x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Recomandare de carte de la Editura Trei

Recomandare de carte de la Editura Trei

de Magdalena Popa Buluc    |    02 Mar 2023   •   09:30
Recomandare de carte de la Editura Trei

Autoarea bestsellerului Proiectul autenticității, Clare Pooley, revine la Editura Trei cu o comedie romantică intensă – Oamenii de pe peronul 5. O perspectivă unică asupra iubirii, prieteniei și vindecării.

 „O poveste care te binedispune, despre forța legăturilor din viața reală.“ – Sun

În fiecare zi, la ora 8 și 5 minute, Iona Iverson ia trenul spre serviciu, alături de aceiași oameni, despre care face presupuneri și cărora le dă chiar porecle. Ca navetistă versată, știe regulile:

• trebuie să ai un serviciu la care să te duci;

• nu ai voie să consumi mâncare caldă în tren;

• întotdeauna trebuie să ai la tine tot ce ai nevoie pentru orice eventualitate;

• niciodată să nu vorbești cu persoane străine în tren.

Dar într-o dimineață, Elegant-dar-Misogin-din-Surbiton e cât pe ce să se sufoce cu un strugure, chiar în fața Ionei. Suspect-de-Amabilul-din-New-Malden îi sare în ajutor și-l salvează, iar incidentul declanșează o reacție în lanț. Fără să aibă în comun altceva decât trenul cu care fac naveta, câteva persoane foarte diferite află că presupunerile pe care le-au făcut unele despre altele n-au nicio legătură cu realitatea.

„Pooley ne prezintă nu numai o Iona acidă și încântătoare, ci o întreagă distribuție convingătoare de personaje complicate și bizare, care sunt atât de atrăgătoare, încât ți se face dor de trenurile de navetă.“ – Laurie Frankel

„Ocupându-se de multe subiecte relevante, romanul lui Pooley îți merge la suflet.“ – Heat

Această poveste frumos scrisă oferă speranță, îndrăznește să-și imagineze ce s-ar putea întâmpla dacă navetiștii obișnuiți, care se întâlnesc zi de zi pe aceeași linie de tren din Londra, ar avea curajul să vorbească între ei. Putem fi atât de consumați de dificultățile și încercările din viața noastră încât nu putem vedea calea de urmat? În Oamenii de pe peronul 5, Clare Pooley ne asigură că, indiferent cât de mare ar fi o problemă sau cât de îndepărtată ar fi o soluție, este acolo undeva și o putem găsi dacă avem dragostea și sprijinul oamenilor din jur. Cine dintre noi nu vrea un final de basm?

„Distractivă și reconfortantă.“ – Good Housekeeping

„Plină de personaje remarcabile (…), această carte minunată explorează relațiile și dilemele vieții de zi cu zi.“ – Candis Magazine

Clare Pooley a lucrat timp de 20 de ani în lumea trepidantă a publicității înainte de a deveni mamă cu normă întreagă. A absolvit Newnham College, Cambridge, cu o diplomă în economie.

În 2015, a creat blogul Mummy was a Secret Drinker, unde a început să scrie sub pseudonim despre viața ei după renunțarea la alcool. A debutat cu The Sober Diaries, o poveste care descrie primul său an de abstinență și cum a ieșit învingătoare în lupta cu cancerul de sân.

Proiectul Autenticității, debutul său în ficțiune, a fost tradus în 16 limbi, fiind publicat în română de Editura Trei.

Pooley scrie în bucătăria ei din Fulham, Londra, unde locuiește împreună cu soțul, cei trei copii, un cățel și un arici pitic african.

×
Subiecte în articol: editura trei carte