x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Marker

Marker

de George Arion    |    25 Iul 2010   •   00:00
Marker

Potrivit unui dicţionar medical, markerii tumorali sunt substanţe produse de celule canceroase care sunt depistate în sânge şi pot ajuta la stabilirea diagnosticului unui anumit tip de tumoră. Această definiţie e necesară pentru a înţelege mai bine ce se petrece în romanul "Marker" al lui Robin Cook, a cărui acţiune se desfăşoară în lumea halatelor albe.

5834-127481-marker.jpgDesigur, autorul oferă şi el o definiţie a acestui termen. De altfel, în cartea sa sunt numeroase pasaje care parcă ar fi fost preluate din tratate medicale. Uneori, ne oferă chiar prea multe informaţii despre practicile dintr-un bloc operator, despre procedurile urmate la o autopsie, despre apariţia şi evoluţia unor boli, despre perfuzii şi resuscitare. Robin Cook este un doctor care combină ingenios, potrivit unei reţete proprii, cunoştinţe din specialitatea sa cu exigenţele unui thriller. Melanjul este electrizant şi explică de ce a vândut în lume peste 100.000.000 de exemplare. Toţi suntem curioşi să-i vedem la lucru pe cei cărora, în nu puţine rânduri, le încredinţăm viaţa.

Scriitorul nu se mulţumeşte să ne prezinte crime în lumea spitalelor precum şi modul în care diverse persoane cu aptitudini de anchetatori sau poliţişti reuşesc să le elucideze. Cărăile lui atrag atenţia asupra unor fapte atroce care se comit într-un univers unde oamenii ajung pentru vindecare şi îngrijire, şi le indică mobilul, cu mult mai terifiant decât la prima vedere, cu implicaţii grave pe mai multe paliere ale societăţii.

De pildă, în "Marker", el semnalează o problemă care a suscitat dezbateri aprinse dincolo de Ocean, aceea a acoperirii cheltuielilor medicale din Statele Unite - susţinând că există o singură soluţie pentru a o rezolva: "Cred că ne va fi mai bine dacă adoptăm, la nivel de naţiune, un plan guvernamental, evident nonprofit, în care cheltuielile sunt acoperite de taxe şi impozite".

Pentru a-şi ilustra ideile, Robin Cook imaginează o poveste înfricoşătoare cu chirurgi, anestezişti, asistente, poliţişti. Pretextul naraţiunii îl constituie decriptarea genomului uman. Aceasta permite depistarea din vreme a unor boli. Pentru a nu plăti sume exorbitante celor asiguraţi şi care, mai devreme sau mai târziu, vor cădea la pat, o companie, American Care, îi elimină pe viitorii bolnavi incurabil. Minţi scelerate elaborează un plan diabolic şi angajează ucigaşi profesionişti, care acţionează pe ascuns în spitale, la adăpostul turelor de noapte. Profitul rezultat din suprimarea unor pacienţi cărora nu li se mai plătesc asigurările este imens.

Una dintre uneltele Răului este Jasmine Rakoczy-Jazz. În plăsmuirea acestui personaj malefic s-au folosit multe dintre defectele umane - duritate împinsă până la cruzime, lăcomie fără scrupule, viclenie şi obrăznicie. Asasinatele pe care le comite nu lasă nici o urmă. Ei i se opune doctoriţa Laurie Montgomery, de la Institutul de Medicină Legală din New York, care încearcă să-şi explice moartea stranie a unor internaţi în saloanele Spitalului Manhattan General. Aceştia îşi găsesc sfârşitul în urma unor operaţii banale - de hernie, de leziuni la genunchi, din pricina unei sarcini extrauterine.

La autopsie nu se descoperă nimic suspect. Cu o tenacitate ieşită din comun, eroina sfidează presiunile pe care şefii le exercită asupra ei şi refuză să catalogheze aceste morţi ca fiind produse de cauze naturale, rod al unor întâmplări mai presus de puterea omului. Cu ajutorul unor colegi şi prieteni pe care îi convinge de justeţea suspiciunilor sale, ea ajunge să descopere o conspiraţie de proporţii. Evident, urzeala de minciuni şi de intrigi o pune în pericol, iar asta îi face investigaţia şi mai palpitantă. Dar totul se sfârşeşte cu bine - Laurie scapă cu viaţă, iar autorul poate fi mulţumit pentru că a reuşit să sensibilizeze opinia publică transmiţându-şi mesajul nu numai prin articole, intervenţii la radio şi televiziune, dar şi prin intermediul unui roman incitant.

"În ciuda amortizorului, zgomotul pe care îl scoase pistolul în interiorul maşinii fu suficient de puternic încât să-i ţiuie urechile. Jack deschise ochii pe care îi închisese involuntar în momentul împuşcăturii şi o văzu pe Jazz alunecând în faţă şi căzând peste volan. Un firicel de sânge i se prelingea pe ceafă. Pistolul femeii căzu pe pieptul lui Jack, adâncindu-i starea de confuzie."

×
Subiecte în articol: special observator scena crimei