciudate şi se desfăşoară ample investigaţii de Poliţia locală, întreaga poveste este desluşită, deznodământul fiind surprinzător. Marele merit al lui William Peter Blatty este tocmai această ascundere a firului real al evenimentelor sub straturi multiple de fapte care transformă romanul său într-o uriaşă enigmă, cu un înţeles descoperit abia în final. După cum se afirmă în Publishers Weekly, avem de-a face cu „o poveste despre răzbunare, căutare spirituală, pierderi şi dragoste, scrisă cu măiestrie”. Are dreptate şi Allan Folsom, unul dintre recenzenţii entuziaşti ai acestei naraţiuni: „Captivantă şi inteligentă, cartea este deopotrivă o poveste poliţistă şi un thriller religios, în buna tradiţie a lui Eco din «Numele trandafirului»„. A fi asociat cu Umberto Eco – iată un titlu de mândrie pentru orice prozator.