Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Adrian Paunescu are ceva din aura lui Rasputin. Poetul fascina si inspira teama, era deopotriva aclamat si contestat. Personalitate pregnanta pana la stridenta, voce puternica si inconfundabila, devorant, patimas, Adrian Paunescu a facut din poezie un exercitiu de exorcism. Si-a recunoscut slabiciunile: "Ma iscalesc pe gura ta cu biciul/ Iubirea este singurul meu viciu". Arzand, sufletul sau explora Siberii, intr-o nesfarsita betie a simturilor: "N-am stiut niciodata sa beau, dar am ajuns sa cred ca o viata de iubire nu poate fi altceva decat noaptea marii betii". Cu o energie debordanta si cu inflacarare contagioasa, Adrian Paunescu, perfect constient de forta sa empatica, domina masele. Stadioane vii scandau versuri si cantau plangand; poeziile sale au fost cunoscute de milioane de oameni, unele au capatat notorietatea si rezistenta folclorului. "Ruga pentru parinti", "Repetabila povara", "Totusi, iubirea"... "Orice s-ar spune, Adrian Paunescu a fost condamnat sa fie goarna sociala. Prometeu cu ficat uman si, totodata, vultur care-l devora (...). Escaladand serpentinele unui destin poetic singular, eul liric al lui Adrian Paunescu ajunge la o cota de unde nu mai poate cobori, fara sa-si franga gatul. Un personaj complex, dramatic, care da greutate generatiei sale. Alergand dupa popularitate, a si intrecut-o." (Marin Sorescu, "Usor cu pianul pe scari", Ed. "Cartea Romaneasca", 1985)
Poetul care s-a declarat a fi un mare patriot, care s-a bucurat de recunoastere, prestigiu si libertati in regimul comunist l-a speriat la un moment dat pe Nicolae Ceausescu. Popularitatea imensa de care s-a bucurat Adrian Paunescu a fost considerata un pericol, cultul personalitatii din vremea aceea nu tolera voga imensa a poetului, astfel ca in 1985 cenaclul condus de Adrian Paunescu a fost interzis. In acele circumstante, a pierdut si postul de redactor-sef al revistei Flacara. Atunci s-a recunoscut, probabil, liber sa sufere. S-au dus campanii grele impotriva celui care scrisese candva: "Orisice mi-ati face, bine-mi va cadea", dar, prin ambitie si forta, si-a recastigat intrucatva statutul de leader de opinie. A devenit senator in Parlamentul Romaniei, a editat reviste, a scris si si-a publicat volumele de versuri. Revenind la charismaticul Rasputin, devenit erou popular de legenda, se stie ca a fost un oficial al curtii imperiale tariste, era supravegheat indeaproape, dar nu era acceptat de societatea aristocratica din Sankt Petersburg. In perioada primului razboi mondial, Rasputin a devenit tinta acuzatiilor de influenta nepatriotica la curte. I s-a tot promis ca va fi eliminat. I-au administrat cianura, gloante si lovituri, iar el inca respira...
Adrian Paunescu a oficiat tamaduirea prin cuvant. Rugaciunile sale rosteau disperarea luciditatii cu care si-a inteles destinul: "Cu mainile la ochi-care sunt zece/ si care vad si nu mai pot sa planga,/ al lumii inca si fiinta inca/ poetul pe pamant, in fuga trece...". Poezia lui Adrian Paunescu seduce pentru ca pune degetul pe rana. Spatiile dintre cuvinte par a fi timp daruit pentru suspin. Pare ca isi transfera durerile, melancoliile, revoltele direct in sufletul cititorului, pentru a-i fi pentru moment ceva mai usor, lui, poetului, si a-l face pe celalalt sa simta, sa simta cu adevarat incandescenta si fiorul.
