Londra sub teroare

Premiul INTRAMUROS, înfiinţat în anul 2005, este una dintre recompensele care se atribuie în cadrul Salonului Cărţii Poliţiste din Cognac, Franţa (19-21 octombrie). Cei 55 de examinatori sunt deţinuţi ai unor aşezăminte penitenciare, împărţiţi în nouă jurii - şase în penitenciare pentru bărbaţi, trei în penitenciare pentru femei.

"Testamentul lui Holmes" este unul dintre romanele încununate cu acest premiu ieşit din comun. Bob Garcia a imaginat o poveste palpitantă şi tenebroasă, avându-l ca erou pe cel mai faimos detectiv din toate timpurile. La sfârşitul lecturii, m-am întrebat de ce juriul s-a arătat încântat de această carte. Mai întâi mi-am zis că membrii lui au citit cu mare plăcere despre evadarea din închisoare a unuia dintre eroi. Fuga dintr-o recluziune rămâne visul oricărui deţinut. După aceea, m-am gândit că atrocitatea crimelor din paginile citite i-a impresionat. Ucigaşul din acest thriller are o imaginaţie bolnavă şi îşi suprimă victimele într-un mod sofisticat. În final, am renunţat să mai ghicesc care a fost motivaţia alegerii, spunându-mi că, la urma urmei, "Testamentul lui Sherlock Holmes" este o carte poliţistă remarcabil scrisă, cu mult suspans, şi că a meritat cu prisosinţă să fie propulsată în atenţia publicului, indiferent ce alte calităţi i-au mai descoperit examinatorii săi speciali.

Mister
Acţiunea se petrece la Londra. Ceaţă care învăluie în mister făpturi, străzi, clădiri. Ploi sâcâitoare. Iar un ucigaş în serie se furişează prin acest spaţiu bântuit parcă de demoni. Rândurile îşi derulează negura şi, spre exemplificare, vă cităm la întâmplare (s-a nimerit rima): "Abatele stătea aplecat peste sicriu aidoma unei păsări de rău augur, bolborosind litanii de neînţeles, ca şi cum şi-ar fi pierdut minţile". În foarte scurt timp numărul celor pe care îi asasinează ajunge la 15. Iar Sherlock Holmes, care investighează omorurile, pare, pentru prima dată, depăşit de situaţie. Credinciosul său prieten, doctorul Watson, îi consemnează scrupulos frământările sufleteşti. Îl vede cu amărăciune cum se cufundă tot mai mult într-o depresie gravă, pe care nu reuşeşte s-o învingă nici fumând din binecunoscuta sa pipă, nici cântând la vioară, şi nici apelând la cocaină. În cele din urmă, Holmes se refugiază la ţară, unde îşi găseşte sfârşitul în solitudine. Mulţi îl jelesc, alţii exultă, iar ziarele lansează ipoteze aiuritoare despre moartea lui.

Dar, lovitură de teatru: marele maestru al deducţiilor a lăsat un testament. De fapt, acesta este un manuscris al doctorului Watson, în care fidelul discipol a înregistrat cercetările întreprinse pentru aflarea înspăimântătorului asasin. Este aidoma unui jurnal care consemnează istoria unui eşec. Însă textul revine proprietarului de drept îmbogăţit cu numeroase pagini pe care le-a scris însuşi Holmes. Ele clarifică întreaga poveste. Aşa cum îi stă bine unei naraţiuni poliţiste, deznodământul se dovedeşte a fi de-a dreptul halucinant.

Cunoscător
Bob Garcia este un fin cunoscător al operei lui Sir Arthur Conan-Doyle. Tentativa de a-i călca pe urme reprezintă un exerciţiu de admiraţie. El izbuteşte să ni-l prezinte pe Holmes în parametrii pe care i-a fixat părintele său literar: arţăgos, orgolios, deseori deloc binevoitor faţă de cei din jur, ursuz. Şi portretul lui Watson păstrează matricea originală. Şi totuşi, creaţia prozatorului francez nu e o pastişă. Chiar dacă întâmplările din carte se petrec în urmă cu peste 100 de ani, într-o vreme în care viaţa era mai molcomă, ritmul povestirii este cel al uneia realizate în zilele noastre: febril, fără pauze de lâncezeală. Iar unele dintre scene au duritatea celor din filmele horror. Poate că acestea au provocat deliciul membrilor juriului.

"Aflat încă în stare de şoc, nu am reuşit să răspund. O, da, văzusem! Un puşti într-o robă de copil de cor, cu căluş în gură, cu mâinile şi picioarele legate, era priponit de un bătrân cu pielea verzuie şi descompusă. Nu aveam să uit prea curând priveliştea aceasta abominabilă. Am izbutit în sfârşit să mă ridic..."

Din culise
Nu ne putem abţine să vă înfăţişăm câte ceva din culisele premiului INTRAMUROS. În jurul lui Bernard Bec, creatorul şi preşedintele salonului Polar&Co, sunt aşezaţi 10 deţinuţi, având, pentru fiecare dintre cele şapte romane selectate, un buletin de note completat după trei criterii: stil, suspans, story. Juriul este servit cu multă cafea. "Cei din închisoare, constată Bernard Bec, au o judecată directă. Se exprimă prin da sau nu. Noi, în lumea noastră liberă, suntem mai înclinaţi spre compromisuri". Trei dintre deţinuţi beneficiază de o permisie ca să poată participa, timp de o zi, la Salonul din Cognac. Acolo vor putea să discute cu laureatul premiului INTRAMUROS.