x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Ghiduri de călătorie

Ghiduri de călătorie

de Sebastian S. Eduard    |    10 Ian 2010   •   00:00
Ghiduri de călătorie
Sursa foto: Leon Neal/Afp/Mediafax

Editura Meteor Press vine în întâmpinarea celor care vor să se informeze atunci când pleacă într-o ţară străină. Vă propunem de această dată "Marea Britanie" şi "Germania".

Trebuie spus încă de la început că volumele fac parte din colecţia de prestigiu Fodor's. Volumele apărute la noi, chiar dacă nu sunt în policromie, ca alte ghiduri turistice de profil, au calitatea de a avea mult mai multe informaţii şi un preţ accesibil.

UNITE KINGDON
5490-110763-sc000e9895.jpgGhidul Marii Britanii este ectualizat anual. Structurat pe regiuni, reprezintă cea mai amănunţită carte de călătorie aflată în prezent pe piaţă. Spre deosebire de alte cărţi de călătorie, ghidurile Fodor's se bazează pe informaţiile propriilor experţi locali, care ştiu cel mai bine regiunile. Cititorii vor cunoaşte Marea Britanie aşa cum este ea în realitate şi au ocazia să-şi fixeze cele mai frumoase locuri de vizitat (Valea Tamisei sau falezele din Cornwall), să găsească locul perfect de cazare şi să se lase pătrunşi de atmosfera culturală locală.

GERMANIA
5490-110762-sc000ed0d5.jpgEchipa Fodor's vă prezintă acele aspecte ale locurilor favorite care vă pot îmbogăţi experienţele de călătorie. Restaurante, hoteluri şi obiective turistice excepţionale au fost selectate pentru a vă ajuta să faceţi cele mai bune alegeri. Familiarizaţi-vă cu esenţa culturii germane în timp ce savuraţi o bere într-o grădină de vară (Biergarten) umbroasă, cumparaţi o sculptură de lemn dintr-un oraş cu case tradiţionale într-o zi de târg sau vizitaţi castelele impregnate de trecut de pe Rin.

Dispuneţi de opţiuni adaptate fiecărui călător în parte, printre care: excursii montane în Alpii din Bavaria, vizitarea muzeului din Dresda şi experienţe caracteristice vieţii de noapte din Berlin. Din aceeaşi serie au mai apărut până acum, la aceeaşi editură: "Spania", "Elveţia", "Austria", "Turcia", "Franţa", "Grecia" şi "Marile oraşe ale Europei".

×
Subiecte în articol: carte