"Va trebui sa ma credeti pe cuvant ca Paunescu este unul din putinii poeti mari in stare sa-si vanda caii, diligenta, drumul, seriful si banditii pe un singur vers bun (...). Cand e poet si scrie, parca auzi cum cade roua. Fiindca adevarul cel mare, rostit cu gura plina, e ca Paunescu poate fi un poet de neinlaturat, avid de glorie, intunecat, plin de himere, iar in cantecele cele mari, plin de ingaduinta." (Fanus Neagu, "Cartea cu prieteni", Ed. "Sport-Turism", 1979)
Adrian Paunescu atinge cu versurile sale puncte nevralgice, inteapa cu sageti inmuiate in metafora direct in calcaiul lui Ahile. Are poeme a caror tensiune urca cititorul pe acele piscuri emotionale in care nu mai are nici o sansa. Se impiedica de o lacrima si cade rapus in bratele iubirii razbunate prin cuvant. "Eu sunt autorul/ tragediei pe care o joaca atatia./ Adolescenti si adolescente/ Se vor regasi teatral/ In poemele mele de dragoste/ Pe care le restitui lumii/ Ca pe o boala de care voiesc sa ma lepad/ si nu pot." ("Iubiti-va pe tunuri", 1981) Sau: "Voi veti trai in mine/ Ziditi in versul meu/ Putini de bunavoie, iar ceilalti de nevoie/ Va voi salva de moarte, ma veti uri mereu,/ Cum sobolanii poate ca il urau pe Noe." ("Poemul citatie pentru erorile lumii")
Adrian Paunescu a scris sute de mii de versuri. Cartile sale voluminoase, cu coperte alb-negru, incorporeaza o opera uriasa. Se stie ca avea o incredibila usurinta de a scrie despre orice, oricand. Marin Sorescu a scris ca Paunescu ar putea versifica, daca ar avea cateva zile de concediu, intreg Dictionarul explicativ al limbii romane si precizeaza: "Are in cap mii de rime, care cer versuri inapoia lor, precum latul spanzuratorilor de gaturi. Un prestidigitator in stare sa iti scoata porumbelul si din piatra seaca, falfaind". (Marin Sorescu, "Usor cu pianul pe scari") Paunescu, cel care a scris poeme lungi, ample, rimate, lasand impresia uneori ca nu a spus tot ce ar fi putut spune intr-un poem desfasurat pe cateva pagini, ne dinamiteaza obisnuintele, livrandu-ne si poeme scurte, formulari precise, in vers liber. Acestea sunt reunite in volumul de fata, cu titlul "Poezii cu un singur punct". Sunt de fapt splendide si uneori paradoxale "observatii de viata", cum se precizeaza in subtitlul cartii.
"Cel mai mare respect/ ti-l acorda taranul/ Cand isi pune pantofii/ Care-l strang." ("Respect") Sau: "Rare momentele in care Romania/ Sa fi putut transforma harta ei geografica/ In harta ei istorica" (Rar), sau: "Suntem, vai/ o tara mica,/ Pe care n-o nimereste/ Nici glontul" (Punct). Despre virgula, ne spune ca este un punct care plange. Adrian Paunescu este atent la tot si toate, observa, inregistreaza, fotografiaza detalii, cauta sensuri si intelesuri. Capteaza si retransmite senzatii auditive si vizuale, extrage esentialul din aspecte aparent derizorii, transfera in vers faptul divers. "Tantarii au inceput sa se hraneasca,/ incet-incet,/ cu insecticidele/ pe care le aruncam asupra lor." (Ecuatie) Criticul si istoricul literar Alex. Stefanescu scrie in "Istoria..." sa ca opera lui Adrian Paunescu ar castiga foarte mult prin antologare. In paginile consistente dedicate poetului, considera ca seria de "Opere complete" ale lui Adrian Paunescu s-ar putea numi chiar "Enciclopedia Romaniei", explicand: "Reactioneaza prompt la tot ce afla din ziare si reviste, de la radio si televiziune, de la cunoscutii care il viziteaza sau ii telefoneaza, din investigatiile pe care le face pe cont propriu, calatorind neobosit. In mod special il intereseaza Romania".
Citește pe Antena3.ro
La 20 iulie, Adrian Paunescu ar fi implinit 68 de ani. Domnia sa, poetul care a scris: "Iarba va fi/ cea mai populara editie/ a mormantului meu". Nu i s-a dat otrava, nici nu a fost impuscat cu gloante, precum Rasputin. A avut insa vanatai pe tot sufletul si a fost ciuruit de trairi paroxistice. Insa, asa cum il stim, ne putem gandi ca respira pe undeva. Fie si doar in cartile pe care le deschidem.
