Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
In urmă cu 15 ani, Iordan Chimet incepea la Editura Dacia acea admirabilă serie in patru volume, Dreptul la memorie, antologănd zeci de texte din filosofia, sociologia, etnologia, istoria şi legislaţia romănească, in incercarea de-a ne redefini specificul naţional, odată ieşiţi din subteranele comunismului.
Lecturi la tavă - pentru o definiţie a specificului...
In urmă cu 15 ani, Iordan Chimet incepea la Editura Dacia acea admirabilă serie in patru volume, Dreptul la memorie, antologănd zeci de texte din filosofia, sociologia, etnologia, istoria şi legislaţia romănească, in incercarea de-a ne redefini specificul naţional, odată ieşiţi din subteranele comunismului.
Păcat că volbura politică de atunci a văduvit de ecourile meritate lucrarea pentru care autorul trudise şi aşteptase zadarnic două decenii.
Intre timp, am trecut la fel de viforos, dar şi de inutil, şi prin faza victimizării autoflatante (suntem nu doar "cei mai viteji dintre thraci", dar şi cei mai toleranţi, ospitalieri şi generoşi pănă la prostie, ultrabogaţi de la natură, dar nefericiţi de la istorie, sublimă sinteză de Orient şi Occident, poarta creştinităţii, insulă de latinitate in oceanul slav, melting pot alchimic de alogenie ş.a.m.d.), şi prin faza masochismului euforic şi iresponsabil (suntem leneşi, pungaşi, superficiali, nedisciplinaţi, xenofobi, inteligenţi numai in improvizaţie, dezbinaţi, trădători, suflete de slugă, neguvernabili, mimetici la modul stupid, tranzacţionali, ne alungăm valorile şi ne vindem pe nimic, ţiganii Europei etc. etc.).
Citește pe Antena3.ro
Ceea ce limbajul academic inţelege prin formula "criză identitară" se numea odinioară "căutarea sufletului naţional", a fiinţei locului sau "firea popoarelor", cum a preferat Daniel Barbu intr-o carte foarte instructivă, după ce Sorin Antohi ne familiarizase cu teoriile "stigmatului" etnic şi Luca Piţu cu "sentimentul romănesc al urii de sine". In ciuda aparenţelor (globalizante) şi a prejudecăţilor (transnaţionale), dosarul chestiunii e incă departe de a-şi fi epuizat rostul, substanţa, variantele şi vigoarea explozivă.
 In aşteptarea reeditării antologiei lui Iordan Chimet, cu alte dimensiuni de receptare, e de citit cu folos crestomaţia realizată la Criterion publishing de Gabriel Stănescu (Pentru o definiţie a specificului romănesc, note biobibliografice de Marin Diaconu), unde C. Rădulescu-Motru, Iorga, Simion Mehedinţi, Mihai Ralea, G. Călinescu, Lucian Blaga şi Ion Petrovici se intălnesc, mai dulce sau mai acru, cu Cioran, Eliade, Noica şi Mircea Vulcănescu, dar şi cu Nichifor Crainic, Ernest Bernea, D. Stăniloae, Dan Botta şi Vasile Băncilă.
Ortodoxia ca scut, dar şi ca frănă. Răsăritul ca pitoresc şi contemplaţie, dar şi Apusul ca miraj civilizator. Putem "domina" politiceşte Balcanii sau ne lăsăm inconştient pradă duplicităţii levantine de proastă reputaţie? Cum putem sincroniza ruralismul reacţionar ortodox cu civilizaţia occidentală (liberalo-urbano-catolico-protestantă)? Căt ne-au salvat de-a lungul istoriei scepticismul, relativismul, laxismul şi adaptabilitatea, dar şi căt ne-au malformat fatalismul, autoderiziunea, zeflemeaua păguboasă, lehamitea corozivă. ş.a.m.d.
Practic, nu e text care să nu stărnească o mirare, o impotrivire, o revelaţie. In ce mă priveşte, lucrănd eu insumi la ceva asemănător şi visănd (prosteşte?) şaptezeci de ani după cartea lui Cioran, la o "schimbare la suflet a Romăniei", am intălnit in antologia realizată de Gabriel Stănescu două titluri de care nu auzisem pănă acum. Este vorba de N. Porsenna, Regenerarea neamului romănesc, 1937, şi Sufletul romănesc, de Ion. F. Buricescu, 1944, pentru a căror grabnică reeditare pledez necondiţionat.
Cei doi ne oferă de altfel şi morala fabulei. "In prima ţară din Europa, noi suntem ultimul popor din Europa", spunea Porsenna. Exagerare, desigur, exclamă Buricescu, "dar o exagerare care urmăreşte a arăta că e necesar un sistem nou de educaţie...". Ideal valabil şi astăzi.
,,Mioriţa. Din această pasivitate, din iertarea pe toată linia, au rămas in psihologia romănească pomana şi gratuitatea. Pămănt de pomană ţăranilor, iertare de datorii şi nici o răspundere. Idealul rasei noastre a devenit căştigul fără muncă, superficialitatea, spoiala. Lipsa de efort."
N. Porsenna, 1937
