Prin urechile acului

Întâmplările prin care a trecut spionul german Heinrich Faber le-am cunoscut, mai întâi, cu ajutorul unui film, „Eye of the Needle”, în care Donald Sutherland a jucat extraordinar. Dar „Prin urechile acului”, cartea lui Ken Follett, care a inspirat această peliculă, este o realizare şi mai complexă.

Autorul ramifică acţiunea romanului său în foarte multe direcţii, ceea ce presupune convocarea la rampă a multor personaje. Unele au existat în carne şi oase – Hitler, Goring, feldmareşalul Rommel, Churchill... Altele sunt imaginare – ne reţin atenţia, în special, profesorul Percival Godliman (smuls de la studiile sale de medievalistică şi chemat să ajute la prinderea spionilor) şi inspectorul Frederick Bloggs. Protagonistul este însă Heinrich Faber, care acţionează din umbră pe teritoriul Marii Britanii, încă înainte de începerea celui de al doilea război mondial.

Rareori literatura de spionaj a propus un prototip de spion mai interesant decât el. Este nemilos – i se spune „Acul”, Die Nadel – deoarece îşi omoară victimele cu un stilet pe care îl păstrează în permanenţă asupra lui. Este un profesionist în arta disimulării, fiind pregătit să interpreteze oricând un alt rol – când pe acela de funcţionar la căile ferate, când pe acela de comis-voiajor, de pescar sau de... ornitolog. Nu bea, nu fumează şi nu are nici alte vicii care să-i pericliteze mi­siunea secretă. De aceea nici nu poate fi prins, existenţa lui fiind doar bănuită.

Miza jocului său periculos este extraordinară. Ziua Z – ziua debarcării trupelor aliate în Franţa se apropie. Dar unde va avea loc? Pentru a deruta Statul Major al armatei germane, aliaţii apelează la o cacealma, vrând să-i convingă pe nemţi că invazia se va produce prin Pas de Calais. În acest scop, în sud-estul Angliei sunt aduse tancuri, piese de artilerie, avioane, flotile. O formidabilă concentrare de forţe. Dar toată această tehnică de luptă este confecţionată din placaj, din cauciuc. Chiar şi cazărmile sunt imitaţii din cherestea. Numai din aer se poate crede că este vorba despre o armată veri­tabilă. Numai în fotografiile luate de la înălţime de avioanele de recunoaştere germane poate apărea generalul american George S. Patton, cu binecunoscuţii săi pantaloni de călărie, plimbându-şi buldogul.

Mai mult, cei care urmăresc emisiile radio interceptează mesaje schimbate între regimentele din zonă. Iar toată mascarada e menită să abată atenţia de la locul real al debarcării – Normandia. O înşelătorie care a funcţionat impecabil, o dezinformare de proporţii, perfect tăinuită, chiar dacă în realizarea ei au fost implicaţi mii de oameni. Ea seamănă cu acea mistificare pusă la cale de Potemkin, pentru a face pe pla­cul Ecaterinei a II-a: favoritul ţarinei a plimbat, de-a lungul drumului străbătut de ea prin Crimeea, decoruri de teatru care, din depărtare, păreau sate prospere. Mă rog, aşa zice legenda.

Singurul care descoperă geniala păcăleală este Faber. Dar eforturile sale disperate de a comunica mai-marilor săi uriaşa diversiune eşuează după o serie de peripeţii, care mai de care mai captivantă. Ca de multe ori în viaţă, hazardul se manifestă şi în cazul lui şi îi joacă un renghi. O furtună zdrobeşte de stânci ambarcaţiunea pe care se afla şi îl aruncă pe o insuliţă de unde zadarnic încearcă să ia legătura cu submarinul venit să-l recupereze. Spionul nu are şansa lui Richard Sorge, care a apucat să-l vestească pe Stalin că Japonia nu are de gând să atace Uniunea Sovietică.

Dar nu numai situaţiile tensionate prin care trece Die Nadel oferă o lectură pasionantă. Ken Follett descrie admirabil atmosfera de război din Londra, bombardamentele, camuflajul, rechiziţionarea automobilelor sau restricţiile la alimente. Dar şi în astfel de condiţii vitrege, englezii îşi respectă tabieturile din timp de pace – beau ceai, se delectează cu băuturi fine, procurate cu greu, fumează trabucuri, tratează cu ironie vicisitudinile prin care trec.
Ken Follett a imaginat o poveste perfect credibilă şi a istorisit-o cu un şarm irezistibil.