Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pretuit si citit de marele public, Cezar Petrescu este unul dintre autorii interbelici primit cu rezerve de criticii de specialitate. A scris enorm, cu program, continuu, in fiecare zi, publicand peste saptezeci de volume. A avut, de asemenea, o intensa activitate de gazetar, lucrand la diverse publicatii ale timpului, alaturi de Nechifor Crainic, Pamfil Seicaru, Gib. Mihaescu. Era constient ca, dintr-un punct de vedere, gazetaria poate dauna scriitorului, explicand: “Gazetarul nostru trebuie sa fie bun la orice. Viata i se faramiteaza zi cu zi, scriind articole de ziar ordonate de director sau de patronul politic. Cu timpul, ajunge o masina fara vointa, fara personalitate.(...) N-am scris decat cand am simtit imboldul unei idei izvorate din fiinta mea. N-am avut deasupra capului nici o sabie care sa ma ameninte pana la abrutizare'. (“Romanul romanesc in interviuri', Editura Minerva, 1986)
Pe de alta parte, stie ca viata intr-o redactie presupune experiente nebanuite, ii ofera situatii, tipologii, caractere, ce pot fi transferate credibil in textul literar. Nu crede in scriitorul ascuns prin cafenele sau cenacluri literare, precum in turnuri de fildes care izoleaza de viata autentica, cu trepidatiile, inaltarile, caderile si miscarile sufletesti posibile. Cezar Petrescu a trait palpitant, a avut parte de cunoastere prin experiente proprii acute, dar una dintre urmari a fost ca i s-a reprosat, intre altele, stilul, limbajul jurnalistic din unele romane. Romancierul si-a propus sa infaptuiasca o opera impresionanta, si anume “Cronica romaneasca a secolului XX'. S-a spus ca proiectele literare grandioase ale lui Cezar Petrescu au fost deasupra realizarii lor estetice. George Calinescu a fost taios: “In fond, oricare ar fi estetica scriitorului, fundamentala ramane chestiunea realizarii. In privinta aceasta, modeste apar mijloacele cu care Cezar Petrescu intelege sa infaptuiasca o literatura atat de vasta. (...) un limbaj jurnalistic, tumultuos, niciodata insa injosit, ba chiar cu multe digresiuni de usoara eruditie'. (“Istoria literaturii romane'). Autor cunoscut, cu succes de piata, Cezar Petrescu a primit in 1931 Premiul National pentru proza. Premiul i-a fost decernat pentru romanul “Fram, ursul polar'.
Se stie ca in perioada interbelica existau sarbatori ale cartii, iar in spectacolul Bucurestiului de atunci, fosnetul volumelor aparute avea un ecou inconfundabil. Ne spune Ioana Parvulescu: “Editurile mari continua sa aiba programe indraznete si se bat pe autorii de succes. Rebreanu, Sadoveanu, Ionel Teodoreanu si Cezar Petrescu se pot vinde scump si incheie contracte cu Alcalaz, Socec, Cartea Romaneasca sau Cultura Nationala'. (“Intoarcere in Bucurestiul interbelic', Editua Humanitas, 2003) In special romanele de dragoste inflacarau imaginatia doamnelor si domnisoarelor, inainte ca Jean Moscopol sa le spuna tarziu “Noapte buna, Mimi...'.
In “Cronica romaneasca a secolului XX' scrisa de Cezar Petrescu exista capitolul “Capitala care ucide'. In acest capitol apar, incepand cu anul 1930, volumele “Calea Victoriei', “Greta Garbo', “Duminica Orbului', “Carlton', “Oras patriarhal'. Romanul “Duminica Orbului' a aparut in 1934. Lectura primelor pagini transporta cititorul in Gara de Nord din Bucurestiul acelor timpuri, tarziu, dupa ora unu noaptea. Dintr-un tren care avusese intarziere doua ceasuri coboara prin multime doi tineri care nu se cunosc, Sergiu Miclaus si Gina Alimanescu. In intalnirea lor, “unealta inconstienta a providentei', cum spune tanarul, fulgera destinul si pare ca a inceput un roman de dragoste. Ea venise in Bucuresti la o nunta, el, la o inmormantare. Personajele strabat orbeste prin propria lor viata, se impiedica de gesturi si intamplari, se lasa rapusi de orgolii, ratand iubirea. Toata aceasta ratacire pe sensuri necunoscute dureaza o zi, aceasta este durata actiunii romanului. Calendarul din acel an arata duminica, 13 mai. Duminica Orbului, din 1934. Singurul personaj cu clarviziune din carte pare ca este orbul din coltul bisericii, de la Gradina Tancabeascai. Duminica Orbului, a sasea dupa Sfintele Pasti, era intrucatva ziua sa onomastica. Isi periase barba cu un pieptan ciung, isi pusese strai curat, o redingota capatata cu douazeci de ani in urma, pomana la un mort si, cu palaria pe genunchi, venise ,,la serviciu'.
Era un orb model, imbatranit incet si cu demnitate, cunoscut si stimat de populatia celor trei cartiere cu intersectia la Gradina Tancabesti. Nu-l uitau, nu-l ocoleau, nu se prefaceau ca nu il vad, ba chiar ii atribuisera indeletniciri de duhovnic. Trecatori necajiti ii povesteau viata si, in timp ce ii asezau o moneda in palarie, il rugau: “Roaga-te pentru mine, orbul lui Dumnezeu!'. Si se ruga cu adevarat, fara sa rosteasca vreun cuvant, intr-o adanca nemiscare. Avea credinta ca rugaciunile sale vor ajunge unde trebuie sa ajunga. Cuvios, linistit, orbul atingea pamantul cu varful bastonului alb, cladirile si copacii cu palmele, iar sufletele oamenilor, cu o vointa mai puternica decat vederea. Isi intelegea impacat misiunea, asa cum isi intelegea destinul.
“Daca el, pentru traiul cel de toate zilele, n-ar mai fi avut nevoie de milostivirea trecatorilor, aveau nevoie trecatorii de dansul, sa-l gaseasca la locul stiut, sa-i zuruie o moneda in palarie si sa se departeze cu multumirea amagitoare ca au rupt ceva de la trebuintele lor pamantesti, pentru izbavirea sufletului. Pasul le era mai dezlegat de apasatoare poveri, ochii, mai buni si induiosati. Dand, fiecare se miluia pe sine, nu un orb ce nu se ostenea sa ceara, nici sa raspunda un gemut bogdaproste. De a lor mila si de a lor bunatate se induiosau.'
Povestea cere parca un final fericit pentru tinerii indragostiti in primele ore ale zilei. Nu se intampla, asa cum s-au indragostit se si pierd fara urma. Ramane o emotie puternica, fara deznodamant, neintalnirea care tese uitare. “Paduri ce-ar putea sa fie/ si niciodata nu vor fi...' Romanul se incheie. In coltul bisericii unde a stat un cersetor timp de patruzeci de ani a ramas o lespede goala. Trecatorii il vor simti absenta pana cand ii va lua locul un alt cersetor. “Totul va fi cum a mai fost. Viata curge ca ieri, ca alaltaieri, de o vesnicie. Vanzatorul de gazete racneste in vazduhul sonor al diminetii: Universul! Dimineata! Ziarul!...' Pagini care salveaza pentru o zi faptul divers. Inchid cartea si ochii. In intuneric se aude un glas implorand: sa nu fiti orbi! Probabil este Cezar Petrescu.
Citește pe Antena3.ro
