Dubla anchetă

Fără îndoială, sunt mulţi cei care doresc să afle cum se desfăşoară o anchetă în rea­litate, “pe bune”. “Dansul morţii”, cartea  Lindei Fairstein, poate satisface curiozitatea oricărui pasionat de metodele detectivistice.

Fără îndoială, sunt mulţi cei care doresc să afle cum se desfăşoară o anchetă în rea­litate, “pe bune”. Ei vor să cunoască în detaliu mo­dul în care poliţiştii adună probe, discută cu martorii şi îi interoghează pe suspecţi,  cum funcţionează laboratoarele criminalistice.

“Dansul morţii”, cartea  Lindei Fairstein, poate satisface curiozitatea oricărui pasionat de metodele detectivistice.

Şi totuşi, cu toată abundenţa de informaţii pe care le oferă, uneori chiar în exces, cartea nu se transformă într-un documentar fastidios. Autoarea – fostă procuror – are ambiţia ca, folosindu-se de cunoştinţele sale, să ne ofere o ficţiune palpitantă. Nu întotdeauna reuşeşte. Tocmai familiarizarea profundă cu domeniul abordat îi limitează po­si­bi­li­­-

tă­ţile de exprimare artistică. Zborul imaginaţiei este câteodată stingherit. Conştientă de obstaco­lele pe care trebuie să le de­pă­şească, autoarea încearcă să-şi înzestreze personajele cu biografii interesante, caută să dezvolte între ele relaţii plauzibile şi tensionate. La lectură însă parcă auzi ticăitul unui metronom reglat pentru a marca un ritm lent. Rareori bătaia este mai accele­rată, pentru a te smulge din amorţire.

CERCETARE. Acest thriller începe promiţător. Alexandra Cooper, asistentă a procurorului districtual, aflată în fruntea Diviziei Infracţiuni Sexuale, cercetează un caz de viol produs sub influenţa drogurilor. Ea este chemată urgent de detectivii Mercer Wallace şi Mike Chapman pentru a li se alătura într-o altă investigaţie – celebra balerină Natalya Galinova dispare inexplicabil în mijlocul unui spectacol de la Me­tropolitan Opera din New York, cadavrul ei fiind descoperit într-o gură de aerisire a clădirii. Tocmai pentru a spori nota de suspans a romanului său, autoarea o urmăreşte pe Cooper cum lucrează în paralel la cele două cazuri. Practic, topeşte două acţiuni într-una singură.

Desigur, noi vedem doar vârful aisbergului, pe câţiva criminalişti confruntaţi cu un lanţ nesfârşit de enigme. Ghicim însă în spatele lor o mulţime de alte personaje, de ordinul sutelor – maşinişti, balerini, electricieni, recuziteri, garde­robieri, impresari, directori artistici –, pe care o mână de poliţişti îi interoghează pentru a afla amănunte legate de incredibilul sfârşit al faimoasei artiste. Evident, medicii legişti îşi interpretează propria partitură, nu lipsesc nici avocaţii şi judecătorii. O anchetă complexă. Imaginea unui Sherlock Holmes care se plimbă printr-o cameră, savurându-şi pipa, şi emiţând supoziţii, în faţa unui Watson copleşit de admiraţie, n-are nici o legătură cu mo­dul actual de a acţiona al poliţiei.

DESTINAŢII. Suntem plimbaţi prin locaţii somptuoase, dar şi prin cartiere mizere. Ni se face o informare exhaustivă despre unele construcţii vestite ale metropolei americane. Aşa cum se exprimă unul dintre personaje, avem de-a face cu o “investigaţie cu un aer suprarealist”. Mai bine zis, e vorba despre o superproducţie de tip hollywoodian, în care se convoacă forţe impresionante pentru a lua ochii publicului. Dar cine nu se lasă covârşit de grandoarea mijloacelor folosite observă beteşugurile construcţiei. Iar cel mai grav este cel legat de lipsa de tensiune a naraţiunii. Chiar dacă una dintre crime este comisă la repetiţia unui spectacol, chiar dacă pe Alex Cooper unii o ameninţă, iar alţii vor să-i curme viaţa, “Dansul morţii” nu este o carte pe care să nu poţi s-o mai laşi din mână dacă ai început-o. E drept, nici Raymond Chandler, amintit la un moment dat, nu excelează în senzaţional. Dar ce lume minunată a creat şi ce personaje memorabile ne-a propus!

“Nu a spus nimic – doar a ţipat. Când a ridicat mâna dreaptă – ridicând şi pistolul – am lovit-o cu carafa. Pistolul a căzut pe podea şi a alunecat sub pat destul de departe, iar carafa s-a spart în sute de bucăţi când, în urma loviturii, Mona a picat pe ea. În timp ce se rostogolea de durere, încercând fără succes să-şi scoată cioburile din piele, am luat pistolul şi am alergat pentru a-i alerta pe salvatori prin gaura pe care o făcuseră”.

Biografia

Linda Fairstein (1947) a condus timp de 20 de ani Departamentul de Infracţiuni Sexuale al Procuraturii din Manhattan. Din 1994 începe o serie de romane poliţiste în care o aduce în atenţia cititorilor pe Alexandra Cooper, procuror, un alter ego al autoarei.

Cum a început

“Când am renunţat la investigaţii în 2002, Kate White, redactorul-şef de la Cosmopolitan, m-a rugat să colaborez cu o rubrică pe care a numit-o «Din dosarele Lindei Fairstein». Scriam despre crime reale. Dezvăluite din trecutul meu de procuror: hărţuiri sexuale, violuri, crime în serie. Nici un pic de ficţiune”