x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Poveşti de primăvară

Poveşti de primăvară

de Maria Coman    |    14 Feb 2023   •   05:30
Poveşti de primăvară

Cele nouă femei de la Ravensbruck  Nouă femei, toate până în 30 de ani în momentul arestării lor, s-au opus răului: au adăpostit și ascuns parașutiști, au coordonat comunicațiile între celulele de partizani, au înlesnit treceri clandestine în Spania, au ajutat copii evrei și familii din Rezistență.

Prinse, au fost interogate și torturate, pentru ca apoi să fie deportate în lagărul de la Ravensbrück. Forțate să plece într-un marș al morții, cele nouă fac un pact de supraviețuire, dar nu cu orice preț – „Murim sau trăim împreună. Altfel nu se poate“. Incredibila lor fugă a durat zece zile, în care au traversat liniile frontului și au ajuns la Paris. Pornind de la o documentare riguroasă, cartea lui Gwen Strauss este un omagiu emoționant adus generozității și prieteniei pe fundalul terorii naziste.

 

Starul 

La numai 23 de ani, Yutaka Mizuno este un actor iubit de toată lumea. Rolurile sale de yakuza violent, însă principial, dar mai cu seamă măștile sub care apare în lume, construite minuțios de specialiștii în comunicare din lumea filmului, dar și de el însuși, l-au făcut un adevărat star, a cărui viață se desfășoară clipă de clipă în fața publicului. Numai alături de Kayo, asistenta sa urâtă, trecută de 30 de ani, Yutaka se simte în largul său. Cei doi se oglindesc unul în celălalt, urâțenia fizică a lui Kayo fiind un fel de pandant la tumultul interior al tânărului. Iar în acest joc stratificat de oglinzi, uneori și iubirea, oricât de inimaginabilă pare, își poate face loc.

 

Sunt şi copii în zigzag

Cu câteva zile înainte să împlinească treisprezece ani şi să intre, potrivit tradiţiei iudaice, în rândul adulţilor, Nono, povestitor cu o imaginaţie uluitoare, poliţist în devenire şi elev-problemă, este trimis de tatăl lui, detectiv exemplar al poliţiei din Ierusalim, la unchiul său pedagog, singurul care l-ar mai putea aduce pe calea cea bună. Însă călătoria cu trenul în pragul ceremoniei de bar mitzvah devine pe neaşteptate începutul unui joc extraordinar, în care întâlnirea cu fascinantul Felix, escroc de talie internaţională şi gentleman excentric cu un straniu accent românesc, şi cu fermecătoarea Lola Ciperola, marea doamnă cu şal violet a teatrului israelian, îi va deschide calea spre o aventură fabuloasă. Roman picaresc despre copilărie, identitate şi aventura dureroasă a maturizării, Sunt şi copii în zigzag explorează, prin ochii unui copil cu totul aparte, o lume carnavalescă în care nimic nu e ceea ce pare şi măştile se schimbă la fiecare pas. 

 

Fericire clandestină

Fetițe, adolescente, femei tinere, mature și bătrâne, femei care își așteaptă ma­rea dragoste sau sfârșitul, femei care dau viață sau aduc moartea... Poveștile lor, adunate în acest volum, sugerează un prelungit jurnal intim, sinuos, labirintic, o întreagă parabolă poetică și biografică a Claricei Lispector, cel mai mare nume al intimismului în literatura braziliană, care, prin călătoria ei insolită în labirintul subconștientului, a adus experiența interioară în prim-planul creației.

 

Zborul albinelor 

Din ziua în care bătrâna Nana Reja a găsit un bebeluș abandonat sub un pod, viața unui mic oraș mexican s-a schimbat pentru totdeauna. Desfigurat și acoperit de o pătură de albine, micuțul Simonopio este pentru unii localnici subiect de superstiție, un copil sărutat de diavol. Dar este primit cu dragoste de moșierii Francisco și Beatriz Morales, care îl adoptă și îl îngrijesc ca și cum ar fi al lor. Pe măsură ce crește, Simonopio devine un motiv de uimire pentru familia Morales, deoarece atunci când copilul cu un talent neobișnuit închide ochii, poate vedea ceea ce nimeni altcineva nu poate - are viziuni despre tot ceea ce urmează, atât lucruri frumoase cât și periculoase. Urmărit de roiurile sale de albine protectoare și trăind pentru a-și scăpa familia adoptivă de amenințări - atât cele umane, cât și cele ale naturii -, scopul lui Simonopio în Linares va fi, până la urmă, descoperit.

 

Noroc chior 

Noroc chior este o poveste captivantă despre dilemele care ne apasă, care plasează în prim-plan capacitatea umană de reinventare, precum și linia fină care desparte iubirea de ură. În urma unui impuls, un cunoscut arhitect din Madrid își abandonează viața confortabilă, pășind cu totul în necunoscut. Ce l-a transformat într-o ființă ermetică străpunsă de durerea pe care încearcă să o ascundă de ceilalți? În călătoria lui sumbră, o întâlnește pe Raluca, o femeie de un optimism ireductibil, incapabilă să închidă ochii la tot binele pe care i l-a adus fiecare problemă cu care s-a confruntat. Soarta a decis să unească două persoane total diferite care au avut menirea să se salveze reciproc. Pablo crede că de data aceasta își poate schimba destinul și începe de la zero o viață departe de tot ce-l frământă.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: cărţi primavara