Enigma nisipurilor

Cine are nostalgia cartilor lui Jules Verne e rasplatit pe deplin citind romanul lui Erskine Childers 'Enigma ni­si­purilor', istoria unor aventuri palpitante pe mare. Dar ceea ce initial se anunta ca o calatorie pe ape calme sau involburate, cu popasuri prin porturi necunoscute sau prin locuri prielnice pentru vanatoarea de rate, se transforma intr-un vo­iaj care-ti provoaca nelinisti. De fapt, lectura car­tii iti ingaduie sa parcurgi fi­lele unui dosar al Servi­ciului Secret britanic.

Carruthers este un tanar functionar la Ministe­rul de Externe, vadit sastisit de rutina cotidiana. Ziua isi indeplineste constiincios sarcinile pe care i le cere slujba, dupa care, imbracat elegant, frec­ven­teaza cluburi unde isi omoara plictisul, potri­vit protocolului protipendadei de la inceputul se­co­lului XX. Noaptea doarme la un hotel londonez – s-a lecuit de escapade nocturne, prin cartiere rau famate. Dimineata inseamna reluarea aceluiasi ritual.

O scrisoare prin care o cunostinta nu foarte apropiata, Arthur H. Davies, il invita la o croaziera cu yachtul in Marea Nordului, il smulge, insa, brusc dintr-o existenta confortabila, dar anosta. Fara sa stea mult pe ganduri, da curs chemarii spre necunoscut si i se alatura lui Davies. Ceea ce traieste pe ambarcatiunea fragila a amicului sau il va arunca in vartejul ametitor al aflarii unor taine teribile.

La inceput, ratacirea celor doi pe ape inseamna con­fruntarea cu primejdii ca intalnirea unor cu­renti capriciosi, izbucnirea unor vijelii, sau evitarea pe­­riculoaselor bancuri de nisip nesemnalate pe nici o harta. Cand poposesc in locuri adapostite, au prilejul sa-i cunoasca pe localnici si sa ia aminte la obiceiurile lor. Insa Carruthers este tot mai in­tri­gat de comportamentul companionului sau. Iar periplul lor n-are nimic de-a face cu promisa va­canta cu privelisti de vis si intamplari demne de a fi pastrate in memorie toata viata.

In cele din urma, Davies ii dezvaluie lui Carruthers scopul plutirii lor, aparent, fara tinta, prin­tre insule, impartasindu-i o banuiala cumplita: Ger­mania se pregateste de un razboi contra Marii Bri­tanii. Cei doi incep sa caute semnele unor astfel de preparative, dar nu descopera nici nave mi­li­ta­re echipate strasnic, nici fortificatii la adapostul carora sa se antreneze trupe, nici baze mari­ti­me de unde sa se poata lansa atacuri nimicitoare. 'In­va­ziile ortodoxe incep din porturi mari si im­pli­ca o flota de transportoare oceanice, insa nici unul dintre indiciile noastre nu ne impinsese cu gan­dul catre asa ceva', constata ei cu nedumerire. Si to­tusi, intalnirile pe care le au cu anumite per­soa­ne suspecte, cu identitati false, le atata si mai mult curiozitatea si dorinta de a gasi dovezi ale unui proiect marsav. Acesta e cu mult mai abil si consta in 'trimiterea pe timp de flux a unei armate de infanteristi si tunuri usoare in slepuri mari, trase de re­morc­here pu­ternice dar cu pescajul mic...'. Prin ur­ma­re, nemtii nu preco­ni­zau sa apeleze la o In­vin­ci­bila Armada, ci mi­zau pe factorul surpriza, debarcand pe coastele ne­su­pravegheate ale Angliei desanturi care aveau sarc­ina de a facilita cucerirea propriu-zisa.

Cartea lui Erskine Childers are mai putine stangacii decat te-ai astepta de la o naratiune cu suspans scrisa in 1903. Dar e doar o fictiune? A existat in realitate un astfel de complot international, dejucat de ingeniozitatea unor amatori in activitatea de spionaj? Greu de spus. In orice caz, un autor care a fost trimis in fata plutonului de executie cu siguranta ca stia o multime de secrete. Chiar daca moartea i-a fost cumplita, el ne-a lasat, potrivit lui Ken Follet, 'primul thriller modern', primul 'spy thriller', gen pe care l-au perfectionat Eric Ambler, John Buchan, Graham Greene, John le Carre, si insusi Ken Follet.