Spiritul balcanic si mirajul Europei

Spiritul balcanic si mirajul Europei

Cata odihna ingaduitoare, ce lene levantina si cata voluptate in balcanitatea cu care te imbiba orice lectura din Anton Pann!

Si ce savuros aluat de contradictii in epicureul arondat Bisericii, iubaretul cantator in strane, acest melancolic jovial, stralucitor negutator de vorbe-mpodobite (grec dupa mama), cunoscator perfect de limba romana (aroman pe linie paterna), desi nascut la Sliven in Bulgaria, numindu-se in acte ca un personaj din commedia dell’arte: Antonie Pandoleon Petroveanu!

Si ce viata ca un scenariu de road-movie, de la alfabetul invatat in Tirgul Slivinului la coristul din Chisinau si, apoi, de la biserica Olari pana la proprietarul de tipografie si profesorul de muzichie inmormantat in curtea bisericii Lucaci in 1854, trecand prin casatorii si divorturi cu episoade rocambolesti (cantaret la biserica Buna Vestire din Ramnicu-Valcea, se indragosteste de Anica, nepoata staretei Platonida de la Manastirea Dintr-un Lemn, trecand muntii pe la Rucar spre Brasov cu fata deghizata in flacau), cu statut de elev la... 36 de ani, pana la capodopera care este Povestea Vorbii, unde Eminescu vedea mai mult spirit si talent decat la o suta de "ofticosi care fac astazi esprit prin gazete".

Constantin Mohanu a avut buna idee sa adune intr-o carte intitulata "Anton Pann. Intre spiritul balcanic si mirajul Europei", vreo 80 de personalitati literare de diverse calibre - Bolintineanu, Alecsandri si Ion Rotaru, Blaga, Arghezi, Nichita Stanescu, Leonid Dimov si Ion Horea, G. Calinescu, E. Papu, Serban Cioculescu si Alex Hanta, I.L. Caragiale, Iorga si Adrian Paunescu etc. - intr-o crestomatie utila si atragatoare. (Pacat de corectura lamentabila: Editura Ager). Un mozaic de abordari si concluzii indeajuns de pitoresc pentru ca - in plina campanie de europenizare - sa ne sporeasca nostalgia balcanitatii.

Crud, Caragiale subliniaza cultul lui Anton Pann pentru "muzica greco-turca-tiganeasca pe care, pentru exigente politice, am numit-o mai tarziu muzica nationala", citand versuri precum "nu de multa vreme amorul ma munceste, mii de chinuri grele imi pricinuieste", sau "toata noaptea bat la poarta, si tu dormi, dormire-ai moarta!".

T. Arghezi, profund confin, il asociaza pe Pann cu Creanga, Rabelais, Rousseau si Balzac, iar pentru Romulus Vulpescu, Anton Pann - "acest subtil Chamfort de la Dunare, acest Rivarol subcarpatic" - "substituie amaraciunii contelui frantuz si scepticismului galic atenuantele candori taranesti, epicureismul exuberant al targovetului valah, filosofia unor insi care cred in permanenta regnurilor si statornicia temeiurilor vitale". Alt confin de marca, Leonid Dimov, rosteste catedratic: "rar ins cu o constiinta scriitoriceasca mai ascutita, rar om care sa ridice voluptatea scrisului la rangul de obsesie intr-o mai mare masura ca Anton Pann".

Revenind la Arghezi, acesta extrage din pagina lui Pann cateva bijuterii: sinonimul a romani pentru a traduce, expresia "a sta in doua ganduri" (a ezita), "se melancoleste" in loc de se intristeaza, ori amara sententa cu temei social actual si astazi: "margaritarul sta in fundul marii si mortaciunea pluteste pe deasupra apei". "Desigur, adauga mesterul Cuvintelor potrivite, daca-i cautam noduri in papura lui Pann, ii gasim cate poftim, dar valoarea samburelui le face caduce. Nici fanul nu se ia din stoguri cu furculita, nici porumbul nu se masoara cu toiul si degetarul. Vom tine stricta socoteala de epoca in care a trait, ceea ce face din el un primum inter pares si un clasic adevarat".

"El scrie, alearga, se framanta, se sperie hartuit intre pasiuni rebele si nobile, terorizat de Zamfira lui, de nevestele altora, care toate au avut pesemne de ce sa-l iubeasca la nebunie... Si, ca Rousseau, mai avea si copii mai mult sau mai putin legitimi. Dar, ca Balzac, a murit deceptionat ca nu a gasit ragazul sa-si revizuiasca manuscrisele literare" T. Arghezi