x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Cultură Carte Librăria Predania se redeschide pe 13 iulie

Librăria Predania se redeschide pe 13 iulie

de Alex Revenco Publicat la 09 Iul 2013 19:59 Modificat la 09 Iul 2013 19:59
Librăria Predania se redeschide pe 13 iulie

După o serie de lucrări de amenajări exterioare, librăria din Str. Vulturilor nr. 8 organizează sâmbătă 13 iulie şi duminică 14 iulie o serie de evenimente ce marchează redeschiderea spaţiului. Iată programul celor două zile: sâmbătă, 13 iulie- ora 18:00,  Prezentare Predania/ Librărie - Cafenea – Galerie; 18:30 Veşti bune pe înţelesul tuturor despre Arhanghelul Gavriil, povestite de Ciprian Voicilă; 19:00 Din cărţile Predania- “Ernest Bernea şi Nicolae Velimirovici despre dezvrăjirea lumii”, o prezentare făcută de Ciprian Voicilă, sociolog la Muzeul Ţăranului Român, despre seriile de autori iniţiate de Editura Predania; 20:00 Recital de muzică tradiţională susţinut de Lorena Oltean şi Elena Şulea; duminică 14 iulie- ora 12:30 După Sfânta Liturghie: “Comuniunea între semeni şi conceptul de agapă de după Sfânta Liturghie”, invitatul nostru va fi Părintele Cristian Onea, de la Biserica Ceauş Radu; 18:00 “Lumea lui Dumnezeu” prezentare de carte realizată de autorul Horia Stoicanu, ce va susţine ulterior şi un minirecital de muzică folk. 20:00 Proiecţie de film “Sfântul Nicolae al Serbiei” - documentar despre Sfântul Nicolae Velimirovici. Amănunte despre librărie, revista cu acelaşi titlu, editură şI cărţi găsiţi pe site-ul http://www.predania.ro/libraria_libraria/

×
Subiecte în articol: Predania