● Jurnalul Naţional: Domnule Adrian Lustig, iată că reveniţi pe piaţa cărţii cu un nou roman: "Funeralii fericite". E o altă piaţă faţă de cea de dinainte de '89, când cărţile se vindeau în tiraje mari. Pe ce categorie de cititori contaţi acum?
Adrian Lustig: Înainte de '89 apăreau 3.000 de titluri, acum apar 40.000: e greu să treci... "observat" în librării. Contez pe cititorii care şi-au păstrat simţul umorului şi n-au uitat să râdă. Cititorii mei sunt mai stenici decât ai celorlalţi.
● Cum a apărut ideea romanului?
Ideea romanului a apărut pe când făceam ocolul pământului în 101 nopţi - pe "Queen Mary 2" şi trebuia să-mi omor timpul între două escale.
● Pornind de la titlu, cunoscut deja publicului, căci e anunţat viitorul film pe care l-aţi scris şi care va purta semnătura regizorului Horaţiu Mălăele, ce a fost mai întâi: scenariul sau romanul?
Cititorul vrea să audă o poveste. Dacă o poate şi vedea, cu atât mai bine.
● Este scris foarte cinematografic. Citeşti şi îţi imaginezi uşor ceea ce se întâmplă. Personajele din carte par foarte reale, sunt la zi, cum s-ar spune. A existat un prototip?
Toate personajele sunt inventate, de-aia par atât de reale. Ce poate fi mai plăcut decât să-ţi ironizezi sora mai mare care tot încearcă să-ţi dea lecţii?
● În ce măsură vă interesează tema celor aflaţi în căutarea unui trai mai bun, precum personajele redate în "Funeralii fericite"?
Ca să nu par mai "angajat în viaţa cetăţii" decât sunt, trădez motivul populării romanului cu imigranţi: filmul "Funeralii fericite" va fi vorbit în franceză. Ca să ne coste cât mai puţin, actorii vor fi - majoritar - români. Faptul că vor juca roluri de imigranţi le va scuza accentul.
● Romanul se citeşte uşor, sunt multe dialoguri. E savuros. În cât timp l-aţi scris?
L-am scris în trei săptămâni, dar nu mai spuneţi la nimeni: nu vreau să fiu luat drept un superficial când, de fapt, sunt un spontan.
● Nu prea vă interesează sau nu mai daţi importanţă criticilor români - de teatru, de film... Sunteţi autorul unor piese montate, cu mare priză la public, sunteţi scenarist la filmul "Nunta mută", vândut foarte bine în străinătate.
E invers: criticii nu prea îmi dau importanţă. Mă mulţumesc cu aplauzele şi succesele comerciale. "Nunta mută" e cel mai vândut film românesc în străinătate, exceptând "4, 3, 2", iar în Franţa a făcut de şase ori mai mulţi spectatori decât în România.
● Poate fi separat un succes de altul? Care e mai dulce: cel din teatru, cel din film sau cel literar?
Succesul literar e dulce pentru că e numai al tău. Succesul în teatru şi în film e un succes colectiv. De fapt, n-are importanţă: succes să fie, că, la oricâţi s-ar împărţi, îţi rămâne şi ţie o felie din glorie. Măcar câteva firimituri.
● Ce sau cine v-a impulsionat prima dată să scrieţi comedie?
Radu Beligan m-a îndemnat să scriu comedie. A avut fler...
● Mai aveţi construită vreo operă literară "în cap", care să apară în curând? Sau mai aveţi ceva în sertar?
Nu scriu pentru sertar, prefer să fiu eficient: toate piesele scrise de mine au fost jucate, toate cărţile publicate şi toate scenariile de film au câştigat concursurile CNC. După această frază, numărul duşmanilor mei s-a dublat.
● Sunteţi un om de succes în afaceri, sunteţi un autor de succes, dar staţi prea mult în umbră. Este felul dumneavoastră de a fi sau vă supără ceva în societatea noastră?
Stau în umbră pentru că transpir uşor şi nu-mi place lumina reflectoarelor. De fapt, n-am timp de pierdut cu întreţinerea relaţiilor. Şi nici nu beau...
● V-aţi gândit vreodată să plecaţi pentru totdeauna din România? De ce-aţi pleca? De ce-aţi rămâne?
Ca să dau un citat din piesa mea "Poker", care intră în a opta stagiune la Teatrul de Comedie: "Eu să plec din ţara mea? Doamne fereşte! Unde mai găsesc eu aşa o ţară?". Lăsând gluma la o parte: mie chiar îmi place în România! N-am o explicaţie coerentă pentru această declaraţie de dragoste. Poate doar că n-aş putea scrie în altă limbă decât în limba lui Caragiale.