O biografie neautorizată a lui Oprah Winfrey, semnată de Kitty Kelley, va fi lansată pe piaţa americană, la 13 aprilie, de Crown Publishing, într-un tiraj de peste 500.000 de exemplare, potrivit nydailynews.com, citat de Mediafax. Pentru a realiza "Oprah: A Biography", autoarea a intervievat 850 de surse şi a analizat viaţa vedetei tv timp de 3 ani.
"Oprah a petrecut ani ascultând confesiunile prietenilor, însă ea a fost foarte reţinută. Acesta este primul ei portret care o va prezenta ca niciodată înainte", a declarat David Drake, purtătorul de cuvânt al Crown Publishing. Tot el a precizat că nici Kelley - care a mai scris biografii ale unor personalităţi ca Jaqueline Kennedy Onassis, Frank Sinatra, Elizabeth Taylor şi nici publisherul nu sunt îngrijoraţi de posibilitatea ca Oprah să protesteze. Show-ul ei, "The Oprah Winfrey Show", este vizionat de patru ani şi în România, în exclusivitate la Euforia TV, de luni până vineri, de la ora 22:00. În prezent, postul difuzează sezonul 24 al emisiunii şi, de curând, a achiziţionat şi ultimul sezon. (A.N.)
Citește pe Antena3.ro